Moris Albahari în 2012. Captură de ecran din documentarul “Saved by Language”(„Salvat de limbă”) de Susanna Zaraysky și Bryan Kirschen, folosită cu permisiune.

Moris Albahari, unul dintre ultimii vorbitori ai limbii ladino din Bosnia și un apărător al tradiției iudaice, a murit la Sarajevo la vârsta de 93 de ani, relatează N1 TV.

Ladino sau iudeo-spaniola este o limbă romanică care provine din spaniola veche și care s-a răspândit în Imperiul Otoman, Africa de Nord și în unele țări europene după expulzarea evreilor sefarzi din Spania în 1492. Limba este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Potrivit reportajului BBC, „Bosniacii care vorbesc spaniola medievală”, doar patru persoane vorbeau ladino sau, așa cum o numesc ei, Jidyo în Bosnia în 2018, iar unul dintre ei era Moris Albahari.

Albahari s-a născut în 1930, iar la vârsta de 11 ani a evadat din trenul care îl ducea spre lagărele naziste de pe vremea Holocaustului și s-a alăturat partizanilor iugoslavi. Pe lângă o carieră lungă în aviație, care a inclus gestionarea aeroportului Sarajevo, acesta a fost faimos pentru că și-a împărtășit cunoștințele vaste despre istoria și cultura evreilor sefarzi din Balcani.

Mass-media bosniacă l-a descris și ca „păstrătorul Higgidahei”, o colecție medievală faimoasă de reguli și tradiții evreiești.

Comunitatea Evreiască din Sarajevo a publicat o postare pe Facebook prin care anunță că Albahari, căruia i se spunea cu afecțiune „čika Moco” (unchiul Moco) a murit sâmbătă 22 octombrie. Necrologul lor include și un citat de al lui Albahari care reflectă relația lui cu alte ființe umane, după cum consideră comunitatea:

Posebno želim da vrata naše zajednice budu otvorena za sve dobronamjerne sugrađane, bez obzira koje su vjere ili nacije. Uvijek ih dočekujem raširenih ruku u želji da se besmislena mržnja pretvori u ljubav među ljudima. Moj kredo najbolje izražava jedna od divnih izreka iz Pirke avot (izreke otaca) a to je traktat iz Mišne: BUDI POPUT ARONOVlH UČENIKA. LJUBI MIR I STREMI KA MIRU, VOLI LJUDE I PRIBLIŽI IH TORI.

Doresc în special ca ușile comunității noastre să rămână deschise pentru toți oamenii de bună credință, indiferent de credința sau de naționalitatea lor. Mereu îi voi primi cu brațele deschise, cu dorința ca ura fără sens să se transforme în iubirea dintre oameni. Crezul meu este cel mai bine exprimat printr-un citat din Pirkei Avot (Învățăturile Părinților) care poate fi găsit într-un tratat din Mișna: «Fă parte dintre discipolii lui Aaron, iubește pacea și caută pacea, iubește-ți semenii și adu-i mai aproape de Torah.»

În 2012, o parte din povestea de viață a lui Albahari a fost relatată în documentarul „Saved by Language” („Salvat de limbă”), care a fost regizat și produs de Susanna Zaraysky și Bryan Kirschen.

Filmul este descris ca fiind povestea felului în care „Moris a folosit limba ladino pentru a vorbi cu un colonel italian care l-a ajutat să evadeze spre un refugiu al partizanilor după ce acesta a fugit din trenul care-i ducea pe evreii iugoslavi spre lagărele naziste. Vorbind ladino cu un pilot american care vorbea spaniolă în 1944, acesta a supraviețuit și a putut ghida pilotul, împreună cu colegii săi americani și britanici, spre un aeroport sigur controlat de partizani”.

I am sad to share news that Moris Albahari, one of the last speakers of #Ladino in #Bosnia, passed away this weekend. En ganeden ke este, Moris. Thank you for letting Susanna Zaraysky and I into your life and sharing your story of survival with the world. https://t.co/jPtRXxNdey pic.twitter.com/eGj73LmOgQ

— Bryan Kirschen (@LadinoLinguist) October 23, 2022

Sunt trist să anunț vestea că Moris Albahari, unul dintre ultimii vorbitori de ladino din Bosnia, a murit weekendul acesta. En ganeden ke este, Moris. Mulțumesc că ne-ai lăsat pe Susanna Zaraysky  și pe mine în viața ta și că ți-ai împărtășit povestea de viață cu noi toți.

