Războiul Israelului în Gaza este în centrul atenției la Eurovision 2024

Trupa irlandeză Bambi-Thug interpretează melodia lor „Doomsday blue” în prima semifinală a Eurovisionului. Membrii trupei sunt îmbrăcați în ținute amuzante și avangardiste caracteristice interpretărilor de la Eurovision. Imagine de pe canalul oficial de YouTube al Eurovision.

Deși concursul anual Eurovision este renumit mai ales pentru strălucirea și farmecul său ostentativ, spectacolele exagerate ascund adesea tensiuni politice regionale și conflicte internaționale.

„Cel mai mare concurs muzical din lume” va avea loc între 7 și 11 mai în Malmo, Suedia. Anul acesta toate privirile sunt îndreptate spre Israel — o țară participantă cu vechime la concursul Eurovision în ciuda distanței sale geografice — deoarece participă chiar dacă comite acte de genocid în Gaza.

Deși organizatorii insistă că Eurovisionul este un „eveniment apolitic” și există chiar și reguli care interzic participanților să disemineze slogane sau agende politice, activismul nu este ceva nou la Eurovision. În anii anteriori, concursul a fost folosit pentru a atrage atenția asupra războiului Rusiei în Ucraina, drepturilor și libertăților comunității LGBTQ+, inegalității de gen și altele. Mulți concurenți, votanți și fani au folosit de-a lungul timpului evenimentul ca o platformă pentru a-și exprima nemulțumirile și pentru a transmite mesaje politice ascunse prin melodiile, ținutele sau pancartele lor.

În săptămânile de dinaintea evenimentului protestatarii s-au strâns neclintiți în fața primăriei din Malmo, făcând apel la organizatori să condamne violențele Israelului în Gaza și să nu îi permită participarea la eveniment.

Protestatarii adunați în fața primăriei din Malmo la jumătatea lui aprilie făcând apel la boicotarea Israelului. Captură de ecran din videoul de pe Youtube al celor de la Reuteurs.

Organizatorii suedezi intensifică securitatea de la eveniment anticipând proteste legate de conflictul Israel-Gaza. Înaintea începerii acestuia, au existat atât apeluri pe scară largă ca participantul Israelului de anul acesta, Eden Golan, în vârstă de 20 de ani, să se retragă, cât și apeluri la boicotarea întregului eveniment. Golan refuză cu înverșunare să se retragă, iar într-un interviu pentru Reuters, acesta a spus: „Vin aici ca să-mi arăt vocea, să-mi împărtășesc dragostea, darul meu de la Dumnezeu și sper să-i fac pe oameni să simtă ceva și să las o amprentă în sufletul lor și să unesc prin muzică”.

Golan trebuia să cânte inițial o melodie originală intitulată „October rain” („Ploaie de octombrie”) care părea să facă referire la atacul Hamas împotriva coloniștilor israelieni. Uniunea Europeană de Radiodifuziune a luat o decizie în privința aceasta, iar melodia a fost modificată de atunci și reintitulată „Hurricane” („Uragan”).

În același timp, unii concurenți folosesc platforma pentru a-și exprima solidaritatea cu palestinienii. Eric Sade, în vârstă de 33 de ani, concurentul de anul acesta al Suediei de origine palestiniană, a purtat o keffiyah (o eșarfă tradițională palestiniană) în jurul încheieturii mâinii în timpul interpretării sale în semn de protest împotriva participării Israelului, primind laude de la fani și critici de la producătorii spectacolului. Producătorul executiv al Eurovision a făcut o declarație după semifinală, spunând: „Eric Saade cunoaște foarte bine regulile care se aplică când intri pe scena Eurovision. Considerăm trist faptul că s-a folosit de participarea sa în felul acesta”.

Eric Saade va fi mereu emblematic 🇵🇸

În faza preliminară a competiției, cântărețul palestinian Bashar Murad a fost ales să reprezinte Islanda la eveniment, dar a fost eliminat înainte de finale. Și-a folosit timpul din lumina reflectoarelor pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la suferința palestinienilor și a devenit rapid unul dintre preferații fanilor. De asemenea, el a colaborat cu trupa Hatari, concurentă pentru Islanda în trecut care a fost aproape descalificată de la Eurovision în 2017 din cauza declaraților politice privitoare la ocupația Palestinei de către Israel. Hatari a lansat numeroase melodii legate de eliberarea Palestinei.

Deși Israelului i s-a dat undă verde să participe, Belarusului nu i s-a mai permis acest lucru din 2021 din cauza represiunii statului asupra protestatarilor și a încălcării drepturilor omului. Rusiei i s-a interzis participarea în ultimii doi ani din cauza invaziei sale în Ucraina începută în februarie 2022.

Când a vorbit despre interzicerea Rusiei în decembrie 2022, supervizorul executiv al Eurovision Martin Österdahl a spus că acest lucru a fost dificil, dar a adăugat: „Când spunem că nu facem politică ceea ce ar trebui să susținem întotdeauna sunt valorile fundamentale și supreme ale democrației”.

Cântăreața ucraineană Alyona Alyona interpretează la Eurovision cu efecte speciale care duc cu gândul la bombe care zboară deasupra ei. Captură de ecran de pe YouTube.

De la începutul invaziei din 2022, Ucraina s-a folosit de concursul Eurovision pentru a atrage sprijin public în contextul războiului actual cu Rusia. Ucraina a câștigat competiția în 2022, iar melodia câștigătoare numită „Stefania”, a devenit un fel de imn neoficial în țară. Concurenții ucrainieni de anul trecut au ales o melodie care descrie teroarea pe care o simt oamenii în timpul războiului, în vreme ce concurentele de anul acesta, Alyona Alyona și Jerry Heil, au folosit imagini și efecte speciale care fac clar aluzie la rachetele Rusiei și la ucrainienii decedați.

Alyona Alyona și Jerry Heil interpretează având în spate un video cu ucrainieni decedați, 7 mai 2024. Captură de ecran de pe YouTube.

Așa numita aplicare ilegală a suspendării a atras multe controverse și apeluri la boicotarea Eurovisionului de anul acesta.

Boicotați Eurovisionul. Nu există absolut niciun motiv pentru care Israelul ar trebui să rămână în competiție de vreme ce s-a renunțat la Rusia.

Rusia continuă să fie exclusă de la concursul Eurovision pentru că a invadat Ucraina. Steagurile palestiniene sunt interzise pentru a evita „politizarea” evenimentului.

Dar statul non-european Israel, care comite acum un genocid în Gaza, nu doar că participă, ci steagul său va fi…

Vezi mai jos întregul video cu interpretările din prima semifinală.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.