Kiannoush Ramezani. Foto de Miia Sirén, folosită cu permisiune.

În 1989, Kianoush Ramezani a suferit o durere inimaginabilă după ce și-a pierdut tatăl pe neașteptate într-una din închisorile notorii din Iran. Suferința sa a fost exacerbată de realitatea schimbătoare din jurul său, o realitate în care statul l-a privat de vocea, cultura și modul său de viață ca urmare a revoluției islamice din 1979.

Acesta nu avea idee atunci că sensibilitatea, creativitatea și setea sa de dreptate îl vor împinge departe de țara sa iubită Iran în diaspora, acolo unde avea să ajungă unul dintre cei mai proeminenți caricaturiști din Europa, precum și o voce care avea să vorbească pentru milioane de iranieni care, ca și el, au fost reduși la tăcere de represiunea guvernului.

Treizeci și cinci de ani mai târziu, Kianoush  este acum un caricaturist politic care a câștigat mai multe premii și care locuiește în Franța din 2009 încoace, unde a primit azil politic în 2010 și acum este refugiat sub protecție franceză.

Caricaturile sale editoriale au apărut în La Croix, The Guardian și Courrier International, printre alte agenții de știri europene și internaționale. Acesta a primit de asemenea mai multe premii de când a venit în Franța, inclusiv Premiul pentru Caricaturi Editoriale în 2012, Premiul „Curaj Artistic” la Festivalul de Benzi Desenate Angoulême International în 2018, premiul internațional Liber Press în 2022 și multe altele.

Kianoush a reflectat asupra etapelor esențiale ale călătoriei sale ca artist care trăiește în exil și la evenimentele care au dus la acest exil într-o discuție cu Global Voices pe Zoom.

Un început tumultuos

Imagine folosită cu permisiune.

Kianoush și-a petrecut copilăria prins între două realități: între siguranța de acasă din orașul Rasht, capitala provinciei Gilan, pe coasta Mării Caspice din Iran, unde era înconjurat de familia extinsă, și lumea exterioară, în care guvernul a impus reguli stringente pe care cetățenii trebuiau să le urmeze.

Like millions of other children, I grew up in two parallel and absolutely different worlds. One was the interior world of my family, who strove to maintain some essential aspects of the free life they knew before the so-called Islamic revolution, even though the consequences were super harsh and hard.  On the other hand, there was public life.

I had to protect my family by telling lies, because at school they were trying to tell us who we were by repeating the war's propaganda. They sometimes asked us if we had video cassette players at home, or playing cards, or if we had alcohol.

They abused the situation of the war to really brainwash our generation.

Precum milioane de alți copii, am crescut între două lumi paralele și absolut diferite. Pe de o parte, era lumea privată a familiei mele, care se străduia să mențină niște aspecte esențiale ale vieții libere pe care o știau dinainte de așa zisa revoluție islamică, chiar dacă consecințele erau foarte dure și dificile. Pe cealaltă parte, era viața publică.

Trebuia să-mi protejez familia mințind, pentru că la școală încercau să ne spună cine suntem repetând propaganda de război. Câteodată ne întrebau dacă avem playere de casete video acasă, sau cărți de joc, sau dacă avem alcool.

Au abuzat de situația cu războiul pentru a spăla bine pe creier generația noastră.

Kianoush, un copil sensibil, era foarte conștient de ceea ce se întâmplă în jurul său încă de la o vârstă fragedă. Realitatea era dificil de ignorat, în special pentru că tatăl său nu putea accepta nedreptatea care le-a fost băgată pe gât ca urmare a revoluției islamice din 1979.

Sensibilitatea lui s-a transformat în furie după ce tatăl său a murit subit în închisoare în 1989, când Kianoush avea doar 16 ani, în jurul perioadei execuțiilor în masă a prizonierilor politici iranieni din 1988:

My father was a rebel. He never accepted any kind of submission, and as a result, he suffered the consequences. He went to prison when I was a teenager and died there.  No one knew why. We never understood what happened to him, it remains a mystery for us to this day.

