Ilustrație de Giovana Fleck.
Cum poți menține distanțarea socială atunci când te deplasezi folosind un baston? Cum este să mergi la un centru de vaccinare unde oamenii vorbesc normal și nu prin limbajul semnelor? Cum poți avea acces la tratament pentru boli cronice atunci când întreg sistemul sanitar acordă prioritate pacienților cu COVID-19? Acestea sunt doar câteva dintre provocările pe care trebuie să le înfrunte femeile cu dizabilități de origine latino-americană.
Mai mult de 70 de milioane de persoane cu dizabilități trăiesc în America Latină, fiind unul dintre grupurile cele mai afectate din regiune din cauza crizei sanitare globale. Potrivit Comisiei Economice pentru America Latină a Națiunilor Unite (CEAL), s-a produs o creștere a inegalităților și dezavantajelor pentru acest grup, care a fost marginalizat de-a lungul istoriei. CEAL declară: „Pandemia de COVID-19 a scos la lumină cât de mult progres mai trebuie încă făcut în regiune pentru a garanta drepturile persoanelor cu dizabilități.”
Latino-americanii cu dizabilități sunt de asemenea subreprezentați în cadrul știrilor din regiune. Prin conversații facilitate de jurnaliști, șase femei latino-americane, unele dintre acestea imigrante, și-au împărtășit una alteia temerile, tenacitatea, grijile și reflecțiile asupra pandemiei. Acestea au discutat despre felul în care își folosesc rețelele din familie și din cercul de prieteni pentru a face progres pe plan personal și profesional în timpul pandemiei. Ele și-au împărtășit de asemenea și modurile în care își folosesc abilitățile pe care le-au dezvoltat înainte de pandemie pentru a înfrunta o lume care deseori nu le recunoaște drepturile.
Pentru a combate discriminarea și neglijența, cele șase femei intervievate pentru acest proiect au lucrat cu alte femei cu dizabilități. Acestea s-au alăturat activiștilor și organizațiilor pentru persoane cu dizabilități pentru a face schimbări pentru comunitatea mai largă a persoanelor cu dizabilități. Câteva dintre grupurile cu care aceste femei lucrează sunt: Cercul Femeilor cu Dizabilități (CIMUDIS în spaniolă), Disability Rights International și Federația Mondială a Surzilor. De exemplu, în Republica Dominicană, membrii CIMUNDIS și ai altor organizații au pledat cu succes pentru ca persoanele cu dizabilități să primească atenție prioritară la centrele de vaccinare.
Toate femeile intervievate pentru acest proiect au fost de acord asupra unui lucru: provocarea din momentul de față este ca întreaga comunitate să aibă grijă de persoanele cu diverse tipuri de dizabilități, ca toată lumea să fie inclusă în societate.
Pentru a afla mai multe despre perspectivele asupra pandemiei ale femeilor intervievate pentru acest proiect, poți explora harta de mai jos:
[TEXT ALTERNATIV: Această imagine de previzualizare a instrumentului digital StoryMap prezintă șase fotografii cu femei purtând mască și o hartă a lumii care marchează șase locații diferite din America Latină, Spania și Statele Unite. Transcrierea textului de pe hartă și textul alternativ care descrie fotografiile sunt redate mai jos.]
CU PROPRIILE LOR CUVINTE
Șase femei latino-americane cu dizabilități, unele dintre acestea imigrante, au vorbit între ele despre cum perseverează, în ciuda provocărilor aduse de pandemie.
1 – CRISTINA FRANCISCO
Descrierea fotografiei: O femeie cu păr scurt, negru și ochelari stă într-un scaun rulant purtând o mască de unică folosință și o bluză cu motive africane.
„Pentru noi, pandemia a adăugat și continuă să adauge la barierele care deja existau înainte [de pandemie].” – Cristina Francisco locuiește în Santo Domingo, Republica Dominicană. Ea este paraplegică și o utilizatoare de scaun rulant a cărei boală este dobândită.
2 – ZARÍA ABREU FLORES
Descrierea fotografiei: O femeie cu ochelari și păr scurt, negru poartă o mască de unică folosință și o vizieră.
„Pentru cei dintre noi care sunt bolnavi, nu există strategie. Suntem deja ca și morți. Mie acest comportament mi se pare asemenea unei eugenii la nivel global și a unei ignoranțe fasciste față de oamenii care sunt bolnavi.” – Zaría Abreu Flores locuiește în Mexico City, Mexic. Trăiește cu COVID persistent (care are efecte pe termen lung), epilepsie și un sistem imunitar compromis, printre alte boli cronice. Se deplasează folosind un cadru și câteodată un scaun rulant.
3 – MARGARETH DURÁN VACA
Descrierea fotografiei: O femeie cu păr negru prins în coadă poartă o mască de unică folosință.
„Mereu va exista discriminare. Dar am o stimă de sine foarte ridicată. [Dizabilitatea mea] nu are deloc un impact asupra felului în care îmi trăiesc viața. În timpul pandemiei am vândut deserturi în cartierul nostru. Chiar dacă a fost oarecum periculos, am făcut asta din necesitate deoarece am fost însărcinată. A fost foarte dificil să merg la spital, la piață, să câștig bani.” – Margareth Durán Vaca locuiește în Santa Cruz, Bolivia. Este o persoană de statură mică din cauza unei boli genetice numite acondroplazie.
4 – LIDA MARGARITA CARRIAZO
Descrierea fotografiei: O femeie cu păr blond, cârlionțat poartă o mască roz cu model.
