Scriind și luptând pentru locul Moldovei în panteonul literaturii universale

Romanele lui Iulian Ciocan în română și traducerile în cehă și franceză. Foto (c): Filip Noubel. Folosită cu permisiune.

Moldova stă pe o falie culturală, lingvistică și geopolitică.

Până în 1991, această țară din Europa de Est cu o populație în jur de trei milioane de locuitori făcea parte din Uniunea Sovietică, unde limba rusă era considerată o limbă de prestigiu. La declararea independenței sale, Moldova a restabilit rapid legături puternice cu România, vecinul său mare de la vest. Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, iar limbile celor două țări sunt aproape la fel și reciproc inteligibile — indiferent de cum aleg să le numească vorbitorii lor.

Sub stăpânirea sovietică, limba moldovenească a fost decretată ca limbă separată de limba română, iar spre deosebire de română aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic. Astăzi, ambele limbi sunt scrise cu alfabetul latin. Mulți vorbitori din Moldova consideră acum această diferențiere ca fiind artificială și numesc limba lor limba română.

Dar scindările din Moldova sunt de asemenea geopolitice: datorită prăbușirii Uniunii Sovietice, regiunile estice ale țării de pe malul de est al râului Nistru și-au declarat independența ca Transnistria, unde o populație predominant vorbitoare de limbă rusă privește favorabil către Moscova.

Istoria turbulentă a Moldovei și feluritele identități au fascinat artiștii și scriitorii săi, care au căutat să clarifice percepția țării lor și locul ei în lume.

Unul dintre aceștia este Iulian Ciocan, un cunoscut jurnalist, critic literar și autor. Ciocan scrie în română și, ca mulți moldoveni, vorbește fluent rusa. El este unul dintre cei mai lăudați scriitori ai țării și a câștigat recunoaștere internațională; în 2011 a vorbit despre munca sa la festivalul PEN World Voices din New York. Ciocan s-a născut în capitala Moldovei, Chișinău, în 1968. Multe dintre lucrările sale, inclusiv romane precum Înainte să moară Brejnev și Tărâmul lui Saşa Kozak, încearcă să pătrundă în viața de zi cu zi a moldovenilor și să vorbească despre speranțele și visurile lor în timpul perioadei sovietice.

Cea mai recentă operă a sa, Dama de cupă, vorbește despre destinul absurd al unui oficial corupt care lucrează în primăria din Chișinău — un destin care literal îl consumă, precum și pe țara sa, în întregime. Umorul macabru din romanele lui Ciocan i-a adus premii; munca sa a fost tradusă în mai mult de șapte limbi, inclusiv în engleză. În 2018, a câștigat premiul Coup de Coeur la Salon du Livre des Balkans.

L-am întrebat pe Ciocan despre munca sa, sursele sale de inspirație, și statutul literaturii în Moldova de astăzi. Interviul este editat aici într-o formă mai scurtă.

Filip Noubel: Astăzi, sunteți unul dintre scriitorii moldoveni cei mai renumiți și cei mai traduși, dar drumul până aici a fost lung. Care au fost principalele provocări care le-ați întâlnit pe drum? 

Iulian Ciocan: The first and biggest problem is that the Republic of Moldova is almost unknown. I write in a language which, although beautiful, is not widely used internationally. I assume that in the West, Moldova is less known than [North] Macedonia, Kosovo or Albania, which has the famous writer Ismail Kadare. Once, a foreign magazine sent me a parcel, but it had trouble reaching me, because it had been sent to the Maldives. Hence there is a certain distrust from foreign publishers regarding the literati of this small and little known place. Can they really write something remarkable? Of course they can, because your location is not what matters the most.

Yet it is very difficult to convince them, to make them really look at your texts. When I started writing prose at the age of 38, I couldn't even imagine having books published by foreign publishers. And even now I don't have that many. My ninth novel will soon get published abroad, but, believe me, many Moldovan writers cannot even dream of such a thing. I have never had a good literary agent, so it's not easy to interest foreign publishers. In stark contrast to this, all my translators are excellent and have often helped me to find my way to the publishers.

There are many problems, but if you keep complaining, you will not succeed. You have to write your stories, produce high quality texts. Then the problems will decrease.

Iulian Ciocan: Prima și cea mai mare problemă este că Republica Moldova este aproape necunoscută. Scriu într-o limbă care, deși frumoasă, nu este cunoscută internațional. Presupun că în Vest, Moldova este mai puțin cunoscută decât Macedonia (de Nord), Kosovo sau Albania, care îl are pe faimosul scriitor Ismail Kadare. Mai demult, o revistă străină mi-a trimis un colet, dar a fost greu să ajungă la mine, pentru că fusese trimis în Maldive. Așadar există o anumită neîncredere din partea editorilor străini în ceea ce privește persoanele literate ale acestei țări mici și puțin cunoscute. Pot acești oameni să scrie ceva remarcabil? Bineînțeles că pot, pentru că nu locația contează cel mai mult.

Cu toate acestea, este foarte greu să-i convingi, să-i faci să se uite cu adevărat la textele tale. Când am început să scriu proză la vârsta de 38 de ani, nu puteam nici măcar să-mi imaginez că o să am cărți publicate de editori străini. Și nici acum nu am foarte multe. Al nouălea roman al meu va fi curând publicat în străinătate, dar, credeți-mă, mulți scriitori moldoveni nu pot nici măcar să viseze la un astfel de lucru. Niciodată n-am avut un agent literar bun, așadar nu este lucru ușor să atrag interesul editorilor străini. Ca un mare contrast față de acest lucru, toți traducătorii mei sunt excepționali și m-au ajutat deseori să-mi găsesc calea către editori.

