[1]Amila Ramović. Fotografie de Damir Šagolj, folosită cu permisiune.
Acest articol scris de Kristina Gadže a fost publicat inițial în Balkan Diskurs [2], un proiect al Centrului de Cercetare Post-Conflict [3] (PCRC). O versiune editată este republicată de Global Voices ca parte a unui acord de partajare a conținutului.
Amila Ramović, profesor asistent [4] la departamentul de teorie și pedagogie muzicală de la Academia de Muzică a Universității din Sarajevo, a vorbit cu Balkan Diskurs despre gândirea critică prin intermediul artei. Pe lângă titlul său academic, ea este președinta Societății Muzicale a Federației Bosniei și Herțegovinei și membră a Societății Muzicale Internaționale cu sediul la Basel.
Ramović a subliniat că profesia ei îi oferă posibilitatea de a cunoaște mulți viitori artiști:
Art students are passionate about this vocation and in their work they are guided by optimism that the values they instinctively and intellectually feel will be recognized by their environment. That is why it is a special privilege for anyone interested in art to work with young people who are not yet „corrupt“ by conformism, which is the greatest enemy of progressive and critical artistic thought – as only such art is the real one. However, it is true that this attitude of theirs is quickly tested as soon as they finish their studies, because our society does not have any platform to support artists“, points out.
Studenții de artă sunt pasionați de această vocație și în munca lor sunt ghidați de încrederea că valorile pe care le simt instinctiv și intelectual vor fi recunoscute de mediul lor. De aceea este un privilegiu special pentru oricine este interesat de artă să lucreze cu tineri care nu sunt „corupți” încă de conformism, care este cel mai mare dușman al gândirii artistice progresive și critice – întrucât numai o astfel de artă este cea reală. Cu toate acestea, este adevărat că această atitudine a lor este testată rapid de îndată ce își termină studiile, deoarece societatea noastră nu are nicio platformă care să susțină artiștii”, mai precizează ea.
Ea a spus că tinerii muzicieni cu care lucrează, chiar și cei mai talentați și premiați, de obicei renunță foarte repede la activitățile artistice și caută un loc de muncă în școlile de muzică și că o astfel de muncă zilnică îi epuizează. Ea a mai adăugat:
This is not strange at all, especially when we know that, for example, in the public institutional sector in Sarajevo, there is only the Philharmonic and the Opera where someone can play music professionally. In this sense, we can neglect the independent sector, because it is also neglected by the administrations with miserable financing. So young artists cannot do music for living. This reality worries them, demoralizes them and in the end they come to simply surrender to that reality.
Acest lucru nu este deloc surprinzător, mai ales când știm că, de exemplu, în sectorul instituțional public din Sarajevo, există doar Filarmonica și Opera unde se poate cânta muzică la nivel profesional. În acest sens, putem omite sectorul independent, deoarece este neglijat și de administrațiile cu finanțare mizerabilă. Deci, tinerii artiști nu pot trăi din muzică. Această realitate îi îngrijorează, îi demoralizează și până la urmă ajung să cedeze pur și simplu acelei realități.
A supraviețuit asediului din Sarajevo [5] (1992-1996) și a văzut cum funcționează arta chiar și în astfel de condiții. S-a întâmplat în timpul asediului, a spus ea, când a devenit vizibil și clar, că experiența artei este direct legată de supraviețuire ca una dintre cele mai rezistente modalități de păstrare a identității oamenilor.
Ramović a reamintit că a fost o perioadă în care cetățenii și-au riscat viața pentru a merge la expoziții și spectacole:
In a situation when our physical existence was called into question, when we as human beings were annulled by the aggressors, but also by the „civilized“ European world that surrounds us, the continuity of life was confirmed by the achievements of the spirit. At that time, we felt that biological survival, survival itself, having to eat, being warmed up, was not enough.
Într-o situație în care existența noastră fizică a fost pusă sub semnul întrebării, când noi, ca ființe umane, am fost anulați de către agresori, dar și de către lumea europeană „civilizată” care ne înconjura, continuitatea vieții a fost confirmată de realizările spiritului. În acel moment, am simțit că supraviețuirea biologică, supraviețuirea în sine, nevoia de a mânca, de a te încălzi, nu era suficientă.
Istoria și cultura sunt întotdeauna subiecte interesante pentru artiști, adaugă ea, iar în Bosnia și Herțegovina, care este împovărată de relatări istorice, acest lucru este deosebit de pronunțat. Amila Ramović a explicat:
In post-war Bosnia, precisely because of the dominant policies and narratives that those policies placed, there was a flood of ethno-national kitsch in the field of art, based on historical and mythological narratives where devotion to the people and homeland is manifested in the format of works of art. I say in format, because these works are consciously or unconsciously conceived with the aim of initiating some empathic processes, in the way that pop culture seduces its consumers. In the end, such achievements are often strengthened by social support.
În Bosnia de după război, tocmai din cauza politicilor dominante și a relatărilor pe care aceste politici le-au aranjat, a existat un flux de kitsch etno-național în domeniul artei, bazat pe narațiuni istorice și mitologice în care devotamentul față de oameni și patrie se manifestă în formatul operelor de artă. Spun în format, deoarece aceste lucrări sunt concepute conștient sau inconștient cu scopul de a iniția unele procese empatice, în modul în care cultura pop își seduce consumatorii. În cele din urmă, astfel de realizări sunt adesea întărite de suportul social.
