- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

Esperanto: de la idealism la realitate

Categorii: Artă și Cultură, Citizen media, Drepturile Omului, Limbă, The Bridge

Fotografie a steagului esperanto. Sursă: Canva.

Limbile reprezintă adesea un mijloc identitar esențial, dar de obicei ele prezintă în același timp o dilemă nerezolvată: un paradox în care limbile permit comunicarea, dar funcționează doar într-un anumit loc și grup de oameni, deosebindu-ne unii de alții. Esperanto, pe de altă parte, încearcă să se consolideze pentru a fi o adevărată poartă de intrare care funcționează pentru toate sectoarele geografice și demografice. Totuși, deși esperanto întreține idealismul, este necesar ca limba să fie ancorată în realități concrete. Aspirația sa înspre o neutralitate completă în fața realităților sociale și politice are limite.

Dar ce este esperanto? Este o limbă construită, una dintre multele limbi inventate în lume [1] [es], prima de acest fel care a atins un succes perceptibil. A fost creată în 1887 de către Ludovic Zamenhof [2], polonez de origine evreiască [n.t.: născut în Białystok, la acea vreme parte a Imperiului Rus, actualmente în Polonia]. Limba a fost propusă de nu mai puțin de 14 ori pentru premiul Nobel pentru pace. Aproximativ două milioane de oameni vorbesc această limbă în toată lumea, cu un succes evident în Mexic. Printre esperantiștii mai cunoscuți sau simpatizanții limbii esperanto sunt menționați Charlie Chaplin, J.R.R. Tolkien și Lev Tolstoi.

Primul Congres Universal de Esperanto [3]în Boulogne-sur-Mer, Franța, 1905. Sursă: fotografie din domeniul public [4].

Mulți oameni cred că esperanto este o limbă idealistă, după cum se menționează în titlul acestui interviu [5] [es] publicat de către jurnalul mexican Reforma [6][en], cu Carlos Velazquillo și Mallely Martínez, care este președinta Federației Mexicane de Esperanto [7]. Poate pentru că esperanto, dincolo de limbă, este și o cultură, cu multe principii morale. Esperanto se diferențiază de multe alte limbi prin acest aspect, pentru că nu servește doar vorbitului și scrisului. Mai exact, studiind limba, învățăm despre cultura esperantistă [8], bazată pe principii umaniste și pacifiste.

Relațiile sociale care iau naștere în Esperantujo [9] [eo] (o lume virtuală unde indivizii iau contact cu cultura esperantistă) sunt diverse, însă nu poate fi negat faptul că între idealurile esperantiste se numără o constantă neutralitate, ceea ce a conservat poziția „pasivă” a limbii în fața multor fenomene sociale. De exemplu, limba rezistă comercializării, ceea ce a împiedicat ca ea să devină lucrativă pentru un anumit grup de indivizi.

Pe de altă parte, comunitatea esperantistă a eșuat în a critica structura care împiedică răspândirea idealurilor sale de pace. Se pare că prin justificarea poziției sale ideologice neutre, ea nu este utilizată pentru criticarea statutului inechitabil al lumii în care trăim. În această privință, evocăm cuvintele lui Frantz Fanon [10] din cartea Blestemații pământului („Les Damnés de la Terre”, 1961), care menționează tocmai faptul că în timpuri de instabilitate și de război, neutralitatea este respectată de către cei care perpetuează situațiile de violență.

Un exemplu elocvent este Asociația Universală de Esperanto [11] (Universala Esperanto-Asocio [12]), criticată [13] pentru „neutralitatea” sa în fața invaziei ruse din Ucraina, a cărei singure declarații despre intervenția militară rusească a fost: „Nu ne exprimăm poziția în chestiuni politice [14]” [eo]; ne putem întreaba, unde sunt idealurile esperantiste atunci când vine vorba să fie puse în practică?

Pe baza acestui exemplu, revenim la punctul inițial: se pare că relațiile sociale din comunitatea esperantistă au drept scop discutarea idealismului, rareori vorbind despre realitatea socială în care esperanto există, realitatea socială a problemelor lumii contemporane, așa cum este ea trăită de către persoane din toată lumea.

Dar nu întotdeauna a fost așa. În deceniile precedente, esperantiștii au avut luări de poziție. După cum afirmă María Isabel Nájera Sepúlveda, sociolog mexican și autor al cărții Esperanto y comunicación humana (Esperanto și comunicarea umană), cultura esperantistă, pretinzând a fi universală, a fost receptoarea multor forme de gândire și de expresie, spre exemplu, integrând poziții antifasciste în țări precum Spania timp de decenii întregi sau publicând în mod neîntrerupt cărți, traduceri și proiecte audiovizuale și muzicale, care continuă până în zilele noastre.  

Dacă esperanto este o lume a „luptătorilor păcii”, trebuie să participe în reflecția asupra problemelor reale. Chiar dacă limba noastră este departe de a deveni a doua cea mai vorbită limbă din lume, putem să îi dăm măcar capacitatea de a fi o mare limbă de comunicare, de a aborda teme din perspective mai umaniste, ceea ce presupune denunțarea inumanului existent în realitate.

Cum să facem deci trecerea și să utilizăm potențialul limbii esperanto? Răspunsul se găsește într-un exemplu dat în 2018 de către antropologul mexican Iván Deance [15][es], care, în Congresul Național de Esperanto din Puebla [16], în Mexic, a vorbit despre modul în care esperanto i-a ajutat pe studenții săi să comunice mai ușor cu poporul indigen Totonaca [17], datorită calităților limbii esperanto, care a servit drept limbă-pod, facilitând înțelegerea limbii lor materne. Acest exemplu ne arată o depășire a planului multicultural, precum și crearea unui obiectiv mai înalt: dialogul intercultural, absolut necesar pentru găsirea de soluții la condițiile de viață lipsite de egalitate din societățile noastre.  

Nu toți suntem antropologi și nu toți putem să realizăm proiecte precum cel menționat în paragraful anterior, dar să informăm despre astfel de teme înseamnă să facem un pas înainte, să ne implicăm în relații sociale care pot fi create datorită limbii esperanto.