Politica zero-Covid a Chinei declanșează proteste cum rar s-au mai văzut în toată țara

Fotografii virale cu protestele de la Universitatea de Comunicații din Nanjing. Sloganul de protest: „Mi-am rupt piciorul, doctorul a venit și mi-a închis gura.”

Tensiunile tot mai crescute cu privire la politica zero-Covid strictă a Chinei au răbufnit în sfârșit odată cu mai multe proteste în marile orașe din toată țara. Încep să apară cerințe politice — în Shanghai mulțimile au scandat „jos cu Xi Jinping”, președintele țării care a insistat în menținerea regulilor politicii zero-Covid timp de trei ani; în Bejing studenții la jurnalism au cerut libertatea presei.

Dat fiind controlul politic strict, prezența masivă a tehnologiei de supraveghere pe străzi și cenzura vocilor critice pe toate platformele online și pe rețelele de socializare, protestele în masă au avut loc rar în China continentală în ultimii ani. Deși oamenii sunt perfect conștienți că poliția are capacitatea să-i urmărească și să-i aresteze, aceștia și-au învins teama și au făcut un pas în față. În același timp, mobilizarea actuală de sus în jos din toată țara a devenit cea mai mare ca amploare de la protestele pro-democratice din 1989 încoace.

„Sunt victima prinsă în incendiu.” 

Protestele naționale au început spontan în orașul Urumqi după ce un incendiu, care a ucis cel puțin zece oameni, a izbucnit pe 24 noiembrie 2022 într-o clădire rezidențială aflată în carantină din cauza Covid. Incendiul a fost cauzat de niște scârtei de la un prelungitor aflat într-un dormitor de la etajul 15 al clădirii. Dar le-a luat trei ore pompierilor să stingă focul deoarece echipa care impune carantina blocase înainte intrarea în zona rezidențială cu o poartă de metal.

Ziua următoare, agențiile de știri deținute de stat au raportat că zona rezidențială nu se afla în carantină atunci când a izbucnit incendiul și au susținut că principala cauză a morților a fost lipsa de „capacitate de autosalvare”. Dar victimele incendiului au spus că intrarea în clădire era încuiată din afară și că a fost nevoie să părăsească clădirea printr-un apartament de la etajul întâi.

Mulțimi furioase din Urumqi au răspuns dezinformării cu un protest lângă o clădire guvernamentală din oraș, cerând să se sfârșească cele mai mult de 100 de zile de carantină. Autoritățile au calmat furia oamenilor promițând să deschidă gradual zonele cu risc scăzut.

În video putem vedea cetățeni din Urumqi, regiunea Xinjiang protestând în față unei clădiri guvernamentale. Unii pot fi auziți strigând „să murim împreună”. Autenticitatea videoului nu poate fi verificată independent acum, dar au existat mai multe astfel de videouri…

Urumqi nu este singurul oraș afectat de regulile politicii zero-Covid. După incendiul din Urumqi oala sub presiune a explodat, așa cum sugerează următoarea expresie virală care a scos oamenii în străzi:

大巴翻车的是我,生病拒诊的是我,徒步百里的是我,崩溃跳楼的是我,火灾被困的是我。如果这些不是我,那么接下来就是我。

Sunt în autobuzul care a avut accident [27 de oameni au fost uciși într-un accident de autobuz în Guizhou pe 18 septembrie 2022 atunci când aceștia erau transferați la centrul de carantină noaptea târziu]; sunt pacientul căruia i s-a refuzat tratamentul; sunt muncitorul care a mers pe jos mai mult de 100 de kilometri [pe 29 octombrie, mii de muncitorii Foxconn au mers pe jos kilometri pentru a evada din campusul aflat în carantină]; sunt cel care a sărit de la înălțime [au fost multe cazuri de suicid legate de carantina Covid]; sunt victima prinsă în incendiu. Și chiar dacă încă nu sunt, voi fi următorul.

Indignarea publică i-a scos pe oameni în stradă pentru a comemora victimele. O demonstrație mare a avut loc pe „Strada Urumqi” din orașul Shanghai. Protestatarii au ținut în mâini coli albe de hârtie — un gest simbolic împotriva cenzurii — și au cântat imnul național, care începe cu versurile: „Ridicați-vă cei care refuzați să fiți sclavi!” Într-un loc, protestatarii au scandat slogane politice: „Jos cu Partidul Comunist Chinez! Jos cu Xi Jinping!

Ne relaxăm. Imnul național. În special expresia „qi lai!”(„ridică-te!”). Nu am văzut niciodată așa ceva. Bine, în afară de Hong Kong…

„Jos cu Partidul Comunist Chinez! Jos cu Xi Jinping! Eliberați Xinjiang!”

