Piața Libertății din Taipei unde a fost pus un tanc gonflabil la comemorarea a 30 de ani [1] de la Masacrul din Piața Tianenman în mai 2019. Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.
Statutul legal al Taiwanului reprezintă una dintre cele mai contestate probleme în ceea ce privește relațiile internaționale. În Taiwan, cea mai are parte dintre cei 23 de milioane de locuitori văd insula ca fiind un stat suveran sub eticheta Republicii Chineze (RC), iar o fracțiune din populație cere declararea independenței complete. În China poziția guvernului este aceea că Taiwan este o provincie care face parte din Republica Populară Chineză (RPC), chiar dacă nu este în acest moment sub controlul său politic sau administrativ. Beijingul se opune puternic oricărei descrieri a Taiwanului ca fiind un stat suveran sau independent. Cetățenii din China continentală au viziuni diverse asupra statutului Taiwanului, dar cel puțin public, tind să se alinieze cu viziunea guvernului. Problema a fost de asemenea dezbătută în campania electorală de dinainte de alegerile prezidențiale din ianuarie 2020 din Taiwan.
Când s-au separat cele două?
Originile existenței a două entități separate, RC și RPC, se leagă de două partide politice diferite care erau cândva aliate, ca apoi să lupte într-un război civil după care au ajuns să guverneze teritorii diferite.
Primul este Kuomintang [2] (KMT, în chineză 中國國民黨 sau Partidul Național Chinez), un partid care a fost înființat în 1911, atunci când s-a prăbușit dinastia Qing și China a devenit o republică [3]. Ideologia sa este bazată pe cele Trei Principii ale Poporului [4], și anume naționalism, democrație și bunul trai al oamenilor. Este important de menționat că Partidul Comunist Chinez (PCC) a aderat de asemenea la aceste principii la începuturile sale și că ambele partide au fost susținute inițial de Uniunea Sovietică [5].
Al doilea partid este Partidul Comunist Chinez [6] (PCC, în chineză 中国共产党) fondat în 1921. Acesta își bazează ideologia pe comunism, inițial adoptând modelul sovietic ca apoi să dezvolte propria versiune. Până în 1927, PCC a fost în general în alianță cu KMT și l-a sprijinit [6].
După acea dată, partidele s-au separat pentru câțiva ani în principal din cauza diferențelor ideologice, dar au decis să se reunească în 1931 într-un efort comun de a combate invazia Japoniei în China [7]. Acestă perioadă, numită Al Doilea Front Unit [8], a ținut până în anii 1940, când din nou ambiții opuse au cauzat o ruptură de durată.
Începând cu 1946, ambele partide s-au angajat într-un război civil complet [9] care s-a sfârșit în 1949, atunci când PCC a preluat controlul Chinei continentale, în timp ce membrii KMT împreună cu două milioane de soldați și refugiați au decis să fugă în insula Taiwan. Din 1949 încoace, ambele partide pretind că ar fi singurul reprezentant al Chinei.
Republica Chineză din Taiwan
Un susținător al RC și-a decorat mașina cu steagul RC în Taipei. Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.
Pe măsură ce lumea s-a angajat în Războiul Rece [10], care a separat țări și continente în țări cu guverne sprijinite de Moscova și țări cu guverne sprijinite de Washigton în Vest, Taiwan a obținut o importanță semnificativă. Războiul din Coreea [11], urmat de cel din Vietnam [12] a făcut din insulă o bază strategică, militară și politică care servea intereselor SUA în Asia. Așadar, Washingtonul a furnizat ajutor economic și a promis sprijin militar și politic Republicii Chineze din Taiwan, refuzând să recunoască la nivel diplomatic Republica Populară Chineză. Acei ani au fost cruciali pentru ca KMT-ul să obțină control absolut asupra societății taiwaneze și să construiască bazele unei economii moderne pe insulă.
Trecerea de la Taipei la Beijing
Cu toate acestea, dezvoltarea Chinei atât politic cât și economic nu putea fi ignorată la infinit de lumea occidentală. Așadar, începând cu anii 1960 [13], un anumit număr de țări occidentale au decis să încheie relațiile diplomatice cu Taipei și să se îndrepte către Beijing, deoarece China menține politica „O singură China” [14] ca și condiție prealabilă pentru stabilirea legăturilor diplomatice. SUA a stabilit legături diplomatice cu RPC pe 1 ianuarie 1979 [15].
Totuși în practică aproximativ 50 de țări [16] mențin un birou reprezentativ în Taiwan care îndeplinește majoritatea activităților atribuite unei ambasade sau unui consulat. Până la sfârșitul lui 2019, doar 15 țări mențin relații diplomatice complete cu Taiwanul.
Comunitatea internațională folosește câteodată termenul „Taipeiul chinezesc [17]” pentru a descrie Taiwanul. Această etichetă este folosită cel mai adesea în timpul Jocurilor Olimpice, dar și de organizații precum Organizația Mondială a Comerțului.
Republica Taiwan?
În timp ce în ziua de azi comunitatea internațională este mulțumită cu menținerea status-quoului atunci când abordează China și Taiwan separat, anumite forțe politice din ambele locuri militează pentru o schimbare.
În Taiwan există o mișcare [18] care susține abandonarea termenului și referințelor la „Republica Chineză” pentru a-l înlocui cu termenul „Taiwan” sau „Republica Taiwan”. În special două partide politice sunt vocale cu privire la această problemă: Alianța Formosa [19] și Uniunea pentru Solidaritate din Taiwan [20]. Această mișcare își are originile de pe vremea dominației coloniale japoneze a Taiwanului [21] din 1895-1945 și a evoluat din anii 1990 încoace în mai multe partide politice și mișcări civile care revendică drepturi culturale și istorice.
Cel care se opune cel mai mult acestei viziuni este partidul KMT care îmbrățișează identitatea Republicii Chineze și crede în reunificarea Taiwanului și a Chinei ca obiectiv pe termen lung.
Partidul DPP are o poziție mult mai ambițioasă [22]: făcând parte din Coaliția Verde, sprijină ideea ca Taiwanul să fie un stat suveran și să nu caute reunificarea cu RPC. Cu toate acestea, dacă DPP se referă la RC ca fiind limitată la teritoriul Taiwanului sau dacă această poziție ar putea evolua într-o declarație a unei republici a Taiwanului reprezintă o problemă articulată diferit [23] în funcție de moment și depinde de calendarul electoral sau de viziunile personale ale liderilor sau ale oficialilor de top ai DPP.
Politica „O țară, două sisteme” de la Beijing
Pentru Beijing orice idee a unui Taiwan independent este inacceptabilă [24]. Beijingul continuă să afirme reunificarea sub RPC ca fiind politica și strategia sa oficială [25] pentru viitor, iar aceasta nu exclude folosirea forței militare. Beijingul crede că politica „O țară, două sisteme”, aplicată acum în Hong-Kong și Macao, reprezintă cadrul pentru reunificare.
În același timp, Beijingul își consolidează politica de izolare a Taiwanului în diplomație și în alte sectoare. Acesta a convins cu succes un număr de țări care recunoșteau Taiwanul să rupă legăturile și să se îndrepte spre China. Pe lângă asta, își impune cu succes viziunea în anumite activități economice, forțând companii aeriene străine, magazine online, actori culturali și academici să folosească termenul „Taiwan, China” atunci când își fac publicitate [26] sau anunță evenimente pentru a evita posibile represalii, sancțiuni sau interzicerea accesului pe piața chineză.