Tatăl meu era un rebel. Nu a acceptat niciodată nicio formă de supunere și prin urmare, a suferit consecințele. A mers la închisoare când eram adolescent și a murit acolo. Nimeni nu știe de ce. Noi nu am înțeles niciodată ce i s-a întâmplat, aceasta rămâne un mister pentru noi până în ziua de azi.

Viața de caricaturist politic în Iran

Imagine folosită cu permisiune.

Acesta s-a înscris la Universitatea Gilan și și-a început studiile în horticultură. Și-a expus lucrările de artă în primul an de facultate și imediat după aceea a început să-și publice caricaturile în ziare locale. Până la urmă, a abandonat ingineria în favoarea desenului. Arta sa a devenit atât arma, cât și vocea lui:

Luckily, I was good at drawing. I always had some picture in my mind. I knew I wanted to be a political cartoonist as a career. It was something I could do, something I could use to express myself. I saw a lot of injustice in society and utilized my cartoons to confront all of those wrongs.

Noroc că eram bun la desenat. Mereu aveam o imagine în minte. Știam că vreau să am o carieră ca și caricaturist politic. Era ceva ce puteam face, ceva de care mă puteam folosi să mă exprim. Vedeam multă nedreptate în societate și foloseam caricaturile mele pentru a face față tuturor nedreptăților.

Să fii caricaturist politic în Iran era o întreprindere plină de provocări din cauza numeroaselor interdicții.

Caricaturiștii din Iran sunt monitorizați atât de regim, cât și de Camera Iraniană a Caricaturilor, o organizație care impune standarde tuturor caricaturiștilor. Lui Kianoush nu i s-a permis să muncească pentru că nu putea să se conformeze regulilor. Având probleme financiare și fiind sub amenințări directe și voalate care îl vizau pe el sau pe cei apropiați lui, acesta a recurs la singura piață de desfacere care îi era disponibilă — galeriile publice. Totuși, chiar și asta devenise prea riscant:

 I tried hard to publish my work, but in order to do so, I realized that like any other cartoonist I had to practice self-censorship.

I knew that I would be blocked or kicked out from many places, but I simply couldn't accept the rules. I knew that there were heavy risks, but I couldn't stop myself. It was the only window to breathe.

I never had any motivation to leave my country until 2009, when the state became so violent and fearful of anything that it killed, imprisoned, and tortured peaceful green movement protestors. After a few months, they came after my friends one by one. That moved me, and I could no longer stay neutral. After that, I realized I was at risk, and that I needed to leave.

Am încercat din greu să-mi public lucrările, dar pentru a face asta am realizat că, la fel ca orice alt caricaturist, trebuia să practic autocenzura.

Știam că voi avea interdicție sau voi fi dat afară din multe locuri, dar pur și simplu nu puteam accepta regulile. Știam că existau riscuri majore, dar nu mă puteam cenzura. Era singura gură de aer.

Nu am avut niciodată motive să-mi părăsesc țara până în 2009, când statul a devenit atât de violent și temător că omora, închidea și tortura protestatari pașnici aparținând mișcării pentru mediu. După câteva luni, au venit după prietenii mei unul câte unul. Asta m-a mișcat și nu mai puteam rămâne neutru. După aceea, am realizat că eram în pericol și că trebuia să plec.

Călătoria unui refugiat

Imagine folosită cu permisiune.

Călătoria lui Kianoush în diaspora a început atunci când a devenit rapid conștient de realitățile statutului de refugiat într-o țară străină:

When I arrived in France, I realized that there is a terrible image of refugees in society and in the media, particularly among the right wing in France.

