În urmă cu 33 de ani pe străzile din Praga începea revoluția de catifea

Comemorarea datei de 17 noiembrie 1989 pe strada Národní třída din centrul Pragăi de anul acesta. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Ziua de 17 noiembrie 1989 a marcat începutul unui protest de stradă pașnic în Cehoslovacia de atunci care a dus în final la sfârșitul comunismului în Europa Centrală și de Est. Treizeci și trei de ani mai târziu, evenimentele, numite de istorici revoluția de catifea, sunt comemorate pe aceeași stradă din Praga unde a început totul.

Această dată este comemorată la nivel internațional până în ziua de azi încă din 1941 ca fiind Ziua Internațională a Studenților. În noiembrie 1939, naziștii, care ocupaseră teritoriile cehilor încă din 1938, au strâns studenții care protestau, au ucis unii dintre liderii lor, au trimis mulți alții în lagăre de concentrare și au închis toate universitățile pe 17 noiembrie. Comemorările din Cehoslovacia socialistă (1948-1989) erau monitorizate atent de autorități care se asigurau că nu se ajungea la niciun fel de critică a guvernului.

Dar chiar asta s-a întâmplat în 1989, atunci când, pe 16 și 17 noiembrie, în Bratislava și Praga studenții slovaci și cehi au sfidat cenzura și au protestat pe străzi. În Praga, studenții s-au strâns pe una dintre străzile principale din centru numită Národní třída care se traduce  „Marea Stradă Națională” și care are legătură în istoria sa cu identitatea cehă, spre deosebire de identitatea germană în perioada în care teritoriile cehilor au fost sub stăpânirea monarhiei habsburgice din 1526 până în 1918. Iată un video de atunci:

 

În ciuda violenței poliției, a arestărilor și a bătăilor, în zilele care au urmat studenților li s-au alăturat alți cetățeni, iar pe 28 noiembrie guvernul a anunțat că Partidul Comunist aflat la la putere din 1948 nu va mai avea un „rol central”, sfârșindu-și de fapt monopolul politic asupra societății cehe.

Din 2018, această zi, care continuă să fie o sărbătoare națională, este numită oficial „Den boje za svobodu a demokracii a Mezinárodní den studentstva” (Ziua Luptei pentru Libertate și Democrație și Ziua Internațională a Studenților). În Praga aceasta este comemorată în centrul orașului în Piața Wenceslas și pe strada Národní třída cu discursuri, concerte, apariții de politicieni, cu aprinderea lumânărilor, cu arhive de sunet și imagine și chiar cu o reconstituire istorică.

Iată o galerie foto de la comemorarea de anul acesta din Praga.

Oamenii s-au adunat în mijlocul străzii Národní třída ca să aprindă lumânări și să comemoreze evenimentele de pe 17 noiembrie 1989. Această parte a străzii are o expoziție permanentă de fotografie care prezintă imagini de atunci și care servește drept un monument în memoria sfârșitului comunismului în Cehoslovacia.

Národní třída în centrul Pragăi. Foto by Filip Noubel folosită cu permisiune.

Această fotografie istorică de Tomki Němec făcută în noiembrie 1989 arată cum același ritual de aprindere a lumânărilor pentru comemorarea Zilei Internaționale a Studenților era deja o tradiție atunci. Fotografiile lui Němec sunt permanent expuse pe Národní třída.

Fotografie originală din 1989 de Tomki Němec expusă pe Národní třída din centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Mulți părinți își aduc copiii la această sărbătoare națională pentru a-i învăța despre democrație și memorie istorică.

Národní třída în centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Iată aici o mamă care explică copiilor ei evenimentele din 17 noiembrie 1989 arătându-le expoziția permanentă a lui Tomki Němec.

Národní třída în centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Una dintre cauzele principale care a provocat revoluția de catifea a fost brutalitatea poliției față de protestatarii pașnici, după cum poate fi văzut într-una dintre fotografiile lui Němec. Pe banner scrie „Libertate”.

Fotografie originală din 1989 de Tomki Němec expusă pe Národní třída din centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Anul acesta parte din reconstituire o reprezintă expunerea unei camionete a serviciului de securitate cehoslovac faimos Veřejná Bezpečnost sau VB care a fost implicat în reținerea, urmărirea și torturarea oricărei persoane care era critică la adresa guvernului socialist și a ideologiei sale, printre altele.

Národní třída în centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Pe 17 noiembrie 2022 strada Národní třída poate arăta la fel ca pe noiembrie 1989:

Národní třída în centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

Parte din expoziția de pe Národní třída include fotografii și citate ale oamenilor care au participat activ la demonstrații și la mișcarea dizidentă care l-au adus într-un final pe Václav Havel din închisoare la președenția Cehoslovaciei și apoi a Cehiei. Citatul din fotografie se traduce astfel: „Revoluția [din 1989] mi-a dat libertate. Iar acesta este cel mai prețios lucru din viața mea.”

Národní třída în centrul Pragăi. Foto de Filip Noubel folosită cu permisiune.

 

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.