Newsletterul Rising Voices: amplificând vocile militanților amerindieni pe Twitter
Notă Rising Voice: Newsletterul nostru bisemanal oferă o succintă prezentare a articolelor noastre recente în legătură cu toate aspectele de incluziune digitală, accesul la instrumente digitale și adoptarea acestora, precum și diferite moduri și oportunități de participare a comunităților în mediul online. Citiți aici edițiile precedente ale newsletterului.
În spiritul Anului Internațional pentru Limbile Indigene 2019 (#IYIL19), Rising Voices și Endangered Languages Project își unesc eforturile într-o nouă campanie social media: @NativeLangsTech. Această campanie Twitter rotativă are drept scop implicarea nativilor americani din SUA și Canada în amplificarea vocilor acestora, împărtășind poveștile lor și promovându-le limbile.
Roy Boney, activist pentru limba Cherokee, va fi prima persoană care va găzdui contul de Twitter @NativeLangsTech. Pe lângă Roy, veți afla de asemenea și despre limbile Munsee/Lunaape și Gwich'in, pentru a numi doar câteva dintr-o serie de limbi promovate de activiști online din Canada și din Statele Unite.
Ca cititori ai Global Voices, este posibil să fiți deja familiarizați cu alte două inițiative similare: @ActLenguas (pentru limbi indigene din America Latină) și @DigiAfricanLang (pentru limbi indigene din Africa). Dar dacă sunteți curioși în legătură cu limbile indigene din Statele Unite și din Canada și/sau modul în care se produce revitalizarea lingvistică în era internetului și a tehnologiei, vă rugăm să răspundeți invitației noastre și să urmăriți acești uimitori militanți lingvistici pe @NativeLangsTech!
MAI MULTE DE PE BLOGUL RISING VOICES
În acest număr, vrem să vă facem cunoștință cu două gazde recente ale proiectului nostru rotativ Twitter asupra activismului digital cu limbile africane (@DigiAfricanLang)! Ținem să îi mulțumim lui Dámilọ́lá Adébọ́nọ̀jọ (aka Ìyá Yorùbá) pentru că ne-a împărtășit lucrul său cu limba Yorùbá și lui Siya Masuku pentru relatările asupra muncii sale cu limba isiZulu. Vă rugăm să citiți secțiunea Q&A pentru a afla mai multe despre ei și despre munca lor!
Între timp, continuăm să vă oferim articole republicate de pe APC GISWatch, care se concentrează asupra rețelelor comunitare. În acest număr, dorim să vă prezentăm o poveste italiană, în care o comunitate de hackers și-au pus abilitatea la contribuție pentru a ajuta în crearea unui echilibru informatic într-una dintre țările europene care se confruntă cu mari discrepanțe digitale. Vreți să aflați mai multe despre provocările întâmpinate și/sau inițiative similare din Italia? Citiți aici.
CONCURSURI & COMPETIȚII
Conduceți o organizație non-profit care are drept scop promovarea dialogului intercultural și înțelegerea în vederea unei societăți mai incluzive în termeni de religie, vârstă, gen etc.? Doriți să aveți un impact mai puternic? United Nations Alliance of Civilizations (UNAOC), în parteneriat cu grupul BMW, caută candidați pentru premiul de Inovație Interculturală. Vedeți aici mai multe detalii. Data limită: 31 mai 2019 (5pm EDT)
Cea de-a șaptea școală africană de administrare a internetului (AfriSIG 2019) invită aplicanți. Acest eveniment de șase zile conține cursuri intensive și schimb de experiență pe teme de administrarea a internetului sau similare, prevăzut pentru începutul lui septembrie. Vizitați site-ul lor pentru a afla mai multe despre condițiile de eligibilitate, updates și alte detalii. Data limită: 1 iunie 2019 / Locație: TBD
V-ați întrebat vreodată câte întreprinderi media Latino sunt în Statele Unite? Puteți afla acum datorită acestei hărți interactive Latino creată de Școala de Jurnalism Craig Newmark de la Universitatea din New York (City University of New York, CUNY). [Engleză / Spaniolă]
ALTE ARTICOLE
-
- Where are women’s voices in South African election coverage? via jamlab (the Journalism and Media Lab)
- 7 Interesting Things We Learned When We Asked the World About Misinformation Online via Mozilla
Înscrieți-vă la newsletterul Rising Voices
Această postare provine de la Rising Voices, un proiect Global Voices care ajută la răspândirea mijloacelor mass-media pentru cetățeni în locurile care nu ar avea acces la ele în mod normal. · Toate articolele