Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev a evacuat 300 de câini și pisici din estul Ucrainei

Kyiv_Animal_Rescue_Group

Fotografie oferită celor de la Свої.City de Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev. Utilizare corectă.

Acest articol scris de Valeria Panasenko a fost publicat inițial de agenția de presă ucraineană Свої.City. Global Voices republică o versiune scurtată și puțin editată a textului, în urma unui parteneriat de conținut.

Voluntarii din Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev (Kyiv Animal Rescue Group) salvează animale din 2014 încoace. Până în iarna anului 2022, echipa salva animale doar din Kiev și din împrejurimi, dar în decembrie, membrii echipei au mers în prima lor misiune de evacuare în partea de est a țării, care fusese bombardată puternic în războiul pe scară largă dus de Rusia. De atunci, voluntarii au avut deja patru misiuni de evacuare a animalelor din est: au mers de două ori la Bahmut și în orașul învecinat Ceasov Iar, tot de două ori. În aceste misiuni, au reușit să salveze în jur de 300 de pisici și câini și o capră.

Kyiv_Animal_Rescue_Group

O capră salvată. Fotografie oferită celor de la Свої.City de Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev. Utilizare corectă.

„De obicei, mergem acolo în grup mic: luăm unul sau două microbuze cu două persoane fiecare. Nu luăm mulți oameni deoarece avem nevoie de cât mai mult spațiu posibil pentru a salva cât mai multe animale. Dar scoaterea animalelor din zona de conflict nu este singura problemă. Este dificil să le adăpostim pe toate confortabil pentru că toate adăposturile din Kiev și din regiunile învecinate sunt supraaglomerate”, a spus Mykhailo Storozhuk, un salvator de animale voluntar.

Animalele care au nevoie de ajutor sunt ușor de găsit pe străzi. De obicei, acestea caută oameni care să le hrănească. „Există multe animale pe străzi, iar noi nu putem să le luăm și să le adăpostim pe toate. De aceea le luăm în primul rând pe cele care nu vor supraviețui pe stradă, precum animalele care locuiau în casa cuiva. Acestea sunt obișnuite cu case călduroase și mâncare accesibilă. Sau animalele care au fost rănite sau sunt grav bolnave”, a explicat Storozhuk.

Kyiv_Animal_Rescue_Group

Fotografie oferită celor de la Свої.City de Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev. Utilizare corectă.

Toți voluntarii din Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev au experiență în situații de urgență sau au mai lucrat cu animale înainte. „Am făcut toate cursurile și am fost pregătiți. De exemplu, eu sunt speolog și alpinist industrial. Lucrez cu frânghii, mă pot urca în copaci și pot merge în subteran. Majoritatea celor din echipă au lucrat în adăposturi pentru animale sau sunt turiști, speologi ori exploratori de subteran”, a spus voluntarul.

De obicei, voluntarii vin pentru câteva zile și lucrează de dimineață până seara pentru a verifica fiecare colțișor al orașelor de pe linia frontului și pentru a salva animalele rănite și slăbite. Storozhuk a adăugat:

Ми намагаємося забрати якомога більше тварин за менший проміжок часу, щоб не знаходитися у небезпечному місці довго. Тобто ми приїжджаємо на точку, швиденько завантажуємо тварину й їдемо далі, бо прильоти там майже щохвилини. Перші дві місії в Бахмуті ми працювали майже по 10 днів. Ночували в Слов’янську, а зранку їхали знову туди. 

Încercăm să luăm cât de multe animale putem într-o perioadă scurtă de timp, ca să nu stăm într-o zonă periculoasă multă vreme. Adică mergem în locul unde este animalul, îl punem repede în mașină și conducem mai departe pentru că obuzele cad aproape în fiecare minut. În primele două misiuni din Bahmut, am lucrat încontinuu aproape zece zile. Dormeam noaptea în Slaviansk și mergeam înapoi dimineața.

Problemele oamenilor strămutați care au animale

Din cauza lipsei de personal, echipa de salvare se poate deplasa doar o dată pe lună. Mykhailo a spus că aceste deplasări rare au și avantaje pentru că, în acest timp, voluntarii pot găsi locuințe pentru animalele pe care le-au evacuat și pot face loc altora. Voluntarul a explicat:

Ми прилаштовуємо тварин всюди, де є ще місце. Це і приватні притулки, і волонтери, які приймають по одній-дві тваринки до себе додому. На жаль, ми маємо дуже багато покинутих тварин, бо часто люди їдуть, самі не знаючи куди. Переселенці часто не можуть знайти житло, куди готові пустити з тваринами. А ще більше людей живе в шелтерах по кілька десятків людей у кімнаті. Очевидно, що вони не можуть взяти туди дві вівчарки.

