Plantația de zahăr Drax Hall, Barbados, via Wikimedia Commons. Domeniu public.
Prim-ministrul din Barbados, Mia Mottley, e considerată drept un lider mondial din zona Insulelor Caraibe cu viziune progresistă și personalitate puternică, fiind implicată în probleme precum justiția climatică sau despăgubirile. Administrația sa și-a exprima recent interesul de a achiziționa terenuri de la un descendent al comercianților cu sclavi, atingând astfel o coardă sensibilă, în cele din urmă fiind nevoită să se adreseze națiunii pe 23 aprilie și să anunțe că acordul va fi întrerupt.
Pentru mulți oameni, până și faptul că achiziția a fost luată în considerare pare să nu fie în concordanță cu alte probleme față de care Mottley a luat atitudine. Spre sfârșitul anului 2020, spre exemplu, în timpul protestelor mondiale Black Lives Matter (Viețile negrilor contează), guvernul ei a dat jos o statuie a vice-amiralului britanic Horatio Nelson de la locul său din Piața Eroilor Naționali din Bridgetown din cauza rolului acestuia în cadrul comerțului transatlantic cu sclavi, un gest simbolic care a spus multe despre contextul social al insulei. Apoi Barbados și-a anunțat intențiile de autoguvernare. Un an mai târziu, aceasta a devenit cea mai tânără republică din lume, retrăgându-i monarhului britanic de atunci, regina Elizabeta a II-a, titlul de șef de stat.
Imaginați-vă surpriza atunci când terenul respectiv s-a dovedit a fi plantația Drax Hall, descrisă de Comisia de despăgubiri CARICOM drept un „loc al morții” pentru zeci de mii de sclavi africani care au murit în condiții îngrozitoare de la jumătatea secolului al XVII-lea până în secolul al XIX-lea. Prim-ministrul conservator britanic Richard Drax, în calitate de descendent al acestei familii, ar urma să fie plătit cu 3 milioane de lire sterline (puțin peste 3,7 milioane de dolari americani) pentru aproximativ 50 de hectare din terenul proprietății, pe care guvernul barbadian plănuia să-l folosească pentru renovarea locuințelor pentru persoane cu venituri mici.
În timp ce avocatul și activistul politic David Commisiong, care a condus la un moment dat Comisia pentru afaceri pan-africane din Barbados, a recunoscut că „numeroși barbadieni de culoare din clasa muncitoare, unii dintre aceștia fiind descendenți ai sclavilor africani care au fost asupriți și exploatați pe plantația Drax Hall, au nevoie disperată de locuințe adecvate”. El a sugerat de asemenea și că acest lucru ar trebui să fie pus în balanță cu faptul că proprietatea a fost „o locație centrală a opresiunii genocide și a exploatării a multiple generații de sclavi barbadieni de culoare” și „principala sursă de venit a familiei Drax […] pe o perioadă de sute de ani”- având în vedere în special istoricul și răspunsul mediocru dat de Drax legat de propunerile de despăgubire.
În ciuda eforturilor familiei Trevelyan, o familia britanică aristocratică, de a șterge pata neagră din trecutul familiei lor și de a-i îndemna și pe alții s-o facă, Drax și-a păstrat poziția împotriva despăgubirilor, numind implicarea familiei sale în comerțul cu sclavi „profund regretabilă”, dar adăugând că „nimeni nu poate fi tras la răspundere astăzi pentru ceva ce a avut loc acum multe sute de ani în urmă”.
Trevor Prescod, un parlamentar care este membru al Partidului Muncitoresc din Barbados condus de Mottley și președintele Grupului Național de Lucru pentru Despăgubiri din Barbados, a numit decizia „un exemplu prost […] Cum explici asta lumii?” Ziarul britanic The Guardian raportează că Prescod a spus în continuare că „Guvernul [barbadian] nu are trebui să stabilească nicio relație cu Richard Drax, în special în timp ce negociem despăgubirile cu el.” Acesta a fost de asemenea ferm convins că, în cazul în care nu se vor face progrese în rezolvarea problemei, Barbados nu va ezita să „ia măsuri legale în cadrul tribunalelor internaționale.”
