- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

“Gura străzii”: ziarul brazilian produs în întregime de oamenii străzii

Categorii: America Latină, Brazilia, Citizen media, Drepturile Omului, Libertatea cuvântului, Media și jurnalism

Marcos Scher vinde ziarul la semafor, înainte de pandemie. Foto: Charlotte Dafol/Utilizată cu permisiune

Acum 19 anos, a început să circule în Porto Alegre, în sudul Braziliei, un ziar realizat în întregime de oameni ai străzii sau în situație de vulnerabilitate socială. Ziarul intitulat “Gura străzii” (Boca de Rua [1]) s-a născut din voința unui grup de jurnaliști de a vedea aceste persoane spunându-și povestea, nu doar fiind tratate ca victime sau sub stigmatul mizeriei.

Proiectul a fost conceput în anul 2000, iar un an mai târziu, în timpul primei reuniuni a Forumului Social Mondial [2], a fost lansată prima ediție a Boca, așa cum este cunoscut ziarul. Astăzi, este singurul dintre cele afiliate la Rețeaua Internațională a Ziarelor Străzii (International Network of Street Papers, INSP), asociația mondială a publicațiilor produse de oamenii străzii, care este în întregime elaborat de aceste persoane. 

Publicația Boca apare trimestrial și acoperă de la denunțuri ale violenței suferite de oamenii străzii până la povești pozitive. De-a lungul a trei luni, grupul se reunește pentru a defini conținutul, iese pe teren, realizează interviuri, face fotografii și culege mărturii pentru articole. Rotația membrilor este ridicată, dar în medie circa 50 de persoane lucrează pentru fiecare număr.

După tipărire, fiecare membru al grupului primește un număr de exemplare pentru a le vinde pe străzile din Porto Alegre. Toate sumele încasate sunt primite de reporterii jurnaliști. Publicația se susține de asemenea prin donații de la suporteri, mulți dintre aceștia anonimi, care nu cer nimic în schimb.

Rosina Duarte, unul dintre creatorii Boca de Rua și al ONG-ului ALICE [3] (Agenția Liberă pentru Informație, Cetățenie și Educație), de care aparține jurnalul, spune că obiectivul inițial era “să dea glas celor care nu au”. Cu timpul, totuși, și-au dat seama că acest lucru este pretențios — glasurile întotdeauna au fost acolo, doar că lumea nu le asculta, a declarat aceasta.

În interviu pentru Global Voices prin telefon, ea povestește:

Quando nós chegamos, a gente tinha ainda aquele discurso bonito, que carrega muito resquício do “preconceito bonzinho”, como eu digo, que é o de querer dar algo a eles, de ajudar. Mas a gente percebeu que nós é que tínhamos que ser alfabetizadas na linguagem da rua. Eles não tinham a alfabetização da linguagem escrita, mas nós éramos analfabetas completas sobre a vida na rua.

Când am ajuns, aveam acel discurs frumos, cu multe urme de “prejudecăți bune”, așa cum spun eu, adică să vrem să le oferim ceva, să-i ajutăm. Dar ne-am dat seama că de fapt noi trebuie să fim alfabetizați în limbajul străzii. Ei nu aveau alfabetizarea limbii scrise, dar și noi eram analfabeți complet asupra vieții în stradă.

Catarina și Daniel, colaboratori Boca de Rua. Fotografie: Luiz Abreu/Utilizată cu permisiune

Ideea inițială a jurnaliștilor era crearea unei stații de radio transmise prin difuzoare instalate în stâlpi. Dar intrând în contact cu un grup de oameni ai străzii, au fost deciși: “Vrem un ziar despre noi”. Rosina spune că la început ideea i-a speriat, dar apoi a mers bine:

Quando eles disseram que queriam um jornal, fomos atrás de financiamento, ainda tateando no escuro, sem saber o que fazer. Mas um dia caiu a ficha: ao contar o que acontecia nas ruas, eles faziam notícia. E, se eles tivessem consciência disso, o texto se organizava de uma forma muito clara. Porque a gente faz notícia o tempo inteiro. Tem os que fazem de uma forma mais objetiva, outros menos objetiva, mas a gente faz.

Când au spus că vor un ziar, am căutat finanțare, așa pe bâjbâite, fără să știm ce să facem. Dar într-o zi ne-a picat fisa: povestind ce se întâmplă în stradă, ei dădeau știrea. Și dacă ei ar fi fost conștienți de acest lucru, textul s-ar fi organizat într-un mod mult mai clar. Pentru că noi dăm știri tot timpul. Unii într-un mod mai obiectiv, alții mai puțin obiectiv, dar facem asta.

Cu timpul, ziarul a devenit de asemenea un fel de mișcare socială. Grupul se reunește săptămânal  pentru a discuta revendicări colective și posibilități de sprijin față de nevoile individuale ale membrilor. Este de asemenea asociat cu inițiative de pe teren, precum Mișcarea Națională a Oamenilor Străzii [4] și Aluatul iubit [5] (o brutărie care are drept obiectiv crearea autonomiei în rândul persoanelor în situație de vulnerabilitate sau cu un parcurs de viață în mijlocul străzii în Porto Alegre).

