- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

Filozofie și scurtă selecție a filmelor lui Hirokazu Kore-eda, laureat Palme d'Or al Festivalului de la Cannes 2018

Categorii: Asia de Est, Japonia, Artă și Cultură, Citizen media
万引き [1]

Legendă: “(Realizatorul Hirokazu Kore-eda) obține trofeul Palme d'or al Festivalului de film de la Cannes.” Captură de ecran de pe canalul oficial de Youtube GAGA (distributor și promotor al filmului “O afacere de familie”) [1].

În mai 2018, Hirokazu Kore-eda a devenit primul regizor japonez care câștigat premiul Palme d'or [2] al Festivalului de film de la Cannes în 21 de ani. Este la a șasea nominalizare la Cannes și a câștigat deja Premiul Juriului [3] în 2013 pentru filmul  “Așa tată, așa fiu” [4].

Considerat cel mai prestigios festival cinematografic din lume, Festivalul de la Cannes [5] prezintă în fiecare an doar o scurtă selecție de filme. Festivalul a lansat carierele a numeroși realizatori influenți, laureați precedenți [6] ai Palme d'or incluzând: Jane Campion (Le piano), Quentin Tarantino (Pulp fiction) sau Carol Reed (Le troisième homme).

Ultimul japonez care câștigase premiul “Palme d'or” era Shohei Imamura [7], realizator al noului val de film japonez [8], în 1997, pentru L'Anguille [9].

În acest an, Kore-eda a câștigat pentru lungul metraj “O afacere de familie” [10], care, afirmă el, este bazat pe fapte reale [11]. Actorii Lily Franky  [12]si Kirin Kiki,  [13]colaboratori frecvenți ai lui Kore-eda, dețin rolurile principale în povestea [14] unei familii de hoți de magazine, cu greu supraviețuind la limita sărăciei în Tokyo.

Filmele lui Kore-eda prezintă în general tema relațiilor familiale, documentând experiențe umane. Desi Kore-eda este adesea comparat [15] cu regizorul anilor '50 Yasujirō Ozu [16], el explică faptul că în calitate de regizor se simte mai aproape de Ken Loach [17], realizatorul britanic socio-realist al cărui naturalism încearcă “să surprindă adevărul clipei” [18].

Unii au sugerat că filmul “O afacere de familie” se vrea a fi critica unei Japonii în dificultate și din ce în ce mai inegale [19], în care, în ultimii 20 de ani, salariile au stagnat [20], iar diferențele economice au crescut.

În Japonia, filmul a provocat reacții [21]. Astfel, celebrul comentator de extremă dreapta și magnat al rinoplastiei Takasu Katsuya [22] l-a criticat:

Nu este o rușine mondială ca un japonez să câștige o recompensă pentru un film despre o familie de hoți de magazine japonezi? Încă un exemplu asupra unei națiuni în decădere.

Kore-eda a răspuns acuzelor lui Takasu și nu numai, într-un interviu [21]recent pentru Foreign Correspondents Club of Japan [Clubul corespondenților străini din Japonia, NT]:

A film is not a vehicle to accuse, or to relay a specific message. If we reduce a film to this, we lose all hope for cinema to ignite a richer conversation. I have never made a film to praise or to criticize something. That kind of filmmaking is nothing but propaganda.

Acest film nu este un mijloc de a acuza, nici de a transmite un mesaj specific. Dacă reducem un film la aceasta, pierdem toată speranța ca filmul să declanșeze discuții mai profunde. N-am făcut niciodată un film pentru a lăuda sau a critica ceva. Acest gen de cinematografie nu este decât propagandă.

După victoria sa din mai, el a refuzat [25] de asemenea o invitație de a se întâlni și de a fi recompensat de ministrul culturii al Japoniei:

Reflecting on the past where the film industry became united with ‘national interest’ and ‘national policy,’ I tend to think that keeping a clear distance from government authority is the right thing to do.

Când mă gândesc la epoca în care industria cinematografică era aliată “interesului național” și “politicii naționale”, tind să consider că este mai bine să păstrăm o distanță considerabilă față de autoritatea guvernamentală.