În interviul acordat ziarului The Guardian în 2020, domnul Hilary Beckles, istoricul barbadian care este președintele Comisiei de Despăgubiri a CARICOM și care a contribuit la semnarea unui acord istoric pentru despăgubirile de sclavie, acord realizat între Universitatea Indiilor de Vest și Universitatea din Glasgow, primul contract de acest gen de la emanciparea totală a sclavilor africani față de britanici în 1838, nu s-a abținut de la comentarii: „Familia Drax a cauzat mai multă suferință și a fost mai violentă la adresa oamenilor de culoare din Barbados decât orice altă familie. Aceștia au pus bazele, au proiectat și au structurat sclavia.”
Spre sfârșitul anului 2022, totuși, au fost făcute progrese vizibile în ceea ce privește despăgubirile. Se pare că Drax a vizitat Barbados pentru o întâlnire cu prim-ministrul Mottley; s-au purtat discuții cu privire la transformarea unei părți din Drax Hall
într-un muzeu, în timp ce alte zone ar fi destinate locuințelor pentru persoanele cu venituri mici. Pe lângă predarea proprietății în urma înțelegerii, Drax ar fi putut fi, de asemenea, rugat să suporte cheltuielile pentru o parte din lucrare.
Astfel, acordul privind terenul i-a surprins pe mulți, atât în Barbados, cât și în Marea Britanie. Comitetul de reprezentare a muncii al Partidului Muncitoresc din Sussex a scris pe Facebook: „ Suntem de acord cu poeta laureată barbadiană Esther Philips în privința faptului că deputatul multimilionar Richard Drax ar trebui să renunțe la „pământurile” sale ca despăgubiri pentru profitul familiei sale realizat prin sclavie, și nu să se îmbogățească în continuare prin aceleași metode. În calitate de socialiști și sindicaliști, suntem împotriva acestui lucru și suntem alături de barbadieni.”
Philips, care a crescut lângă Drax Hall, a numit situația, „o atrocitate” considerând-o drept un caz în care descendenții victimelor au compensat un descendent al proprietarilor de sclavi.
Philip Dunn a avut o viziune similară, spunând că „nimeni nu are trebui să facă profituri imense din ceva inuman care a avut loc cu multe sute de ani în urmă”.
Între timp, Rolan Clarke, originar din Barbados, a scris că: „Deși sunt conștient că domnul Drax nu ar trebui să fie legal răspunzător pentru ilegalitățile comise de strămoșii săi, nu pot spune același lucru despre problema actuală legată de plantația Drax. Părerea mea este că plantația Drax este „o persoană cu personalitate juridică” în conformitate cu legislația în vigoare. Astfel, ca oricare altă „persoană” care a comis o infracțiune, plantația Drax ar trebui să suporte consecințele conform legii. Guvernul barbadian pare acum dispus să achiziționeze plantația Drax Hall la prețul pieței. Unde îmi sunt ochelarii? Am citit bine?”
Mulți utilizatori ai platformelor de socializare au comentat asupra faptului că Drax este unul dintre cei mai bogați deputați, cu o avere de aproximativ 150 de milioane de lire sterline (185.670.000 de dolari americani). Cathy Thomas-Bryant a adăugat: „Nu îmi vine în minte niciun prieten de-ai mei care să nu înapoieze pur și simplu terenul celor de la care a fost furat. Ce oportunitate are acest om să facă o faptă bună în loc să facă ceva îngrozitor. Și nu, nu a fost o simplă vânzare de terenuri, nu când se vinde o plantație care a fost descrisă drept un loc al morții, unde au murit atâția sclavi.”