Alte orașe din China, inclusiv Beijing, Chengdu, Guangzhou, Wuhan, etc. s-au alăturat mișcării pe 27 noiembrie.

Frustrare cu privire la politica zero-COVID

Frustrarea oamenilor s-a acumulat de luni de zile. De la apariția variatelor Omicron la începutul acestui an, China a suferit o recesiune economică severă, piața mărfurilor fiind tot mai limitată, iar piața imobiliară fiind în cădere liberă.

Înainte de Congresul Partidului Comunist din China, un protest cum rar s-a mai văzut la Podul Sitong din Beijing împotriva lui Xi Jinping și a politicilor sale a reprezentat un semnal important al nemulțumirii oamenilor. Aceștia se așteptau ca guvernul să slăbească măsurile de control legate de Covid și să salveze economia. Dar, din cauza unei creșteri bruște de cazuri de Covid în ultimele săptămâni, Beijingul a decis să sporească lupta sa cu noi măsuri de carantină și testări în masă.

Dar oamenii nu mai acceptă acest lucru de data aceasta. Au existat tot mai multe confruntări violente între cei care impun carantina și rezidenți de la începutul lui noiembrie încoace. Guangzhou este o zonă principală de conflict:

Protest anti-Covid: le-a ajuns oamenilor.
China zero-Covid: protestele violente din Guangzhou pun restricțiile la grea încercare

După trei ani în care au trăit sub așa numita carantină dinamică, oamenii și-au pierdut încrederea în lupta anti-Covid a Beijingului. Întâmplător, propaganda chineză asupra eșecului țărilor vestice de a-și proteja oamenii și a faptului că acestea i-au lăsat să moară a fost demontată de transmisiunile în direct ale meciurilor de la Cupa Mondială:

Imaginează-ți cum este să trăiești în carantină  în China, sigilat în apartamentul tău minuscul, urmărind Cupa Mondială, ca apoi să realizezi că nicio persoană din Qatar nu poartă mască.
China a fost lăsată din nou în urmă, prinsă în trecut.

Beijingul a răspuns din nou furiei oamenilor cu cenzură. Televiziunea de stat din China a ascuns și a tăiat imaginile cu fețele fără mască ale fanilor fotbalului atunci când a transmis în direct.

Cu toate acestea, suferința oamenilor este reală și nu poate fi ascunsă cu ușurință. În unele regiuni, inclusiv în Urumqi, oamenii au fost carantinați luni de zile, unii dintre ei fără nicio sursă de venit.

Protestele s-au răspândit în întreaga țară

Protestele s-au răspândit precum incendiile de vegetație weekendul acesta.

După o noapte foarte lungă sâmbătă în Urumqi și Shanghai unde au izbucnit protestele, cea mai importantă actualizare de astăzi este protestul puternic de mai devreme a mii de oamenii de la Universitatea Tsinghua din Beijing, una dintre instituțiile de elită din China.

Noaptea, mai mulți protestatari au venit din diferite cartiere din Beijing uniți de sloganul „mai presus de zero-Covid”:

Mulți jurnaliști chinezi au avut lacrimi în ochi urmărind acest video. Încă se întâmplă toate acestea în zona Liang Ma He. Pe foaia unei fete scrie: „Dați-ne filmele înapoi, vrem libertate în cinema. Vrem libertate de exprimare, dați-ne presa înapoi, dați-ne jurnalismul înapoi.” Oamenii au reiterat. [Ceea ce se întâmplă] va fi de neoprit.

Proteste similare au putut fi văzute în întreaga țară. Majoritatea dintre acestea au avut loc noaptea în mod pașnic. Protestatarii din Guangzhou au cântat un cântec celebru din zonă pentru a-și exprima dragostea lor de libertate:

Protestatarii din Chengdu, provincia Sichuan, au cerut sfârșitul testelor Covid și al carantinelor:

Anvergura protestelor din Wu han, acolo unde Covid a fost detectat pentru prima dată în martie 2022, a fost una dintre cele mai mari:

Valuri de proteste au izbucnit și în campusurile universitare, unde studenții protestatari au cerut răspicat schimbări politice liberale. Studenții de la Universitatea de Comunicații din Nanjing au cerut libertate de exprimare:

Fotografii uimitoare de la Universitatea de Comunicații din China, Nanjing, unde studenții protestează, făcându-și vocile auzite într-o vreme plină de tulburări crescânde din cauza politicii zero-Covid, ca urmarea a incendiului de la Urumqi.

Universitatea Jiaotong din orașul Chengdu aflat în sud vestul țării a cerut democrație și domnia legii:

Au fost numeroase flashmoburi și mulți oameni au postat despre proteste. Iată un flash mob din Dali, Yunnan:

În același timp, în unele orașe, inclusiv în Shanghai, ofițerii de poliție au început să aresteze protestatarii.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.