Mică selecție a filmelor lui Hirokazu Kore-eda

Hirokazu Kore-eda a realizat optsprezece filme și documentare începând din 1991. Aproape toate ilustrează un stil realist pentru a explora experiența umană, adesea în context familial.

Maborosi (幻の光, 1995)

Bazat pe opera romancierului Teru Miyamoto [26], Maborosi [27] [miraj, sau fantoma lumină, NT] destăinuie povestea unei mame tinere care a rămas văduvă în urma sinuciderii inexplicabile a soțului său, și care se căsătorește și se stabilește în îndepărtata peninsulă Noto [28].  [28]După critica ziarului New York Times [29]:

Watching the film, which has little dialogue and many lingering shots of the Japanese landscape, one has an uncanny sense of entering the consciousness of the main character and seeing through her eyes, all without really knowing her.

Privind acest film, care conține puține dialoguri și numeroase cadre persistente de peisaje japoneze, avem impresia tulburătoare de a intra în conștiința personajului principal și de a vedea prin ochii lui, fără să-l cunoaștem cu adevărat.

Secvențele “tatami” de interior pe care Kore-eda le folosește pentru punerea în scenă, combinate cu interesul său pentru personaje și pentru viața de familie, au dat naștere unor comparații cu realizatorul Yasujirō Ozu [16].

After Life (ワンダフルライフ, 1998)

În acest film din 1998 [30], defuncții ajung în paradis alegând amintirea cea mai de preț: ei vor petrece eternitatea amintindu-și de acest moment. Cei indeciși sunt angajați ca birocrați, sfătuindu-i pe cei morți atunci când aceștia își rememorează trecutul. În timpul scrierii scenariului, Hirokazu Kore-eda a stat de vorbă cu circa cinci sute de persoane pentru a le cere să aleagă o amintire pe care ar dori să o păstreze veșnic.

În 1999, Roger Ebert scria [31]:

Kore-eda, with this film and the 1997 masterpiece ‘Maborosi [32],’ has earned the right to be considered with Kurosawa, Bergman and other great humanists of the cinema. His films embrace the mystery of life, and encourage us to think about why we are here, and what makes us truly happy.

Prin acest film și prin capodopera sa din 1997 Maborosi [32], Kore-eda și-a câștigat dreptul de a fi considerat la același nivel cu Kurosawa, Bergman și alți mari umaniști ai cinematografiei. Filmele sale îmbrățișează misterul vieții și ne încurajează să reflectăm asupra motivelor pentru care suntem aici și asupra a ceea ce ne face cu adevărat fericiți.

Nobody Knows (誰も知らない, 2004)

Inspirat din fapte reale [33], Nobody Knows [34] este povestea a patru copii abandonați de mama lor (și al căror tată nu a fost văzut niciodată) într-un apartament din Tokyo. În lipsa unor părinți sau a unor adulți, copiii re-creează propria lor familie, luptând pentru supraviețuire, iar filmul ilustrează modul în care legăturile sociale au fost rupte în Japonia contemporană [35].

Still Walking (歩いても 歩いても, 2008)

Cu cadrele sale de interior și scenele sale de familie, acest film din 2008 a dus de asemenea la comparații cu Ozu. Still Walking [36] analizează cum, pe parcursul unui week-end în care o familie se reunește pentru a comemora  unul din dispăruții săi, familiile comunică sau aleg să evite comunicarea.

După criticul Peter Bradshaw [37]:

Unlike family dramas as conceived of in British or American drama, there are no crockery-smashing rows. ­Resentments and anger are contained within the conventions of politeness and respect. But this, I think, reflects the truth about the quiet, undramatic real lives of all families anywhere […]

Spre deosebire de dramele familiale așa cum sunt ele concepute în Regatul Unit sau în Statele Unite, nu avem de-a face cu dispute și cu vase sparte. Resentimentul și mânia sunt stăpânite în cadrul convențiilor impuse de politețe și de respect. Dar aceasta, cred, reflectă adevărul despre vieți reale de familie liniștite și lipsite de dramatism de peste tot […]

Pentru a afla mai multe despre filmele lui Kore-eda, Institutul de film britanic propune un ghid [38] excelent (în engleză).