În legătură cu conținutul, Rosina își amintește:

Parece que é só sofrimento, parece que é só dificuldade. E não é. Descobrimos essa alegria, essa resistência, valorizamos essa imensa, fantástica capacidade de sobreviver, não só de se manter vivo, mas de manter viva a esperança, a alegria, o afeto e todas essas questões.

Pare că e doar suferință, pare că sunt doar greutăți. Și nu e așa. Descoperim această fericire, această rezistență, valorizăm această imensă, fantastică capacitate de a supraviețui, nu doar de a se menține în viață, ci de a menține vie speranța, bucuria, afecțiunea și toate aceste lucruri.

Vocile străzii

Elisângela Escalante, care s-a alăturat grupului acum șase ani, când trăia pe stradă, a subliniat importanța ziarului în viața ei, într-un interviu pentru Global Voices acordat telefonic:

Muita coisa aconteceu comigo através do jornal. Ele me tirou da rua. Porque eu vivi três anos e meio na rua e eu saí depois de uns meses indo pro jornal. Eu fui guardando um dinheiro e comecei a alugar o meu espaço. Antes eu não ganhava o meu dinheiro, dependia do meu companheiro pra tudo. Faz diferença pra mim, eu gosto de ter meu dinheiro.

Multe lucruri mi s-au întâmplat prin intermediul ziarului. M-a scos de pe stradă. Pentru că am trăit trei ani în mijlocul străzii și după câteva luni la ziar am plecat de pe stradă. Am făcut economii și am început să-mi închiriez un loc. Înainte eu nu câștigam bani, depindeam de partenerul meu pentru totul. Este o diferență pentru mine, îmi place să am banii mei.

Prima pagină a numărului care atrage atenția asupra provocărilor maternității pe stradă. Fotografie: Agenția ALICE/Boca de Rua, utilizată cu permisiune.

Elisângela își aduce aminte mai ales de un număr în care pe prima pagină apărea întrebarea: “De ce nu putem să fim mame?”. Reportajul vorbea despre provocările pe care femeile care au fost oameni ai străzii le întâlnesc în drumul lor spre maternitate.

În timpul producerii conținutului, unele femei colaboratoare ale ziarului au reușit să ia legătura cu copiii lor, pe care nu i-au văzut de ani întregi, spune Elisângela:

Eu acho que o que a gente fala [no jornal] é a verdade. É o que a gente sente e o que a gente vive dentro da sociedade. Se não fosse o Boca, não teria outra maneira de fazer isso e ser ouvido por tanta gente. Através dele eu consegui muitas coisas e ajudei muitas pessoas também.

Eu cred că ceea ce spunem [în ziar] e adevărul. E ceea ce simțim și ceea ce trăim în societate. Dacă nu ar exista Boca, nu am avea cum să facem asta și să fim auziți de atâta lume. Eu așa am reușit multe lucruri și am și ajutat mulți oameni.

Pentru prima dată în istoria sa, s-a interzis comercializarea ziarului pe stradă, din cauza pandemiei de COVID-19 [6]. Pentru a nu înceta și a încerca să nu afecteze veniturile reporterilor, ziarul Boca de Rua s-a transformat în versiune digitală.

Cu o contribuție minimă de 20 de reali brazilieni la fiecare trei luni [circa 15 RON] [7], cititorul accesează cel mai recent număr al Boca, pe lângă numerele anterioare și alte materiale.

Pentru colaboratori și reporteri, cel mai important este ca vocile străzii să continue să circule în timpul pandemiei.

Marcos Sher, colaborator al ziarul de 13 ani, care a fost întrebat prin telefon în legătură cu sentimentul său față de ziar, a răspuns:

Pra mim é bom, muito bom. Pra você ver que eu não largo, né? Às vezes eu dou um tempo, mas eu volto de novo. Pra mim o jornal foi uma maneira de sair do tráfico [de drogas] e voltar a trabalhar. É bom porque é alguma coisa pra fazer, pra me tirar de casa. Ter alguma coisa pra fazer é muito importante pra mim.

Pentru mine e bine, foarte bine. Doar vedeți că nu plec, nu? Câteodată iau o pauză, dar mă întorc din nou. Pentru mine ziarul a fost un mod de a ieși din traficul de droguri și de a mă întoarce la muncă. E bine pentru că e ceva de făcut, ceva ce mă scoate din casă. Să am ceva de făcut e foarte important pentru mine.

Nota editorului: Talita Fernandes colaborează cu ziarul Boca de Rua (Porto Alegre, Rio Grande do Sul) și a scris disertația “Stradă, substantiv feminin: femei în mișcare și dreptul la corpul orașului”, la Universitatea Federală din Rio Grande do Sul (UFRGS).