- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

De ce s-ar putea să nu mă întorc în El Salvador

Categorii: Dezvoltare, Drepturile Omului

Fotografie realizată de autor în ultima sa vizită în El Salvador în iunie 2019

Acest articol a fost publicat inițial în De Wereld Morgen și este republicat de către Global Voices cu permisiune.

Zorile din El Salvador sunt răcoroase și umede. De fiecare dată când merg în această țară tropicală, caldă și vulcanică din America Centrală, sunt trezită la 6 dimineața de vocea tânărului care vinde pâine: „Pâine, pâine”, strigă, în timp ce sună din clopoțel pe bicicletă. Chiar și un somnoros ca mine se bucură de această experiență a vieții de zi cu zi de acolo. Cu toate acestea, în ultima mea călătorie în țara mea natală, nostalgia mi-a fost înlocuită de un sentiment familiar de sufocare.

Mi s-a spus că acest tânăr supraveghează cartierul în numele găștilor de răufăcători care locuiesc la capătul străzii. Bicicleta este o mușamalizare – iar pâinea pe care o cumpărăm în fiecare dimineață este o formă de supraveghere. Afecțiunea mea a dispărut și nicio dimineață nu a mai fost la fel.

Ori de câte ori mă întorc în această țară ascunsă la câteva sute de kilometri la sud de Mexic, libertatea de mișcare se diminuează. Provenind dintr-o familie jumătate salvadoriană și jumătate belgiană, uneori, îmi vizitez familia și lucrez ca și jurnalist acolo.

Pentru mulți, cartierele în care locuiește familia mea sunt percepute ca „favelas”, mahalale unde predomină violența, dar pentru mine au însemnat vremuri minunate cu o familie iubitoare, jocuri cu verișorii și mâncăruri delicioase gătite în casă. De-a lungul anilor, însă, am observat cum teama definește din ce în ce mai mult existența familiei mele.

Spirala violenței

Viața în El Salvador înseamnă soare, plaje și vreme tropicală, renumită printre surferi [1]. Este, de asemenea, o țară în care oamenii adoră să danseze, deoarece nu se știe niciodată când ar putea fi ultima dată. În El Salvador, trebuie să fim atenți la fiecare mișcare în afara casei pentru a rămâne în viață. Bandele își exercită controlul [2] asupra fiecărui aspect al vieții cu norme sociale invizibile, dar reale, pe care oamenii trebuie să le urmeze strategic. Locuitorii din El Salvador fug de cercurile vicioase ale sărăciei și criminalității, o moștenire nerezolvată a războiului civil [3] din anii 1980, puteri de stat slabe și necredibile [4] și efectele schimbărilor climatice [5] care duc la nesiguranță alimentară și, prin urmare, la mai multă sărăcie. Zeci de mii [6] de salvadorieni, inclusiv membri ai familiei mele, au cerut azil politic în Statele Unite, Mexic, Spania și Belgia în ultimii ani.

„Aproape 20.000 de salvadorieni au fost uciși din 2014 până în 2017. Este vorba despre decese mai violente decât în țări care se aflau în război în acei ani, cum ar fi Libia, Somalia și Ucraina”, relatează [2] think thank-ul Crisis Group din Bruxelles. El Salvador are, de asemenea, una dintre cele mai mari rate de femicid [7] din lume.

Solicitanții de azil menționează adesea amenințările violente ale bandelor, care sunt formate din grupuri sociale organizate de minori și adulți care trăiesc din [8] șantaj și trafic de droguri la scară mică. Aceste bande s-au născut inițial [9] în Statele Unite în timpul războiului civil din El Salvador (Nota editorului: Sute de mii de salvadorieni au fugit de escadrilele mortale antrenate de SUA, la Los Angeles, dar au fost lăsați în voia sorții, astfel mulți tineri au sfârșit prin a fi criminali. La sfârșitul anilor '90, mulți dintre ei au fost deportați în El Salvador). Acum își stabilesc propriile reguli în paralel [10] cu cele ale statului.

De exemplu, nu aș putea intra niciodată în cartierul familiei mele fără ca o rudă care locuiește în acel barrio să mă însoțească la intrare. Aș fi văzut ca un străin și, prin urmare, o amenințare pentru membrii bandelor. Dacă intrați cu mașina, geamurile trebuie să fie deschise și farurile stinse. Cei care nu respectă regulile bandei sunt văzuți ca un afront și pot fi uciși pe loc. Aceia – de la bogatul proprietar al unei afaceri de transport până la umilul vânzător de la piață – care nu își plătesc suma lunară extorcată sunt de asemenea uciși.

Extorcare lunară

Într-o zi, enervată, m-am plâns unei rude mai în vârstă de cât de stresant a fost să trec cu sufletul la gură pe lângă adolescenții care fumau iarbă pe stradă. „Da, sunt bichos, copiii ăia”, mi-a răspuns ea. „Dar sunt deja niște criminali.”

În El Salvador, se întâmplă zilnic să vorbești despre un cunoscut care a fost ucis sau e dispărut. În vizita sa obișnuită de dimincă, la o cafea și o prăjitură, vărul meu i-ar povesti mamei sale cum vecinul său, un șofer de taxi, a fost găsit ucis pentru că nu și-a plătit taxa de extorcare.