Ea spune că arta serioasă necesită o abordare contemporană critică, contextualizată în cunoașterea nu numai a realității din Bosnia și Herțegovina, ci și a discursului artistic contemporan:
Such artistic speech, which we recognize as the face of successful BiH art, is largely carried by artists who work internationally, independent of the reactions from our environment. Braco Dimitrijević [6] is certainly the most important artistic figure of the BiH art scene of all time. His works are regularly in the permanent exhibition of the world’s most important museums. Despite that, I am not sure that he is recognized through the administrations in his full capacity, but also in our wider social space.
O astfel de vorbire artistică, pe care o recunoaștem drept latura artei de succes din Bosnia și Herțegovina, este în mare parte purtată de artiști care lucrează la nivel internațional, independent de reacțiile din mediul nostru. Braco Dimitrijević [7] este cu siguranță cea mai importantă figură artistică a scenei de artă din Bosnia și Herțegovina din toate timpurile. Lucrările sale se află cu regularitate în expoziția permanentă a celor mai importante muzee din lume. În ciuda acestui fapt, nu sunt sigură dacă este recunoscut printre administrații în deplina sa capacitate, dar și în spațiul nostru social mai larg.
Ea explică faptul că limitele discursului artistic sunt în mare măsură legate de faptul că Bosnia și Herțegovina, la toate nivelurile, investește foarte puțin în arta orientată spre critică, deoarece nu este în interesul obiectivelor politicilor de conducere.
Când a fost întrebată despre cultura critică dacă duce uneori la separarea de propria cultură în contextul plecării tinerilor din aceste zone, Ramović a răspuns că aceste două lucruri lucrează cot la cot:
Young people are leaving BiH because they do not see the possibility that something could change, and that is especially true in the artistic milieu. What is true is that the situation can be changed by serious critical action. And that critical culture, that is, critical thinking through arguments, formation of attitude, articulation of attitude and its placement in public space, is what we as a society lack on every agenda. I often see young people, but not only young people, giving up critical action.
Tinerii părăsesc Bosnia și Herțegovina pentru că nu văd posibilitatea ca ceva să se schimbe și acest lucru este valabil mai ales în mediul artistic. Ceea ce este adevărat este că situația poate fi schimbată printr-o acțiune critică serioasă. Și acea cultură critică, adică gândirea critică prin argumente, formarea atitudinii, articularea atitudinii și plasarea acesteia în spațiul public, este ceea ce, ca societate, ne lipsește la ordinea zilei. De multe ori văd tineri, dar nu numai tineri, renunțând la acțiuni critice.
Arta este independentă de politică, dar întrebarea care se pune este cu privire la cât de mult trebuie să fie conectate, dacă vor să atingă obiective de care să beneficieze întreaga societate. Ramović consideră că arta implică oameni și, prin urmare, în opinia ei, are un caracter politic, deoarece modelează spiritul și moștenirea culturală care construiește identitatea unei anumite regiuni.
Deoarece arta este conectată la realitate, indiferent de subiectele și forma sa – abstractă sau concretă – îi permite publicului său să recunoască nuanțele și să înțeleagă lumea în ambiguitatea ei. Pentru Ramović, arta bună este de obicei inamicul politicii de dreapta, iar artiștii buni sunt aproape întotdeauna orientați undeva spre stânga.
Ea îi sfătuiește pe tinerii artiști să-și imagineze viitorul, să aibă obiective clare în față și să lupte pentru a le atinge.
Very often, the achievement of these goals is quite realistic, only that the messages from the social reality lead us to doubt and pessimism. The dominant policy in BiH is based on the prevention of resistance and on breaking the will for rebellion and change, so we are ‘trained’ by both the administration and the media. But this position of theirs is fundamentally very weak and it can easily be defeated in the face of strong creative energy.
Foarte des, realizarea acestor obiective este destul de realistă, doar că mesajele din realitatea socială ne conduc la îndoială și pesimism. Politica dominantă în Bosnia și Herțegovina se bazează pe prevenirea rezistenței și pe încălcarea voinței de rebeliune și schimbare, așa că suntem „dresați” atât de administrație, cât și de mass-media. Dar această poziție a lor este foarte slabă fundamental și poate fi ușor înfrântă în fața unei energii creative puternice.
Ea subliniază că este necesar ca asociațiile de studenți de artă și tinerii artiști din sectorul independent să își pronunțe propriile viziuni și să folosească spațiul public, rețelele sociale și mass-media pentru a pune presiune asupra celor care pot crea condițiile pentru ca viziunile lor să fie realizate.
Ramović conchide:
I do hope that young musicians, but also young artists in general, will initiate some public actions and ask public administrations to change their attitude towards them, but that has not happened yet. If we look at the spending of budget funds, it turns out that refined intellectual work is not something that those who finance cultural production recognize as a value. That would have to change if we want BiH to get an active, stable, coherent and relevant art scene.
Sper că tinerii muzicieni, dar și tinerii artiști în general, vor iniția unele acțiuni publice și vor cere administrațiilor publice să își schimbe atitudinea față de ei, dar asta nu s-a întâmplat încă. Dacă ne uităm la administrarea fondurilor bugetare, rezultă că munca intelectuală rafinată nu este un lucru pe care cei care finanțează producția culturală îl recunosc ca valoare. Acest lucru ar trebui să se schimbe dacă vrem ca Bosnia și Herțegovina să obțină o scenă artistică activă, stabilă, coerentă și relevantă.