[1]O femeie costumată se distrează la carnaval, marți, 17 februarie 2015. Poză [1] de Eduardo Skinner pe Flickr, CC BY-NC 2.0 [2].
De Dr. Gabrielle Hosein
Acest articol a fost publicat original [3] în Trinidad and Tobago Newsday. O versiune actualizată este republicată mai jos cu permisiune.
Pe când vocile din Freetown Collective și Mical Teja se aud în ecou [4] de pe dealuri și se răsfrâng de-a lungul Trinidad și Tobago, cu greu există cuvinte mai bune pentru a descrie acest moment.
După doi ani fără carnaval [5], este o fluorescență de veselie și creativitate ca atunci când zorii de zi străpung un întuneric mare și nenatural, despicând un orizont întreg cu o radiere care trezește. Ca să parafrazăm înțelepciunea populară [6], plânsul poate fi îndurat noaptea, dar bucuria vine în dimineața Jouvay [7].
Suntem o populație care a experimentat cel mai lung lockdown din regiune și cu toții cunoaștem pe cineva zdrobit [8] de alienarea, disperarea, jalea și pierderea produse de COVID-19.
Astăzi, suntem supraviețuitori, lăsându-ne preaiubiții morți să se ridice de unde trupurile noastre i-au ținut aproape, pentru că ei au fost miracole pe Pământ care puteau ghida ca stelele.
Hoinărind prin raiul nostru pământean acum, nu e niciun dubiu că spectre precum Picton [9], Chacon [10]și Abercromby [11]sunt strămoși care vor privi și asculta, judecând și îndemnând în timp ce noi ne aruncăm poverile de muritori pe străzile orașelor și ale satelor. Ei de asemenea sunt vibrații fantasmagorice care se înfiripează [12] printre noi din vânt, căldură luminescentă și nisip saharian.
Blaxx [13], Mighty Shadow [14], Black Stalin [15], Brother Resistance [16], Anil Bheem [17], Singing Francine [18], Singing Sandra [19], Bomber [20] și Explainer [21]. Profesorul Gordon Rohlehr [22], care a făcut ca muzica calypso să fie însoțitorul lui de o viață. Fie binecuvântați, cu toții.
Lionel Jagessar Senior [23], al cărui spirit își va privi moștenirea adusă la oraș pentru prima oară. Văzându-și ultimele sale desene prinzând viață, să dea din cap cu aprobare părintească. Amin. Amin. Om Shanti. Binecuvântează-ne pe toți, pe fiecare.
Noi supraviețuitorii, apărând de pe partea cealaltă a portalului pandemiei cu toate disputele noastre, imperfecțiunile, dubiile și foametea fumând albastru-negru ca rămășițele care încă ard, suntem destul de aproape de lunea și de marțea carnavalului ca să simțim atragerea sa gravitațională. Este o atragere către plăcere doar de dragul său și pentru a ocupa o versiune succintă și spectaculoasă a noastră.
Oameni onești care muncesc din greu încercând să găsească sens într-o lume care a înnebunit, cântă Freetown. Uneori, cei cărora li s-a atribuit să adune cu trudă privilegiul ascendenței prin ceva, orice, pentru a se simți bine. Pentru ei, cu toată această frumusețe umană și costumată [12], cu tot ce oferă pentru a scăpa de titlurile de dimineață, sindrofie de omoruri și tribulațiile costului de a trăi, carnavalul mascat a venit din nou.
În sărbători, în curți și concerte, oamenii sunt împreună cântând cu sutele și miile. Cu inimile și brațele deschise și oferind interpreților propriile lor versuri înapoi pe scenă. O mulțime de străini, de orice credință și rasă, dar care împart o dragoste care îi face să-și ridice vocile în aer. Cu siguranță, o vibrație atât de pură și magie pură sunt felurile în care lăudăm.
Muzica îi înalță [24] pe oameni și inundă [25] corpuri de toate felurile cu o energie și eliberare care este destul de viscerală pentru a se simți. Ia durerea oamenilor, după atât de multă în anii precedenți. E de asemenea o putere unificatoare coborâtă în rândul nostru, una de care ne-a fost dor. Ni s-a amintit de ce felul în care votăm nu ne-a divizat mai mult. E din cauza felului cum petrecem.
Nu toată lumea trebuie să iubească mascarada în societatea noastră multi-etnică și multi-religioasă. Nici nu trebuie ca toată lumea să înțeleagă [26] de ce și cum contează [27] pentru unii, de ce și cum poate fi artă [28], de ce și cum se simte ca libertatea sau de ce și când contează [7].
Nu toți venerăm în același mod. Nu toți ne vindecăm la fel. Nu toți arătăm aceeași dragoste, fie nouă înșine sau unii altora. Sunt cei care, judecând, văd [29] doar „imoralul, indecentul și ofensatorul” în carnaval, de obicei de la distanță, dar mascarada este un spirit de evadare care vine [30] cum vrea el, din nou și din nou. Atât de nescuzabil și neînfricat.
Aici în casa pe care o traversăm [31] cu atâta teamă, atmosfera vieții de zi cu zi ca aloea amară, unde ne simțim atât de părăsiți și de neapreciați, mascarada a ajuns ca să umple ceva din ce au oamenii nevoie.
În republica noastră imperfectă, inegalitățile, excluderile, administrarea defectuoasă, minciunile și sărăcia imaginației persistă, ca niște frânghii care separă. „Miercurea cenușii” ne va întoarce la fum și oglinzi la briefingurile media și la banii irosiți de milioane, care nu vor fi niciodată distribuiți cum ar trebui. Această moarte a bucuriei, acest omor al unității, acest atac al viitorului nostru este mai imoral decât homosexualii de pe drum și mai scandalos decât o femeie liberă.
Luni, a doua zi dimineața mă va găsi jucând rolul Sfântului Petru, care așteaptă la poarta raiului. Toți care trebuie trimiși să ardă în focurile iadului. Mascarada a venit din nou. Santimanitay [32] („fără milă”).