Despite the fact that I was suffering like any other refugee because I was in a country where I knew nothing, not even the language, I decided to project a strong image of myself. My misery was now doubled, if not tripled. I needed very basic materials to live, to survive, but I also needed to appear strong and to pretend that everything was fine. I felt that I'm partly responsible for the image I'm painting of myself and other refugees.

That helped me in maintaining my own professional work. I found a way through reporters without borders and then I was able to find my own way slowly.

During those days, however, I was overcome by nostalgia. Every night, I missed my hometown and my family. It was a struggle, but I could not let myself fall apart.

Când am ajuns în Franța, am observat că există o imagine proastă a refugiaților în societate și în mass-media, în special printre cei de dreapta din Franța.

În ciuda faptului că sufeream ca orice alt refugiat, deoarece eram într-o țară în care nu știam nimic, nici măcar limba, am decis să proiectez o imagine de sine puternică. Suferința mea era acum dublată, dacă nu triplată. Îmi trebuiau lucruri de bază ca să trăiesc, să supraviețuiesc, și totodată trebuia să par puternic și să pretind că totul este bine. M-am simțit parțial responsabil asupra imaginii pe care mi-o fac mie și altor refugiați.

Asta m-a ajutat să-mi mențin propria carieră profesională. Am găsit o cale cu ajutorul reporterilor fără frontiere și apoi am putut să-mi găsesc propriul meu drum încetul cu încetul.

Totuși, în acele zile eram copleșit de nostalgie. În fiecare noapte îmi era dor de orașul meu natal și de familie. A fost o luptă, dar nu mi-am putut permite să cedez.

Viața de zi cu zi a unui caricaturist în exil

Din 2019, Kianoush are o rubrică săptămânală într-unul dintre cele mai vechi ziare din Franța, La Croix, în care desenează caricaturi politice legate de Franța, dar desenează și caricaturi legate de Iran în mod regulat.

Munca de caricaturist nu este un serviciu de 8 ore. Este mai mult un serviciu de 24 de ore, de 7 zile pe săptămână, fără weekenduri sau vacanțe. Se pot întâmpla lucruri oricând, iar el trebuie să fie mereu pregătit să creeze ceva într-un timp foarte scurt câteodată.

Din fericire, observând lumea din jurul său, are mult material din care să se inspire:

In order to be a political cartoonist, you must be a philosopher and observer of your own society and the whole world. We live in a world where something happens every hour.

I think it is critical for cartoonists to have access to a real source of material. And for me, as someone who no longer lives in Iran, I have to trust my sources who live there, and by following them, I can get what I need to be a political cartoonist.

Pentru a fi un caricaturist politic trebuie să fi un filozof și un observator al propriei societăți și al lumii întregi. Trăim într-o lume în care se întâmplă ceva din oră în oră.

Cred că este esențial pentru caricaturiști să aibă acces la o sursă reală de informație. Și eu, ca cineva care nu mai locuiește în Iran, trebuie să am încredere în sursele mele care locuiesc acolo, și urmărindu-le, pot lua ceea ce am nevoie pentru a fi un caricaturist politic.

Kianoush creează opere de artă incredibile cu multe linii detaliate fine, dar nu folosește niciodată text. Lucrările sale provoacă răspunsuri emoționale, iar el dorește să transmită mesajul doar prin arta sa:

Personally, I don’t use words in my cartoons. It is a challenge that I set for myself, I sometimes regret it, but I’ve gotten by so far. I would like to express my message only by pictures. You don’t need to read or to know the language to understand the cartoon. It has its own language, a universal language.

Personal nu folosesc cuvinte în caricaturile mele. E o provocare pe care mi-am pus-o singur. Câteodată regret asta, dar m-am descurcat până acum. Vreau să-mi exprim mesajul doar cu imagini. Nu trebuie să citești sau să știi limba pentru a înțelege caricatura. Aceasta are propria sa limbă, o limbă universală.

Urmăriți-ne pentru mai multe caricaturi ale lui Kianoush și pentru mai multe opinii despre cele mai recente evenimente din Iran.