Documentarul include și niște cântece în limba ladino și este disponibil gratuit pe YouTube.

Ultimii vorbitori de Ladino/„Jidyo” din Sarajevo (de la st. la dr.): David Kamhi, Ern Debevec, Jakob Finci, Moris Albahari. Foto din „Saved by Language” făcut în 2012 de Bryan Kirschen, folosită cu permisiune.

Înainte de 1941, în jur de 14,000 de evrei locuiau în Bosnia și Herțegovina, iar 12,000 au fost uciși în timpul Holocaustului. Potrivit datelor Departamentului de Stat al SUA, 2000 de evrei bosniaci au migrat spre Israel sau spre țări occidentale în timpul războaielor iugoslave din anii 1990. Datele ultimului recensământ arată că, dintre cei 1000 de evrei care locuiesc în țară, 600-700 locuiesc în Sarajevo.

În 1946, jurnalistul și scriitorul american Robert St. John (1902-2003) a vizitat Iugoslavia și a publicat jurnalul de călătorie „The Silent People Speak” („Oamenii tăcuți vorbesc”) în 1948. Unul dintre capitole abordează experiența oribilă a celor „doisprezece mii de evrei care locuiau în Sarajevo înainte ca naziști să vină acolo. Acești doisprezece mii de oameni erau proprietari de magazine și de fabrici, intelectuali și muncitori. Aceștia reprezentau tipul acela de evrei pe care îi găseai în aproape orice oraș european înainte de război…Doar cinci sute au mai rămas.”

În timpul călătoriei sale din 1946, St. John a vorbit cu membrii supraviețuitori ai familiei Abenaum, menționând că până atunci ei și alți evrei sefarzi au locuit în Sarajevo timp de 450 de ani.

Una dintre supraviețuitoarele Holocaustului, o femeie al cărui nume nu apare, care a stat într-un colț întunecat pe parcursul întregului interviu, a spus că avea 17 ani atunci când evreii au fost capturați de naziști și de colaboratorii locali ai acestora, ustașii. Ea a scăpat din lagărul de concentrare, s-a alăturat rezistenței antifasciste, iar după război și-a găsit un post de centralistă. Aceasta a subliniat rolul pe care l-a avut moștenirea ladino în timpul calvarului său.

I can tell you about those Nazi camps. I was there. They killed my father, my mother, and my grandmother. I was in one of those places for two years. Finally, when the mass killings began, I lost my mind. For many months I don't remember anything. They said, later, I was completely insane. But then my wits returned to me an I escaped. I located a Partisan band in the hills and I joined up. I served with the Partisans for the rest of the war.

[…]

There's an old Spanish song which says, ‘I would like to write my remembrances, but I would need a sea of ink and a sky for the paper,’ We sang that song while we were in exile. While we were in those camps. Each of us could write a long book, but we would need a seaful of ink and a skyful of paper.

Vă pot spune despre acele lagăre naziste. Am fost acolo. Mi-au ucis tatăl, mama și bunica. Am fost într-unul din acele locuri timp de doi ani. În cele din urmă, atunci când a început uciderea în masă, mi-am pierdut mințile. Nu îmi amintesc nimic [din ceea ce s-a întâmplat] timp de luni de zile. Mi-au spus mai târziu că erau complet nebună. Dar apoi mi-au revenit mințile și am evadat. Am găsit o grupare partizană și m-am alăturat lor. Am luptat împreună cu partizanii până la finalul războiului.
[…]

Este un cântec spaniol vechi care zice așa: «Mi-ar plăcea să-mi scriu amintirile, dar aș avea nevoie de o mare de cerneală și de un cer de hârtie». Cântam acest cântec când eram în exil. Când eram în acele lagăre. Fiecare dintre noi am putea scrie o carte lungă, dar ne-ar trebui o mare plină de cerneală și un cer plin de hârtie.

Cântecul popular despre care aceasta vorbește este „Secretos”. O versiune a acestuia a fost inclusă pe un album cu cântece sefarde al cântăreței și și profesoarei israeliene Claudia Nurit Henig în 1997 și este disponibil online pe YouTube: