În timp ce Rusia intensifică atacurile asupra Ucrainei, mulți refugiați ucraineni fug spre Polonia. Imagine prin canalul de știri PBS YouTube [1].
Pe 3 martie, la opt zile după ce Rusia a invadat Ucraina [2], Alla Soroka și Robert Gamble au fost nevoiți să fugă din Odesa, orașul în care au lucrat [3] timp de 20 de ani ca să elimine lipsa de adăpost pentru copii și ca să faciliteze rezolvarea conflictelor pe cale nonviolentă. Pe măsură ce războiul se prelungește, trei milioane de ucraineni au plecat deja spre țările vecine [4], iar acum țara se confruntă cu o amenințare existențială. Oricare ar fi deznodământul, pentru reconstrucție va fi nevoie de câteva decenii și de câteva generații.
Alla Soroka este câștigătoare a premiului International Peace Maker 2017 [5] și lucrează de la sfârșitul anilor 1990 ca psiholog pentru tinerii aflați în situații dificile, în închisori și orfelinate. Robert Gamble este un preot prezbiterian din Florida care s-a mutat în Ucraina în 2005 pentru a sprijini copiii fără adăpost [6]. În 2010, cei doi au creat This Child Here [7], organizație care instruiește familiile adoptive, și au organizat programul Alternative to Violence (Alternativă la Violență) pentru cei dislocați intern din cauza războiului din Donbas.
Pe 4 martie, i-am întâlnit pe Alla și Robert lângă aeroportul din București. Cei doi ne-au povestit cum au fost forțați să plece din Ucraina. Din 26 februarie, orașul lor Odesa este bombardat constant [8], iar trupele rusești se pregătesc să invadeze orașul. Întrucât plecarea ucrainenilor probabil că va deveni cea mai gravă criză a refugiaților din Europa [9] din acest secol, sunt multe organizații umanitare locale care pregătesc planuri pentru reconstrucție și întoarcerea refugiaților. Acesta este un interviu cu Alla și Robert pentru Global Voices.
Războiul
Robert: Anul trecut, când tensiunile au început să escaladeze, toată lumea a crezut că e o cacealma. Nu avea niciun sens. Când a început bombardamentul, m-a sunat cumnatul meu. El a fost colonel în armata SUA și mi-a spus: „Războaiele de acest gen se răspândesc, și încă foarte repede. Până la urmă, vor ajunge și la tine. Trebuie să pleci cât mai poți.”
Alla: Pe 2 martie, au fost raportări despre bombardarea orașului vecin de către trupele rusești din Moldova. Acum Odesa este bombardată. Toate trupele, din toate părțile, se îndreaptă spre Kiev și între timp înconjoară toate locurile populate. Ei încearcă să ajungă spre capitală din toate direcțiile, vor să separe armata ucraineană în patru părți și vor blocheze toate drumurile care duc către orașe.
Până acum, soldații ucraineni au fost incredibili. Unul dintre soldați a spus navei rusești să se ducă dracului. Acum, lumea îl citează în toată țara, este pe fiecare semn, este primul lucru pe care oamenii îl spun atunci când întâlnesc trupe rusești. Nu mai este o înjurătură, a devenit platforma politică oficială a țării.
Cu siguranță există un spirit de luptă, o anumită bravadă. Toată lumea era foarte organizată, nu era panică, și era foarte puțină frică când a început totul. Sunt mulți oameni care au senzația că ne luptăm de 8 ani și că suntem singuri în această luptă, nimeni nu vine să ne salveze. Există o anumită zăpăceală care, într-un fel, este vitală în acest moment. Este imposibil să rămâi cu capul pe umeri.
Multă lume îi mulțumește lui Putin pentru că ne-a unit. Oamenii au acumulat un respect enorm pentru Zelensky. Chiar și oamenii care l-au criticat spun acum că îl vor apăra. În Odesa, deocamdată totul funcționează. Poți să faci apeluri telefonice gratuite, gazul este gratuit, toate canalele de televiziune funcționează, internetul este rapid, toate canalele media s-au unit, indiferent de ideologia lor. Ei au fost pricepuți și au creat un front unit pe toată linia de informații.
Diviziunile naționale
Robert: Poți să simți energia de pe străzile din Odesa. Există multă furie. Și are sens, oamenii văd ce se întâmplă cu țara lor. Vezi tancurile care zdrobesc mașini cu civili la bord. Vezi bombardarea zonelor rezidențiale. Vezi copii care își pierd viața. Vezi jafurile făcute de către soldații ruși. Dar nu este o furie generală împotriva Rusiei.
Ultima mea soție, care este de etnie rusă, s-a luptat împreună cu mama ei timp de trei ani după (anexarea Crimeei [10] din) 2014. Înainte de război, mama ei venea la Odesa în fiecare vară. Când a început războiul [în 2014], a spus că din cauza naziștilor nu se va mai întoarce. Desigur, după câțiva ani, a fost în final convinsă să ne viziteze din nou și a avut o revelație despre cât de ridicol a fost totul, despre cum nu a fost niciun nazist de la bun început. Așa că și-a vândut apartamentul din Rusia și s-a mutat permanent în Odesa.
Alla: Încercam să-mi conving părinții să plece din Odesa. Ei au spus nu, “ne place aici. Îi așteptăm pe ruși să ne elibereze”. Ei se uită numai la știri rusești pe internet. E vina mea. Le-am cumpărat un calculator și i-am învățat cum să folosească internetul pentru a putea vorbi cu sora mea care locuiește în străinătate, iar acum asta i-a transformat în doi propagandiști.
Ei întotdeauna au fost pro-ruși. Tatăl meu recită doar știrile rusești: „Toți sunt naziști, își ucid propriul popor, este numai vina NATO”. Îi spun că am lucrat cu soldații din Donbas, am lucrat cu familiile lor, am petrecut luni de zile cu ei, iar el pur și simplu nu mă crede.
Când totul se termină
Robert: Gândiți-vă bine câți oameni, câte persoane vor muri în acest război. Câte familii vor fi complet distruse? Și câte familii vor fi separate de diviziunea ideologică dintre Rusia și Ucraina?
Gândiți-vă la copiii care vor petrece următorul deceniu uitându-se la acele videoclipuri groaznice despre război. Asta va continua doar să hrănească ura. Va împărți jumătate din continent. Mai este un drum lung de parcurs până la sfârșitul acestui război și nimeni nu va fi mulțumit de rezultat. Va fi nevoie de multă muncă după ce lucrurile se liniștesc.
Alla: Nu puteam doar să stăm și să auzim bombele și știrile. Știam că singurul mod de a pune experiența noastră la bun folos pentru Ucraina era să plecăm, să organizăm suport și să ne întoarcem cu resurse. Acesta este modul în care vom conduce țara — nu doar prin război — ci și după război. Deocamdată, totul este nesigur.
După ce evreii au părăsit Egiptul, ei au trăit în deșert timp de 40 de ani. Timp de 40 de ani, până când a crescut o generație care a cunoscut viața în afara sclaviei. În Rusia și în Ucraina, viitorul nostru a fost anulat. În partea rusă, sunt aruncați în închisoare pentru că ies pe stradă cu o pancartă, iar în partea ucraineană, fug din casele lor din cauza mortierelor și dorm în stațiile de metrou. Poți să-ți imaginezi cu ce fel de viitor am rămas noi?