Adăpostim animalele acolo unde este loc, atât în adăposturi private, cât și la voluntari care iau un animal sau două acasă. Din păcate, avem multe animale abandonate pentru că oamenii pleacă adesea fără să știe încotro se îndreaptă. Deseori, oamenii strămutați nu pot găsi cazare unde le este permis cu animalele. De asemenea, și mai mulți oameni locuiesc în adăposturi, stând câteva zeci într-o cameră. Evident că nu pot lua doi ciobănești germani cu ei.

Kyiv_Animal_Rescue_Group

Fotografie oferită celor de la Свої.City de Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev. Utilizare corectă.

Dar, în ciuda acestor provocări, există mulți stăpâni dornici să-și ia animalele înapoi, după ce găsesc cazare. După ce își găsesc locuințe și servicii, mulți oameni îi roagă pe voluntari să le găsească animalele și să le aducă înapoi în siguranță.

„Evacuăm cu drag acele animale pe care stăpânii sunt pregătiți să le ia înapoi. Le căutăm și le salvăm. Dar uneori se întâmplă să fie deja prea târziu, deoarece stăpânii au lăsat animalul la un vecin care a fost evacuat și a lăsat animalul la altcineva. Nu este mereu posibil să le găsim animalele”, a spus cu tristețe Mykhailo.

Dar nu toți stăpânii  sunt dispuși să își părăsească animalele de companie. Există oameni care refuză să fie evacuați pentru că nu vor să-și abandoneze patrupedele.

Є такі люди, які чекають, щоб вивезли їхніх тварин. І тільки після цього вони погоджуються їхати самі. Їх небагато, але такі люди існують, і це не може нас не радувати. Люди розповідають, що їх не хочуть евакуювати разом із їхніми котами та собаками, тому вони вимушені залишатися. У таких випадках ми кличемо на допомогу волонтерів, які вивозять із зони бойових дій людей, а самі забираємо тварин.

Există oameni care așteaptă ca animalele lor să fie evacuate și doar apoi sunt de acord să plece și ei. Nu sunt mulți, dar acești oameni există, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Oamenii ne spun că nimeni nu vrea să îi evacueze împreună cu pisicile și câinii, de aceea rămân. În astfel de cazuri, cerem ajutorul voluntarilor care evacuează persoana respectivă din zona de conflict și luăm noi animalele.

Animalele sunt speriate și vor să fie evacuate

Voluntarii iau întotdeauna cu ei mâncare pentru animale deoarece înțeleg că deficitul de hrană face dificil ca localnicii să se hrănească pe ei înșiși, ce să mai vorbim despre animale. De obicei, voluntarii aduc în jur de două tone de mâncare uscată pentru pisici și câini pe care o dau oamenilor pentru a-și hrăni propriile animale de companie, dar și animalele fără stăpân pe care le întâlnesc.

„Înainte de a ne deplasa, îi rugăm pe toți cei implicați să strângă fonduri pentru mâncare sau să ne-o doneze nouă. Se întâmplă des ca vecinii să fie lăsați cu multe animale. De exemplu, pe o stradă din Bahmut, era o femeie în vârstă care hrănea toate animalele abandonate. Erau vreo câteva zeci”, a spus voluntarul.

Voluntarii au observat că animalele care au fost lăsate în urmă în regiunea Donețk sunt foarte deschise față de oameni. Ele sunt speriate și pare că vor să fie luate din zona de conflict.

Kyiv_Animal_Rescue_Group

Fotografie oferită celor de la Свої.City de Echipa de Salvare a Animalelor din Kiev. Utilizare corectă.

„Pisicile și câinii care trăiesc printre bombardamente sunt ușor de luat de jos, chiar dacă abia ne-au cunoscut. Aceste animale sunt blânde și afectuoase. Atunci când încerci să prinzi o pisică fără stăpân în Kiev, aceasta devine sălbatică și agresivă și nu te lasă să o iei de jos. Dar aceste animale se poartă de parcă ar spune:«Luați-ne de aici, scoteți-ne de aici.» Cum deschidem transportatorul și le dăm de mâncare, fug înăuntru”, a spus Mykhailo.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.