- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

Fotograful Aleksandr Yakimchuk recreează Odesa în alb și negru

Categorii: Europa Centrală și de Est, Ucraina, Artă și Cultură, Fotografie, Istorie, Rusia invadează Ucraina

Aleksandr Yakimchuk. Foto de Filip Noubel, folosită cu permisiune.

Mai mult decât un oraș, Odesa este un mit care este probabil cel mai bine descris prin intermediul fotografiei pe film. Filip Noubel de la Global Voices s-a întâlnit cu fotograful Aleksandr Yakimchuk din Odesa pentru a explora orașul vechi de 200 de ani.

Yakimchuk locuiește în Odesa, un port aflat la Marea Neagră și cel de al treilea centru urban ca mărime din Ucraina. Orașul, fondat acum mai bine de două secole, este faimos pentru bogata sa istorie literară și artistică și recent a depus cerere pentru a fi admis pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO [1].

Filip Noubel de la Global Voices i-a făcut o vizită lui Yakimchuk într-o dimineață ploioasă de duminică și a vorbit cu el în rusă. În camera sa mică aflată în partea veche a orașului într-un apartament comun, pereții sunt acoperiți până la tavan cu fotografii, toate alb-negru. Unele sunt ale lui, altele sunt ale altor fotografi din Odesa și nu numai. În bucătăria minusculă, stă mândru un aparat de mărit fotografii printre teancuri de negative și cărți. Yakimchuk trăiește pentru fotografie și în interiorul fotografiei.

Stând pe covor în dormitorul său minuscul care e și cameră de zi și galerie foto, acesta ia un teanc de fotografii tip Polaroid și începe să reflecteze la lunile care au trecut de când a început invazia Rusiei în Ucraina [2]:

This is my new project, now that I can no longer take black-and-white photos. I take pictures of friends, but also of unknown people with a Polaroid [3]. Before I do that, I ask them what they are thinking about at this very moment, and as they prepare their answer, their face changes. That’s when I press the button. When the photo emerges on the paper within a few minutes, I ask them to write a few words that echo their state of mind. Now I have about 200 portraits. 

Acesta este noul meu proiect acum că nu mai pot face fotografii alb-negru. Fac fotografii prietenilor mei, dar și necunoscuților cu un Polaroid [3]. Înainte de a face acest lucru, îi întreb la ce se gândesc exact în clipa aceea, și pe măsură ce se pregătesc să răspundă li se schimbă fața. Atunci apăs pe buton. Când fotografia apare pe hârtie în câteva minute, îi rog să să scrie câteva cuvinte care transpun starea lor de spirit.

Apoi amestecă teancul ca și când s-ar juca cu un pachet de cărți și continuă:

This is the picture of a woman I didn’t know I saw on a bench breastfeeding her child, here, near my house. When I saw her, I had already started my project, but it suddenly all made sense. She was like a Joconda on a bench, and I understood that the people I photograph are prophets. They tell me that there is hope, that we will win this war, that love and humanity will prevail.

Aceasta este fotografia unei femei pe care nu o cunosc și pe care am văzut-o pe o bancă alăptându-și copilul aici, lângă casa mea. Când am văzut-o, deja începusem proiectul, dar atunci avea dintr-o dată sens. Aceasta a fost ca o Giconda pe o bancă și am înțeles că oamenii pe care-i fotografiez sunt profeți. Aceștia îmi spun că există speranță, că vom câștiga războiul, că iubirea și umanitatea vor învinge.

Mă regăsesc în fotografia alb-negru

Fotografie a unei curți din Odesa de Aleksandr Yakimchuk, foto din albumul său online [4], folosită cu permisiune.

Dar înainte ca Yakimchuk să-și găsească abordarea aceasta nouă cu fotografiile tip Polaroid, acesta a trecut printr-o criză artistică atunci când a descoperit că nu mai putea face fotografii alb-negru. După cum explică acesta, el a ajuns la fotografie destul de încet, fiind inspirat de școala cehă de fotografie, începând cu Jaromír Funke [5],  Josef Sudek [6], František Drtikol [7].

Treptat a realizat că Odesa, cu moștenirea sa arhitecturală bogată, cu trecutul său multicultural, cu nenumărate sale schimbări de identitate, ar trebui arătată în alb-negru ca alte orașe europene precum Paris, Viena sau Praga. Când a împlinit 30 de ani, acesta a revenit la fotografia alb-negru developată acasă, ceva ce a învățat în adolescență. Pentru puțină vreme s-a jucat cu fotografia digitală, dar a înțeles imediat că din punctul său de vedere fotografia face parte din cultura materială, este ceva ce trebuie atins și menținut ca prezență fizică. În timp ce scoate un teanc greu de negative, adaugă: „Pe astea le-am făcut în Odesa, sunt aproape 3,000 de fotografii. Trebuie să pot lucra pe fiecare în parte, să folosesc ceea ce am și să lucrez cu asta.”

După anul 2010, acesta a lucrat doar cu fotografia pe film, developând negativele acasă și făcând fotografii în Odesa, inspirat de maeștri precum Robert Doisneau [8] și Henri Cartier-Bresson [9].

