- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

Cetățenii din fosta Iugoslavie sărbătoresc 75 de ani de la câștigarea dreptului de vot pentru femei

Categorii: Europa Centrală și de Est, Bosnia și Herzegovina, Croația, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Drepturile Omului, Femei și gen, Istorie, Politică
[1]

Un cuplu de tineri căsătoriți, membri ai mișcării socialiste de rezistență numite “Partizanii iugoslavi”, surprinși într-o fotografie făcută în Slovenia în 1944. Sursă: znaci.net [2]. Domeniu public.

Pe 11 august anul acesta s-au împlinit 75 de ani de când fosta Iugoslavie a acordat femeilor dreptul de vot. Activiștii pentru drepturile omului și feministele din statele succesoare au sărbătorit această dată prin distribuirea de fotografii din acea perioadă pe rețelele de socializare și au profitat de ocazie pentru a promova egalitatea în drepturi.

Votul universal s-a regăsit în programul politic al mișcării de rezistență conduse de comuniștii din Iugoslavia, înființate ca reacție la ocupația Germaniei naziste și a aliaților acesteia. A fost adoptat prin lege în 1945 după înfrângerea naziștilor, iar femeile au votat pentru prima dată la alegerile parlamentare din noiembrie [3] prin care Partidul Comunist din Iugoslavia și-a consolidat puterea.

În comparație cu alte țări din Europa Centrală și de Est (Rusia 1917, Polonia – 1918, Cehoslovacia – 1920), Iugoslavia a introdus votul universal relativ târziu. Bulgaria și Albania din perioda comunistă au acordat și ele drept de vot femeilor după cel de-al Doilea Război Mondial, iar Grecia anti-comunistă le-a urmat exemplul de abia în 1952.

În 2020, utilizatorii de Twitter au sărbătorit această aniversare prin distribuirea de fotografii – unele dintre ele aflându-se într-un puternic contrast cu naționalismul “presărat” cu acte de genocid care a afectat regiunea atât pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, cât și în războaiele iugoslave din anii '90.

Utilizatorul de Twitter @arthurgordonpy3 a distribuit o fotografie în care apare o activistă albaneză ținând un discurs în public de Ziua Internațională a Femeii [4] în 1945. Fotografia postată a fost însoțită de un mesaj în macedoneană:

La această dată, 11 august 1945, femeile din Iugoslavia și-au câștigat dreptul de vot!

Foto: Muzeul de Istorie al Iugoslaviei, Mensura Shaqiri ținând un discurs pe 8 martie 1945 la o întrunire a membrilor Frontului Antifascist al Femeilor [7].

Câțiva utilizatori au încărcat fotografii cu femeile care au luptat ca membri ai Armatei de Eliberare Națională și ai unităților partizane antifasciste ale Iugoslaviei [8]. Comentariile subliniau ideea că femeile și-au câștigat dreptul la vot participând activ la conflictul armat și la reconstrucția postbelică – contrar formulărilor des folosite în legătură cu acest subiect, care sugerează că femeilor li s-a “dat” acest drept.

La această dată, 11 august 1945, femeile din Iugoslavia au luptat și au câștigat dreptul de vot. Via @voxfeminae

La această dată în 1945 femeile din Croația, care atunci făcea parte din Iugoslavia, și-au câștigat dreptul de vot! Via @voxfeminae

Alții au readus în atenția publicului o informație istorică mai puțin cunoscută: momentul când femeile din Iugoslavia au avut temporar drept de vot, cu 28 de ani înainte ca votul universal să fie adoptat prin lege. Acest lucru s-a întâmplat în unele părți ale Voivodinei [14], o provincie din Serbia care a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar [15] până în 1918.

În noiembrie 1918 au avut loc alegeri în 200 de secții de votare în teritoriile Bačka, Banat și Baranj pentru numirea deputaților viitoarei Mari Adunări Populare, context în care s-a anunțat aderarea acestor teritorii la Regatul Serbiei, femeile având drept de vot pentru prima oară [sic] în istoria Europei.

Eroinele

Graficianul macedonean Zoran Cardula a sărbătorit aniversarea atrăgând atenția asupra lucrărilor sale de artă “Eroinele Iugoslaviei [18]”, o serie de portrete în stilul artei pop reprezentându-le pe cele 91 de femei care au primit Ordinul Eroul Poporului [19], cea mai înaltă distincție militară din fosta Iugoslavie. Inițial, Cardula le-a realizat pentru Ziua Internațională a Femeii în 2018.

