Cum se raportează vorbitorii de chineză mandarină la propria lor limbă în chineza mandarină?

Semn pe care scrie „Stația de Metrou Taipei” în chineza tradițională, în stația de metrou din Taipei. Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.

Există mulți termeni pe care vorbitorii nativi de chineză îi folosesc pentru a descrie ceea ce vorbitorii de engleză (și nu numai) numesc „limba chineză”. Fiecare dintre acești termeni își are propria afiliație culturală și uneori politică. În onoarea Zilei Limbii Chineze sărbătorită de ONU pe 20 aprilie, merită să analizăm care sunt acești termeni și felul în care sunt folosiți.

În primul rând, chineza nu este o singură limbă, ci mai multe limbi care au pronunții, vocabulare, expresii și forme scrise radical diferite. Lingvistic vorbind, limbile chineze formează ramura sinitică a familiei mai mare a limbilor sino-tibetane. Există zeci de limbi chineze. Limbile cu cei mai mulți vorbitori nativi includ mandarina sau putonghua, cantoneza sau yue, hokkien (taivaneză) sau min,  șanhaieză sau wu și hakka.  Când sunt vorbite, acestea necesită traducere în grupurile mixte de vorbitori, deoarece sunt limbi distincte, care nu sunt mutual inteligibile.

Toate aceste limbi au dialecte multiple, care sunt vorbite la scară largă în estul și sud-estul Asiei, dar și în diaspora de pe toate continentele.

Per ansamblu, un număr estimat de 1.3 miliarde de oameni vorbesc o limbă chineză fluent sau ca limbă nativă. Mandarina din China continentală, care folosește caractere simplificate, este de asemenea una dintre cele șase limbi oficiale ale ONU.

Scrise cu caractere chinezești, toate limbile chineze devin mai mult sau mai puțin mutual inteligibile, deoarece au în comun un sistem de scriere pictografic. Există unele excepții în cazul limbilor precum cantoneza și hokkien, care folosesc caractere neincluse în dicționarele de chineză mandarină obișnuite.

Astăzi există două versiuni ale chinezei scrise: una este numită tradițională (繁體字), folosită oficial în Taiwan, Hong Kong și Macao, și care a fost predominantă în diaspora din Asia de sud-est. Cealaltă este numită simplificată (简体字) și a fost creată după ce comuniștii au preluat conducerea Chinei în 1949, cu scopul de a reduce numărul de mișcări pentru caracterele complicate —  la unele fiind nevoie de până la 30 de mișcări. Această versiune este cea oficială în China continentală și devine tot mai populară printre generațiile mai tinere din diaspora chineză de la nivel mondial.

Citește mai mult: O analiză asupra violenței de stat și a standardizării limbii chineze cu ocazia Zilei Limbii Chineze [en.]

În mod normal, o persoană educată trebuie să învețe în jur de 3.500—4.800 de caractere chinezești pentru a scrie, dar și pentru a citi fluent știri și literatură.

Pe lângă această distincție, anumite limbi chineze au continuat să evolueze în comunitățile chineze din străinătate precum cele din Hong Kong, Taiwan și Singapore, cu ajutorul unor cuvinte și expresii noi, inventate prin amestecarea limbilor. De exemplu, în Hong Kong, mulți termeni locali sunt reprezentați de caractere chinezești care imită pronunții din limbi străine și care au la bază fonetica cantoneză, ca de exemplu  巴士(autobuz),的士 (taxi),符碌 (întâmplare), 老笠 (a jefui), 蛇𠺌 (speriat), 麻甩 (malade în franceză).

Limba chineză are multe nume în chineză

Chiar și în chineza mandarină, sunt zeci de termeni posibili care pot fi folosiți pentru a denumi această limbă. Acest lucru are legătură cu diferite versiuni istorice, culturale și chiar politice — și uneori contradictorii — despre ce înseamnă a fi chinez. Iată o listă scurtă a principalilor termeni: 

汉语 [hanyu] înseamnă limba vorbită de chinezii Han, grupul etnic dominant în China, Taiwan și Singapore. Termenul este folosit în principal în China continentală, dar și atunci când se vorbește de chineza mandarină ca limbă străină pentru studenți și limba din manuale. Unii îl consideră ca având o puternică amprentă etnică, lăuntrică.

汉子/ 漢字 [hanzi] se referă la caracterele chinezești atât în forma simplificată, cât și în cea tradițională. Termenul este folosit și pentru Kanji, care reprezintă caracterele chinezești folosite în japoneză, dar având o pronunție complet diferită.

中文 [zhongwen] înseamnă scrierea din Regatul de Mijloc, cum este cunoscută istoric China [中国]. Aici al doilea caracter 文 pune accentul pe scrierea limbii și mai puțin pe vorbirea ei.

Copertă a unui dicționar din Taiwan care folosește termenul 國語 (guoyu). Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.

普通话 [putonghua] înseamnă „limba de uz comun” și datează din 1906 în scris datorită omului de știință Zhu Wenxiong. Termenul este folosit la scară largă în China.

北京话 [beijinghua] înseamnă limba de la Beijing. Se referă la o formă specifică de chineză mandarină care include sunetul -er [儿化音] la finalul multor cuvinte și care este identificată ușor de alți vorbitori de chineză mandarină.

國語 [guoyu] înseamnă „limba națională” și se referă la manchu, limba oficială din timpul ultimei dinastii Qing, când se vorbea o limbă tunguză. Azi termenul este folosit în Taiwan în principal pentru a desemna versiunea locală a chinezei mandarine.

華語 [huayu], adică limba vorbită de poporul Hua, unde caracterul 華 sau 华 în chineza simplificată se referă la chinezii de peste tot, indiferent de limba sau identitatea acestora, fie că sunt din diaspora sau nu. Aici un mod de a denumi termenul ar fi „chineza internațională”. Termenul este adesea folosit pentru a denumi mass-media chineză din străinătate, iar uneori poate include nu doar chineza mandarină, ci și alte limbi chineze.

中国话 [zhongguohua] înseamnă „limba din China” și este un termen rar folosit în China sau Taiwan, dar care este utilizat mai frecvent în diaspora chineză din Asia de sud-est.

拼音 [pinyin] înseamnă „sunete scrise” și se referă la transcrierea pronunției din chineza mandarină în alfabetul latin cu scop didactic și pentru comunicarea internațională. Acest sistem de romanizare a fost dezvoltat în China în anii 1950 și este folosit în mass-media internațională pentru nume și locații legate de China.

Bopofomo este alt sistem de transcriere fonetică a chinezei mandarine care se bazează pe litere și care a fost dezvoltat în jurul anului 1910 în China Republicană folosind 37 de semne, care combinate acoperă toată fonetica. Azi acesta este folosit la scară largă în Taiwan pentru a preda copiilor și străinilor pronunția caracterelor tradiționale. Termenul bopofomo vine de la primele patru litere ale sistemului, adică: ㄅ, ㄆ, ㄇ și ㄈ. Acest sistem mai este numit și 注音符號 [Zhuyin fuhao sau „semne pentru a indica sunetul”].

Importanța denumirii unei limbi

Toți acești termeni au evoluat în ceea ce privește folosirea și conotațiile lor în societățile vorbitoare de chineză și în diaspora și poate își vor continua evoluția deoarece internetul permite consumul de conținut mass-media dincolo de granițele naționale.

După cum explică Niva Yau, o cercetătoare din Hong Kong care locuiește în străinătate:

As a Hong Kong Chinese, I grew up in the 90s and 2000s referring to the Mandarin Chinese language as 普通话. We tend to use 中文when referring to the written Chinese text, which is readable no matter if you speak Mandarin, Cantonese, Hokkien, or other Chinese languages. I know that young people in Hong Kong today refer to the Mandarin Chinese language as 國語now, as it was made a compulsory learning language in Hong Kong and it’s incorporated into the education system. When I lived in Malaysia, it was when I first heard the term 華語, and I got a sense that this is the term used by Chinese diaspora who left China way long before. Malaysian Chinese also refer to themselves as 人 [Hua people].

Fiind chinezoaică din Hong Kong, am crescut în anii '90 și 2000 referindu-mă la chineza mandarină cu termenul de 普通话 [putonghua]. Noi obișnuim să folosim 中文 [zhongwen] atunci când ne referim la text scris în chineză, care este înțeles indiferent dacă vorbești mandarină, cantoneză, hokkien sau alte limbi chineze. Știu că acum tinerii din Hong Kong numesc chineza mandarină 國語 [guoyu], deoarece este o limbă obligatorie de studiu în Hong Kong și este încorporată în sistemul de educație. Când am locuit în Malaezia, am auzit pentru prima dată termenul 華語 [huayu] și mi-am dat seama că acesta este folosit de diaspora chineză care a părăsit China demult. De asemenea, malaiezienii de origine chineză se referă la ei înșiși cu termenul de 華人 [poporul Hua].

Iată cum vede lucrurile Yanne Chu, un manager de traduceri la Global Voices, care este din Taiwan:

Caractere din chineza tradițională folosite la o piață din Taipei. Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.

汉语  (Hanyu) is connected to the Han people so it ads to the marginalization of other ethnic groups who use it as their main language, such as the Hui. Chinese is not an alphabetic language so 中文 (zhongwen) which rigorously speaking should only apply to the written form, but is now used to describe spoken Chinese, is my preferred term, if compared to 漢語 (Hanyu). 

Taiwan has more than one official recognized language, so 國語 (guoyu, or national language) needs to be nuanced. Taiwan's indigenous people prefer to use 華語 (huayu, language of the Hua people) in contrast to 原住民族語 (yuanzhuminzuyu, or ethnic languages of the indigenous, or first people).

As for the term 華語 (huayu), I personally find it less assuming, if compared to 國語 (guoyu) and 漢語 (hanyu), particularly when interacting with people of different ethnicity and nationality.

汉语  (Hanyu) are legătură cu chinezii Han și sporește marginalizarea altor grupuri etnice care o folosesc ca limbă de bază, precum chinezii Hui. Chineza nu este o limbă alfabetică, deci termenul de 中文 (zhongwen), care riguros vorbind ar trebui aplicat doar formei scrise, dar care este acum folosit pentru a denumi chineza vorbită, este termenul pe care eu îl prefer celui de 漢語 (Hanyu).

Taiwanul are mai multe limbi oficiale recunoscute, așa că termenul de 國語 (guoyu sau limbă națională) trebuie nuanțat. Populația indigenă din Taiwan preferă să folosească termenul 華語 (huayu, limba poporului hua) în contrast cu 原住民族語 (yuanzhuminzuyu, sau limbile indigenilor/a primelor popoare).

Cât despre termenul 華語 (huayu), personal cred că este mai puțin folosit, comparativ cu 國語 (guoyu) și 漢語 (hanyu), în special în interacțiunea cu oameni de etnii și naționalități diferite.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.