Yakimchuk adaugă:

I was looking for authenticity, because this is where you can create your paradise, as Doisneau once said. This is how I created my own Odesa: After two-three years, I discovered by analyzing my photos that I could jump into that world and dissolve myself in it; live in Odesa inside that beauty. My first photo exhibition in Odesa in 2014 was called “My beloved city — my conversation.”  After that I created a private photography school, and had more exhibitions, including in London and Istanbul, and even ran a gallery for a year, just before the war, because there are almost no spaces solely devoted to photography in Ukraine.

Căutam autenticitate, deoarece acolo îți poți crea paradisul, cum spune Doisneau. În acest fel am creat propria mea Odesă. După doi-trei ani, am descoperit analizând fotografiile mele că puteam intra în lumea aceea și mă puteam dizolva în ea; puteam trăi în Odesa în interiorul acelei frumuseți. Prima mea expoziție de fotografie în Odesa din 2014 s-a numit „Orașul meu iubit — conversația mea”. După aceea, am înființat o școală privată de fotografie și am avut mai multe expoziții, inclusiv la Londra și Istanbul și am condus și o galerie timp de un an, chiar înainte de război, pentru că aproape că nu există spații dedicate în exclusivitate fotografiei în Ucraina.

Cea mai mare parte din colecția sa este expusă în albume pe contul său de Facebook [4] și înfățișează oameni, animale și spații publice din Odesa ca fiind o sursă de inspirație constantă, ca fiind o memorie vie a orașului:

Fotografia unei piețe din Odesa de Aleksandr Yakimchuk, foto din albumul său online [4], folosită cu permisiune.

Fotografiile lui Yakimchuk sunt disponibile și pe contul său de Instagram [10].

O descoperire unică în viață: munca fotografului de la începutul secolului 20 Vincent Kugel

Foto din arhiva lui Kugel, făcută de Filip Noubel și folosită cu permisiune.

Pasiunea pentru fotografia alb-negru pe film și pentru Odesa l-au condus pe Yakimchuk la un alt proiect istoric unic: publicarea unei colecții de fotografii de Vincent Kugel din Odesa anilor 1913 până în 1953. Kugel s-a mutat acolo din orașul său natal Riga. Fotografiile sale oferă o priveliște rară asupra locuitorilor Odesei care provin din toate categoriile sociale, precum și un portret schimbător al orașului pe măsură ce acesta a schimbat guverne și ideologii de la Rusia Țaristă, apoi războiul civil, până la Uniunea Sovietică stalinistă. Fiind un port deschis și un oraș internațional încă de la început, Odesa a avut mereu o relație specială cu fotografia: a organizat primele cursuri de fotografie din Imperiul Țarist începând cu 1894.

Redescoperirea lui Kugel [11] este ceva ce Yakimchuk își amintește cu placere. Acesta se regăsește personal în munca lui Kugel, deoarece ambii sunt în principal fotografi stradali:

Those photos lay in a suitcase for 60 years, and I was given this incredible opportunity to work on that archive thanks to the grand-daughter of Kugel, and to publish them for the first time. This is a unique testimony about the history of Odesa, but also of black-and-white photography.

Aceste fotografii stăteau într-o valiză de 60 de ani iar mie mi s-a oferit incredibila oportunitate să lucrez la acea arhivă mulțumită nepoatei lui Kugel și să public [fotografiile] pentru prima dată. Aceasta reprezintă o mărturie unică despre istoria Odesei, dar și despre cea a fotografiei alb-negru.

Foto din arhiva lui Kugel, făcută de Filip Noubel și folosită cu permisiune.

Când Yakimchuk reflectează asupra muncii sale de peste un deceniu, acesta este nesigur care va fi următorul lui pas. Atunci când a început a doua invazie a Rusiei în Ucraina pe 24 februarie, acesta a făcut câteva fotografii alb-negru, urmându-și stilul, dar a descoperit imediat că era copleșit emoțional și nu mai putea să facă fotografii ca înainte, așadar s-a oprit complet.

Foto de Aleksandr Yakimchuk în Odesa în primele luni ale invaziei Rusiei din 2022. Foto luată din albumul său online [12] și folosită cu permisiune.

Acum el concluzionează spunând:

I take black-and-white photos again of my beloved city? I am not sure. At this point, all I want is I want to take photos of nature. The war made me seek silence. There is silence that comes with our daily curfew, from 11PM to 5AM.  I know find joy in simple elements and feelings that have been sharpened by this war. I have in mind the pictures of kisses Doisneau [13] took right after the Second World War.

Voi mai face fotografii alb-negru cu orașul meu iubit? Nu știu. Acum tot ce vreau este să fac fotografii la natură. Războiul m-a făcut să caut liniște. Liniștea vine odată cu interdicția de circulație de la 11 noaptea până la 5 dimineața. Știu [cum să] caut bucurie în lucruri și sentimente simple care au fost ascuțite de război. Am în minte fotografiile cu săruturi [13] pe care Doisneau le-a făcut imediat după Al Doilea Război Mondial.