„Noi, oamenii orbi, nu vedem, dar nici ceilalți oameni nu ne văd. Ce lucru incredibil! Oamenii nu vor să se angajeze să [ne] ajute, este nevoie de bani, de legi, de nenumărate lucruri. Ei preferă să se facă că nu văd, cum se spune!” – Lida Margarita Carrizo este o femeie din Columbia care locuiește în Sama, Asturias, Spania. Ea suferă de cecitate dobândită și se deplasează cu ajutorul cățelușei sale ghid Raquel.
5 – KARINA RAMÍREZ
Descrierea fotografiei: O femeie cu păr drept, blond poartă o mască din material textil cu buline de culoare roz, portocaliu și albastru deschis.
„Am avut multe întrebări și temeri legate de cum va fi atunci când va trebui să merg afară, cum va fi să merg pe stradă, știind că noi, orbii, depindem de simțul tactil pentru a ne ghida. Aceste tipuri de situații erau dificile, din cauza temerii izvorâte din a nu ști dacă te expui [la COVID] și din faptul că nu puteai face nimic în privința asta.” – Karina Ramírez este o femeie din Costa Rica care locuiește în Madrid, Spania. Este oarbă din copilărie și folosește un baston.
6 – PAMELA MOLINA
Descrierea fotografiei: Femeie cu păr negru prins în coadă și breton, poartă o mască. Ea poartă ochelari și cercei în formă de capete de pisică.
„Dizabilitatea nu te definește, tu nu ești dizabilitatea ta. Opresiunea este cea care ne afectează, nu cine suntem.” – Pamela Molina, o femeie din Chile cu surditate dobândită care locuiește în Washington, D.C.
Studiile internaționale sunt în concordanță cu părerile femeilor intervievate. Mai precis, experți ai Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului spun că persoanele cu dizabilități, activiștii și asociațiile dedicate acestor persoane ar fi trebuit consultați asupra modului în care să răspundă adecvat la COVID-19. Conform acestor rapoarte, situațiile de excluziune și abuz precum izolarea extremă, dificultăți în obținerea medicamentelor și mâncării și riscul crescut de violență împotriva femeilor și fetelor ar fi putut fi evitate. Rapoartele cer de asemenea ca persoanele cu dizabilități să fie incluse în reconstrucția lumii post-pandemice.
ONU a îndemnat de asemenea autoritățile să asigure participarea persoanelor cu dizabilități la răspunsul global legat de sănătate, ca parte a respectării Convenției Națiunilor Unite asupra Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Acest pact internațional care le protejează drepturile a fost ratificat de 184 de țări. Articolul 11 al convenției prevede că drepturile persoanelor cu dizabilități trebuie garantate în cazul urgențelor umanitare.
În plus, accesul la medicină, vaccinuri, resurse pentru sănătate mintală și stare de bine sunt toate incluse în Agenda 2030, un plan de acțiune a Națiunilor Unite pentru a reduce sărăcia. ONU a făcut de asemenea apel la națiuni să acorde prioritate sprijinului acordat pe timpul pandemiei persoanelor cu dizabilități aflate în sărăcie. Politicile publice ar trebui să includă accesul la mâncare și hrană, dar și la alte resurse pentru cei care sunt în izolare sau se confruntă cu violarea drepturilor lor sub alte forme.
Acțiuni specifice au fost plănuite de guvernele din America Latină pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să facă față pandemiei în ceea ce privește educația, munca, sănătatea și problemele sociale. Cu toate acestea, nu este cunoscut care au fost acești pași și care au fost rezultatele în America Latină. „Este îngrijorător că doar în cazuri rare aceste [informații] sunt colectate și analizate. Absența informațiilor de încredere și suficiente nu ne permite să avem date credibile pentru a estima impactul coronavirusului asupra populației cu dizabilități”, declară Comisia Economică pentru America Latină.
Cu toate acestea, responsabilitatea creerii de comunități incluzive nu ține doar de autoritățile publice, potrivit intervievatei Zaría Abreu Flores: „Ca societate, noi încă nu am înțeles că grija unii față de alții ar trebui să fie un efort colectiv. Toată lumea trebuie să accepte discas* (persoanele cu dizabilități). Dacă nu facem acest lucru, lăsăm acești oameni singuri și pe margine când vine vorba de îngrijire și îngrijire de sine. Aceasta este ableist (jignitor din partea persoanelor sănătoase) și eugenic.**”
*În spaniolă „discas” este un mod de a spune „persoane cu dizabilități”. Este un termen des folosit în limbajul comun al persoanelor cu dizabilități pentru a se referi la ele însele.
**În engleză, termenul de „ableism” se referă la discriminarea și construirea de tabuuri în jurul persoanelor cu dizabilități. În general de a considera acești oameni inferiori, ca având o valoare mai scăzută sau de a-i infantiliza. „Eugenia” se referă la moduri de eliminare a persoanelor care au caracteristici asociate cu a fi „slab” pentru a face rasa umană „sănătoasă” sau „puternică”.
Proiectul „Perseverând în Pandemie: Conversații între femeile cu dizabilități de origine latino-americană” a fost produs cu ajutorul Centrului Internațional pentru Jurnaliști și Hearest Foundations ca parte a grantului ICFJ-Hearst Foundations Global Health Crisis Reporting. Prin acest grant a fost oferit de asemenea și mentorat și ajutor editorial din partea jurnalistei mexicane Priscila Hernández Flores, care este specializată în rapoartele privind drepturile omului cu un accent pe diversitate și dizabilitate. Femeile care au participat la acest proiect s-au intervievat reciproc și și-au ghidat conversațiile. Acesta este primul dintr-o serie de patru articole. Celelalte povești din acest proiect jurnalistic prezintă modul în care viața femeilor intervievate s-a schimbat atât în afara, cât și în interiorul locuinței, precum și metodologia pentru proiect.