Adolescenții sunt obișnuiți să se teamă pentru viața lor atunci când urcă în autobuz pentru a merge la școală și mulți au văzut cadavre acoperite cu cearșafuri albe pe stradă. Tinerii evită să ia mașina după apusul soarelui  – „Ce s-ar întâmpla dacă ar intra în pană într-un loc neprietenos? Un coleg de-al meu de școală a fost agresat și ucis în acest fel.”

Fiecare salvadorian cunoaște pe cineva care a trebuit să fugă din țară, care a fost ucis de membrii bandelor sau de propriul soț. Cei cărora nu le-a fost ucis un membru al familiei sunt considerați norocoși. În zilele noastre, conversațiile se poartă în jurul dispariției [11] tinerilor, despre care unii cred că ar fi înlocuit scenele flagrante de crimă.

Deci, atunci când un salvadorian primește o amenințare cu moartea, o ia în serios. Mai întâi încearcă să caute un refugiu sigur în propria țară, o sarcină dificilă având în vedere că El Salvador este doar puțin mai mare decât Belgia, dar cu jumătate din populația acesteia. Aproape o jumătate de milion [12] de persoane au fost strămutate intern în 2010, într-o țară în care 94% dintre municipalități [2] sunt controlate de bande. Este dificil să te ascunzi de mafiile bine organizate atunci când, prin câteva contacte, poți urmări cu ușurință pe oricine.

Fotografie realizată de autor în ultima sa vizită în El Salvador în iunie 2019

„Repatriații voluntar”

„Eric” (un nume fictiv, pentru siguranța sa) este un fost solicitant de azil în Belgia, care a fost trimis înapoi în El Salvador în noiembrie 2020 cu supramediatizatul zbor charter [13] guvernamental numit zborul „repatriaților voluntar”. Înapoi în El Savador, Eric și-a găsit un loc de muncă într-un restaurant. Acum doarme la locul de muncă și iese doar să cumpere alimente.

„A trecut mult timp de când locuiesc aici, așa că nu știu unde altundeva să merg”, mi-a spus Eric printr-un apel WhatsApp în decembrie. „În unele întâlniri [cu membrii bandelor], mă inspectează din cap până în picioare, uneori întrebându-mă de unde sunt. Mi-e frică, foarte frică că pot să am din nou probleme sau că pot să ies din casă și să nu mă mai întorc niciodată.”

Eric, 25 de ani, plecase în Belgia în urmă cu doi ani, când membrii ai bandelor l-au căutat acasă, i-au furat bunurile și l-au amenințat că va deveni „un cadavru” dacă va raporta ceva. „Înainte, aveam probleme neînsemnate”, a spus Eric. „Jafuri sau atacuri în autobuz”, uneori terminându-se cu focuri de armă. Dar pentru el, amenințarea care a schimbat totul a venit în momentul în care bandele au aflat unde locuia. Chiar și în timp ce se afla în Belgia, l-au căutat în continuare la fosta lui casă.

Eric nu s-a calificat pentru azil în Belgia din cauza lipsei de dovezi. Când cererea sa de azil a fost refuzată, a dormit câteva luni pe străzile din Bruxelles.

Bandele fac parte din societate

Eric susține că i-a fost imposibil să obțină mai multe dovezi sau ajutor de la autoritățile salvadoriene. Se știe că bandele nu funcționează doar în anumite cartiere sărace; sunt infiltrate în țesătura societății, de la secțiile de poliție [14] la primării [15], și până la colegii de clasă și părinții lor. Guvernele [16] și partidele politice au încheiat în secret acorduri cu acestea pentru favoruri în timpul campaniilor [17] sau pentru a reduce artificial rata omuciderilor.

La câteva zile după ce Eric s-a întors în El Salvador, a descoperit că una dintre cunoștințele sale dispăruse [18]. A fost găsită doar motocicleta tânărului.

Precum Eric, mulți salvadorieni au căutat refugiu în Belgia. În 2015, 35 de salvadorieni au solicitat azil în Belgia; patru ani mai târziu, 1.365 de persoane din America Centrală au bătut la ușa Belgiei. În 2018, Belgia a recunoscut aproape toți salvadorienii (96,5%) drept refugiați. Până în 2020, această rată a scăzut la 9,5%, conform ultimelor cifre disponibile de la biroul european de statistici, Eurostat. [19]

În timp ce Belgia recunoaște [20] El Salvador ca fiind un loc extrem de periculos, biroul său independent care decide cine poate primi statutul de refugiat și cine nu susține că majoritatea oamenilor care ajung acum în Belgia nu se află într-un pericol real [21] în El Salvador și, prin urmare, solicitanții de azil sunt presați să se întoarcă înapoi în America Centrală.

Pereții au urechi

Între timp, în El Salvador, oamenii continuă să vorbească în șoaptă despre violență și dispariții, deoarece „pereții au urechi”. Multe ferestre sunt protejate cu bare de oțel, dar nu au geamuri; pereții sunt simple blocuri de beton, iar oamenii – precum băiatul vânzător de pâine – pot auzi întotdeauna o conversație dacă nu e purtată în șoaptă.

Eric intenționează să studieze în continuare franceza și engleza pentru când va veni momentul să migreze și să-și salveze din nou viața. În ceea ce mă privește, nu sunt sigură când voi risca să mă întorc în El Salvador, să-mi îmbrățișez familia și să simt din nou zorii răcoroși de acolo.