În introducerea colecției sale de portrete, Cardula a scris că prin acea serie a încercat să reaprindă interesul pentru poveștile acelor femei, combatante, “care și-au făcut vocile auzite împotriva ocupației, împotriva fascismului, iar multe dintre ele au plătit pentru libertate cu propriile lor vieți. După destrămarea Iugoslaviei, au fost date uitării, ba chiar s-a încercat minimizarea completă a luptei lor”.

Portretele conțin scurte biografii ale femeilor combatante, inclusiv numele din timpul războiului și anul în care au primit medalia.

[20]

“Eroinele Iugoslaviei” de Zoran Cardula, o colecție de portrete ale unor luptătoare antifasciste respectate din cel de-al Doilea Război Mondial, alături de numele lor din război. Folosit cu permisiune.

Cardula a afirmat într-o postare pe Twitter [21] dedicată celebrării a 75 de ani de la adoptarea votului universal:

На денешен ден 11 август 1945 година жените во Југославија се изборија за право на глас. Во Втората светска војна загинаа 600.000 жени, се бореа 110.000 жени а загинаа 25.000, 40.000 ранети,3.000 неспособни за работа, 2.000 официри, Партизанска спом. 3.344, а Народни хрои 91.

La această dată, 11 august 1945, femeile din Iugoslavia și-au câștigat dreptul de vot. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost ucise 600.000 de femei în total, 110.000 au luptat alături de rezistența antifascistă, dintre care 25.000 de combatante au fost ucise, 40.000 au fost rănite și 3000 au fost declarate inapte (aveau un handicap permanent). 2000 au avut funcția de ofițer în armată, 3344 au primit statutul de veterani de război din 1941 și 91 au fost declarate eroi naționali.

Reacția extremei drepte

Unii membri ai extremei dreapte, utilizatori ai rețelelor de socializare, au reacționat negativ, criticând lipsa unei democrații depline sub conducerea regimului comunist. Mulți au susținut că dreptul de vot este inutil într-un sistem politic cu un partid unic. Acest lucru, la rândul său, a stârnit o dezbatere cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat o democrație:

Postare Twitter 1: Idioțenia comuniștilor merge într-atât de departe încât ajung să susțină că femeile aveau drept de vot în 1945.
Vă rog să-mi spuneți ce fel de argumente ar trebui aduse unor astfel de oameni?
Postare Twitter 2: Frate, am încercat să le explic toată dimineața, dar nu are rost. Le spun frumos că într-un sistem politic cu un partid unic voturile nu cântăresc deloc, nu influențează nimic. Unii dintre ei spun că exista mai multă democrație atunci.

Susținătorii egalității în drepturi au răspuns apărând semnificația acestei realizări prin prisma contextului său istoric:

În această zi în 1945, femeile din țara noastră și-au câștigat dreptul de vot pentru prima dată. În legătură cu acest aspect, ca de obicei, diverși “anticomuniști” au ieșit de prin vizuinele lor, motivând că nu a fost o realizare chiar atât de importantă întrucât în acel an a fost creat un sistem politic cu un partid unic, care nu permitea alegeri libere.

Sunteți o persoană necunoscătoare și ignorantă. Femeile au câștigat dreptul de vot la egalitate cu bărbații. Asta contează. Au câștigat dreptul de vot indiferent de natura sistemului politic. Aceasta este esența, înțelegeți? Iar femeile au reușit să câștige acest drept – aveți grijă să nu leșinați – în timpul comunismului.

Dreptul de vot al femeilor din Iugoslavia nu a fost valabil doar pentru alegeri, ci și privind rolul lor în societate în general, în instituțiile statului și în structurile politice ale acelui stat.

Nu înțeleg nevoia unor oameni de a explica aceste lucruri folosind un aer misogin. Chiar dacă se ține cont de lipsa democrației, faptul că femeile din Iugoslavia și-au câștigat dreptul de vot (relativ devreme comparativ cu multe alte țări) are o importanță simbolică. Cu toate acestea, unii oameni nu își pot controla animozitatea față de RSFI [27] nici măcar atunci când se discută asemenea probleme.

Conversația s-a extins și la comparații cu țările din Europa de Vest:

Știați că: femeile din Elveția au obținut dreptul de vot în 1971?
Dedicat [Ripley's] Believe it or Not [29].