Cinci feluri de mâncare din Vietnam ce pot fi cam greu de digerat de către un non-vietnamez

Piața centrală, My Tho, Vietnam. Fotografie de Milei.vencel. Wikipedia Commons (Licență Creative Commons-Share Alike 3.0 Unported).

Acest articol scris de Tien Nguyen provine de pe Loa, un site de știri și radio online al Viet Tan care transmite povești despre Vietnam. A fost republicat de către Global Voices în urma unui acord de schimb de conținut.

Fiecare țară are mâncarea sa unică, ciudată ar spune unii: există globii oculari ai tonului în Japonia, creier de maimuță în China și brânză cu viermi în Franța. Aici găsiți lista mea cu primele cinci cele mai ciudate mâncăruri din bucătăria vietnameză despre care ar trebui să știți.

Ouă de rață fertilizate – Hột Vịt Lộn aka Balut

Ouă de rață fertilizate

Sursă: Flickr / shankar s. (CC BY 2.0)

Balut este un ou de rață fertilizat, fiert și mâncat în coajă. La o vârstă cuprinsă între 19 și 21 de zile, embrionul de rață va fi suficient de matur ca să-i simți oasele crocante. Modul corect de a mânca această delicatesă este să adaugi puțină sare, să-i sorbi apa și să mesteci câteva frunze de coriandru vietnamez.

Pizza vietnameză – Tiết canh

Sursă: Flickr / Petr & Bara Ruzicka (CC BY 2.0)

Dacă ești amator de pizza, trebuie să încerci acest tip de „pizza vietnameză” tiet canh. Printre ingredientele sale se numără alunele, frunzele de coriandru, sosul de pește, lămâia verde – și ingredientul principal, sângele de rață. Și iată un truc important: sângele trebuie să fie proaspăt. Acest fel de mâncare este considerat a fi gata atunci când sângele este congelat, culoarea lui este încă roșie și atunci când este ridicat cu lingurița sângele de rață rămâne solid.

Larve/gândaci de nucă de cocos – Con Đuông Dừa

Captură de ecran ce arată larve/gândaci de nucă de cocos – Con Đuông Dừa. Sursă: YouTube

Acești gândaci dolofani și lăptoși pot avea între trei și cinci centimetri lungime. Ei trăiesc în cocotieri unde își petrec viața săpând găuri și reproducându-se. Atunci când copacii nu mai pot trăi din cauza rezidenților obraznici, partea infectată a copacului este de obicei tăiată, astfel încât acesta să poată crește din nou și întregul stup este adus jos.

Există feluri diferite de a găti acești monștri mici și simpatici, dar cel mai popular fel de mâncare se numește „Larvă înotând în sos de pește”. Trebuie doar să-i arunci într-o farfurie adâncă plină cu sos de pește și să-i mănânci de vii în timp ce aceștia înoată. Se presupune că aceștia sunt masticabili, foarte nutritivi și foarte gustoși. Acest fel de mâncare era delicatesa preferată a ultimei regine din Vietnam.

Șobolani – Chuột Đồng

Sursă: Flickr / Jean-Pierre Dalbéra (CC BY 2.0)

Aceștia nu sunt șobolanii normali pe care-i găsim în curtea din spate sau în canalizare, ci șobolani de țară care trăiesc în câmpurile de orez. Miros mai puțin decât șobolanii de casă și apar în general în timpul sezonului de recoltă. Fermierii se organizează de obicei în grupuri și prind până la 100 de șobolani în fiecare groapă. Cel mai bun mod de a-i găti este să-i prepari în interiorul unei oale de lut și apoi trebuie înmuiați într-o farfurie plină cu sos de pește și mango verde. Aparent, au gust de vânat!

Greieri prăjiți vs Muște uscate – Vè Sầu Chiên

Greieri prăjiți. Imagine de Hhaithait. Wikipedia Commons. (Licență Creative Commons-Share Alike 3.0)

Un fel de mâncare favorit în Vĩnh Long, aceste insecte seamănă cu muștele, dar sunt ceva mai mari. Se zice că au abilități uimitoare de vindecare a copiilor bolnavi, cel puțin conform spuselor bunicii mele. Sunt cele mai bune în momentul când s-au lepădat de pielea lor și carnea este încă moale. Pentru a le mânca, le poți prăji, fierbe și adăuga în budincă.

Ați încercat vreunul dintre aceste feluri de mâncare? Spuneți-ne care este cea mai ciudată mâncare pe care ați mâncat-o! Poftă bună!

Aflați mai multe despre aceste mâncăruri vietnameze ascultând acest podcast:

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.