Sunt multe probleme, dar dacă continui să te plângi, nu vei avea succes. Trebuie să-ți scrii poveștile, să produci texte de calitate înaltă. Atunci problemele se vor diminua.

Traducerea în engleză a romanului lui Ciocan “Înainte să moară Brejnev”.

FN: Care este statutul literaturii și al editurilor în Moldova de astăzi? Oferă statul vreo susținere? 

IC: The situation isn't very good. Reading [printed books] remains the privilege of a very small group of citizens: only around 12,000 people regularly buy books in Moldova, according to data circulated by publishers. Only two euros (US$2.20) are invested in books per capita per year, as opposed to 75 euros ($85) in Germany. The vast majority of writers write in Romanian and Russian, but I have the impression that the share of Moldovan writers on the Romanian market is higher than on the Russian market. As there aren't many readers, private publishers often rely on children's books or textbooks to get state grants.

IC: Situația nu este foarte bună. Cititul [cărților tipărite] rămâne privilegiul unui grup foarte mic de cetățeni: doar în jur de 12,000 de oameni cumpără cărți în mod constant în Moldova, conform informațiilor publicate de către editori. Doar doi euro pe persoană sunt investiți anual în cărți, față de 75 de euro în Germania. Majoritatea covârșitoare scrie în română și rusă, dar am impresia că procentul de scriitori moldoveni pe piața din România este mai mare decât cel de pe piața din Rusia. Deoarece nu sunt mulți cititori, editorii privați se bazează deseori pe cărțile pentru copii sau pe manuale ca să obțină subvenții guvernamentale.

FN: Aveți în comun aceeași limbă cu România, precum și multe legături culturale. Este această apropiere un avantaj sau o provocare pentru literatura moldovenească? 

IC: Of course it's a big advantage. In fact, Romanian-language literature from Moldova is part of Romanian literature. The simple fact that they can publish their books in publishing houses in Romania and appear on a larger market is a great opportunity for writers in Chișinău. Of course, competition is more serious in Romania, but if you have something to say, if you have value, you have nothing to lose. I'll tell you a secret. I conceive my novels, even the dystopian ones, not only as a Bessarabian Romanian writer [Bessarabia is a historical region in eastern Europe encompassing Moldova and parts of Ukraine — ed.], but also as a writer who has experience of the Soviet past, as a man who lived on the Latin periphery of the Soviet empire. Thus there is no risk of being confused with Romanian writers.

IC: Desigur că este un mare avantaj. De fapt, literatura de limbă română din Moldova face parte din literatura română. Simplul fapt că pot să-și publice cărțile în edituri din România și să apară pe o piață mai mare este o oportunitate foarte mare pentru scriitorii din Chișinău. Desigur, competiția este mai mare în România, dar dacă ai ceva de zis, dacă ai valoare, n-ai nimic de pierdut. Vă voi spune un secret. Îmi concep romanele, chiar și cele distopice, nu doar ca un scriitor român basarabean [Basarabia este o regiune istorică din Europa de Est care înglobează Moldova și părți din Ucraina — ed.], ci și ca un scriitor cu o experiență a trecutului sovietic, ca un om care a trăit la periferia latină a imperiului sovietic. Astfel nu este niciun risc de a fi confundat cu scriitorii români.

FN: Moldova nu este cunoscută doar pentru vinul și textilele sale, ci și pentru emigrarea în masă și corupția endemică. Aceste probleme apar proeminent în textele dumneavoastră. Cel mai recent roman, Dama de cupă, începe cu descrierea schemelor de corupție de către oficialii de stat din Chișinău. Ce rol joacă corupția în Moldova de astăzi? Se schimbă această situație? 

IC: Corruption is, in my opinion, Moldova's biggest vice. Cynics and politicians here are not tired of stealing or taking bribes. And my feeling is that nothing changes. The anaemic civil society is also to blame; there is no sense of belonging to a community. But I want to make it clear that corruption is only one dimension of this particular novel. The pit that gradually swallows Chișinău appears as a result of a tiny, insignificant sin, although the protagonist has much greater sins, including the fact that he is corrupt to the bone. ‘The Queen of Hearts’ is a novel in which I tried to say something essential about the world we live in today. It is a dystopian novel, but also a metaphysical and political adventure.

IC: Corupția este, în opinia mea, cel mai mare viciu al Moldovei. Cinicii și politicienii de aici nu se satură să fure și să ia mită. Și sentimentul meu este că nimic nu se schimbă. Societatea civilă are și ea partea ei de vină; nu există niciun sentiment de a aparține la vreo comunitate. Dar vreau să clarific faptul că această corupție este doar o dimensiune a romanului. Gaura care înghite pas cu pas Chișinăul apare ca rezultat al unui păcat nesemnificativ, deși protagonistul are păcate mult mai mari, inclusiv faptul că este corupt până la os. Dama de cupă este un roman în care am încercat să spun ceva esențial despre lumea în care trăim azi. Este un roman distopic, dar și o aventură metafizică și politică.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.