Jason Jones, om născut în Caraibe, care locuiește acum în Mare Britanie, a fost negru de furie: „Un membru al parlamentului britanic care încă scoate profit 💰ASTĂZI de pe urma sclavilor familiei sale și prin violarea și uciderea persoanelor afro-caraibiene. Și îmi spuneți din nou cum sclavia a rămas în trecut și noi trebuie „doar să mergem înainte?”
În timpul unei vizite în Jamaica în 2015, prim-ministrul britanic de atunci, David Cameron, a spus că nu va participa la nicio discuție despre despăgubiri și i-a sfătuit pe jamaicani să „treacă peste acest subiect”.
Alison Kriel a intervenit, de asemenea, cu un memento emoționant:„Profitul de pe urma sclaviei continuă să crească. Să țineți minte că singurii oameni care au primit compensații în urma emancipării au fost proprietarii de sclavi, pentru pierderea veniturilor.”
În ceea ce privește poziția guvernului barbadian, ministrul însărcinat cu locuințele, Dwight Sutherland, sub a cărei circumscripție cade Drax Hall, a explicat inițial că: „Acesta este un proces de achiziție realizat la prețul pieței. Compensăm proprietarii de pământuri. Se întâmplă ca acest teren să fie deținut de domnul Drax, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu despăgubirile. Este un proiect de construire de locuințe.”
Chiar dacă prim-ministrul Mottley a făcut apel în Londra la oferirea de despăgubiri încă din decembrie 2023, o mulțime de oameni au fost frustrați că s-a exclus această problemă dintr-o asemenea discuție sensibilă. Într-un material video ulterior, Mottley a spus că: „Ne ocupăm de despăgubiri atât pe plan intern, dar de asemenea – așa cum am mai făcut – și pe plan internațional”, susținând că Barbados a fost prioritară în ceea ce privește cererea de despăgubiri.” Ea a corelat, de asemenea, criza climatică, o problemă în care a fost foarte vocală, cu „construirea” revoluției industriale, finanțată de profiturile rezultate din comerțul cu sclavi, care a contribuit în principal la apariția emisiilor de gaze cu efect de seră.
Drept răspuns la comentariile care sugerau că guvernul ar trebui pur și simplu să pună stăpânire pe teren, Mottley a declarat fără echivoc că „Barbados este o țară guvernată de statul de drept” și că ea nu știe „niciun exemplu în care noi am expropriat pământul oamenilor – atunci când oamenii au pământuri care nu fac obiectul achiziției obligatorii, prin lege fiind obligați să plătim pentru ele.”
„În același timp”, a spus ea, „acest lucru nu ne împiedică să acționăm în mod agresiv pentru a putea solicita reparațiile, atât prin pledoarie, cât și pe cale legală.” Declarându-se „nemulțumită” de progresul discuțiilor legate de despăgubiri cu Drax, Mottley a avertizat barbadienii să nu „dispere”, întrucât cetățenilor care au nevoie de locuințe nu ar trebui să li se refuze această oportunitate.
Prim-ministrul a citat, de asemenea, Legea din Barbados privind cumpărarea proprietăților de către chiriași, pe care ea a numit-o „una dintre cele mai agresive forme de reformă agrară de pe continentul american” și „una dintre cele mai bine puse la punct forme de despăgubire”, chiar dacă a fost făcută de „oamenii care ei înșiși au fost descendenții sclavilor”. Legea, instituită acum 40 de ani, le permite barbadienilor care trăiesc pe plantații pentru mai mult de cinci ani să cumpere terenul la prețuri accesibile. Faptul că astfel de măsură nu a fost încă respectată de proprietarii de sclavi „în ciuda compensației pe care au primit-o de la guvernul britanic – 20 de milioane de lire sterline în numerar și alte 27 de milioane de lire sterline în ceea ce privește munca forțată a oamenilor între 1834 și 1838 în cadrul regimului de ucenicie”, „e un mare regret pentru noi.”, a spus Mottley.
