- Global Voices în Română - https://ro.globalvoices.org -

O româncă în Marea Britanie: la granița fină între “imigrant indezirabil” și “contributor binevenit”

Categorii: Europa Centrală și de Est, Europa de Vest, Marea Britanie, România, Citizen media, Economie & Business, Educație, Migrație și Imigrație, Muncă, Politică, Relații internaționale

Alexandra Bulat, fotografie de pe pagina oficială UCL [1], utilizată cu acordul acesteia.

Care este fața umană a Brexit, ”divorțul” Marii Britanii de Uniunea Europeană? Numeroase controverse rămân, precum și nevoia de a reglementa sistemul, în așa fel încât să se evite suferința ulterioară a milioane de oameni prinși într-o incertitudine birocratică sau supuși unor legi și regulamente arbitrare și nedrepte.

Conform cotidianului The Sun [2], aproximativ 3.6 milioane de cetățeni UE trăiesc la ora actuală în Marea Britanie, inclusiv circa 600.000 de copii. Între aceștia, îndeosebi est-europenii au fost catalogați de către Leavers (cei care susțin separarea Marii Britanii de Europa) drept imigranți “indezirabili”. Aceștia sunt adesea etichetați [3] drept “paraziți, veniți să ne fure locurile de muncă”. Acest sentiment nu este nou, având în vedere că se simțeau deja cetățeni de mâna a doua, din cauza restricțiilor de muncă aplicate inițial imigranților din Europa Centrală și de Est în momenul aderării la UE. Se poate spune că decizia Marii Britanii de a deschide piața muncii [4] pentru aceste țări este factorul care i-a determinat pe votanți să se opună într-o asemenea măsură imigrației venite dinspre UE.

Fotograful Deividas Buivydas [5] a publicat câteva imagini fascinante [6] din Boston, Lincolnshire, unde tensiunile împotriva imigranților est-europeni sunt evidente, iar îngrijorarea post-Brexit este în fierbere. Acest oraș a înregistrat cel mai ridicat vot Leave în Marea Britanie, 75.6%, find supranumit “capitala Brexitului”. Este în același timp orașul cu cea mai mare proporție de est-europeni din întreaga țară.

Povestea de viață a Alexandrei Bulat [1], o tânără cercetătoare din România cu o carieră de top în instituții academice din Marea Britanie, oferă de asemenea un exemplu grăitor, referindu-se la celebra afirmație a primului ministru britanic Theresa May [7], pronunțată în ianuarie 2017:

Sunt studentă la doctorat, asistent universitar și cercetător, de origine română. Unul dintre cei pe care @theresa_may [8] i-a considerat “cei mai străluciți și cei mai buni” și ale căror “contribuții sunt binevenite”.

În aceste #TuesdayThoughts [9] (gânduri de marți) vreau să-mi împărtășesc povestea. Înainte să ajung la acest punct, eram din mai multe puncte de vedere “un imigrant indezirabil” ⬇️

— Alexandra B (@alexandrabulat) 6 martie 2018 [10]

Alexandra Bulat și-a împărtășit povestea într-o serie de tweeturi larg difuzate ulterior, [11] ce sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează.

Prima mea experiență în Marea Britanie a fost în 1997. Tatăl meu a primit un contract temporar în #NHS [12] [Serviciul Național Medical [13]], unde lipsea forța de muncă specializată. Am lucrat la creșa spitalului șapte luni, dar familia mea s-a hotărât să se întoarcă în România. Mama era șomeră, iar tata avea drepturi reduse de muncă.

Apoi părinții mei au divoțat. Am mers la o școală publică și am lipsit de la multe ore în ultimii ani de liceu. Am crescut în principal alături de “copii ai clasei muncitoare”, făcând uneori lucruri periculoase. Dar am obținut nota maximă la bacalaureat și asta mi-a deschis multe porți.

M-am întors în Marea Britanie la 18 ani pentru studii. Am trecut un examen IELTS, dar nu a fost suficient ca să pot înțelege nici măcar jumătate din ceea ce spuneau colegii mei britanici. Ar fi trebuit atunci să fiu “trimisă acasă”, din moment ce nu puteam să leg o conversație într-o engleză decentă în primele luni?

Trei ani mai târziu, am obținut licența cu cea mai înaltă mențiune la Departamentul de Sociologie al Universității din Sussex [14]. A fost un timp plăcut, dar dificil. Mama a venit să-și caute de lucru când eram în al doilea an, iar la un moment dat împărțeam camera. Am avut numeroase slujbe temporare. Mi-am întâlnit prietenul britanic.

În 2015, am primit oferte de master atât de la Universitatea din Cambridge [15], cât și de la Universitatea din Oxford [16]. Vara am lucrat ca stagiar în Londra ca să economisesc. Nu aveam resurse și în mod cert nu îndeajuns pentru a plăti cele 10.000 de lire pentru taxele de studiu. Ar fi trebuit să renunț la visurile mele?

Am împrumutat bani de la bancă pentru taxă și am acceptat oferta de master în filosofie (MPhil) la Cambridge. De-abia am reușit să plătesc cazarea la cămin în primul semestru și nu știam ce să fac în continuare. Mama și-a pierdut slujba, iar lucrurile nu mergeau bine.

Între timp, unul dintre colegii mei era șocat să audă experiența mea cu admiterea la facultate – “Cum adică tu nu ai făcut cursuri pregătitoare pentru interviurile Oxbridge???”. Nu. Poate că de aceea am picat interviul Oxford pentru licență, deși trecusem testul scris. A da, și engleza mea deficitară.

Am citit manualul pentru master, unde se spunea că nu ar trebui să prestăm niciun fel de activitate plătită. Am făcut muncă plătită de-a lungul masterului și am terminat cu un procent general de 72%. Între timp, mama și-a găsit o slujbă și lucrurile s-au normalizat în momentul absolvirii, la un an după ce m-am familiarizat cu Sainsbury's Basic [un lanț de supermarketuri ce oferă produse la preț redus].

Ar fi trebuit ca eu și mama mea să fim expulzate pe motiv de lipsă de resurse suficiente la acel moment? “Dacă nu aduci o contribuție netă trebuie să fii trimis acasă”, susțin unii. Viața nu este o căsuță de bifat, așa cum sunt categoriile imigrației.

Alexandra Bulat. Fotografie utilizată cu permisiunea acesteia.

În 2016, după o vară de lucru sub contract temporar, am acceptat  oferta de bursă completă de doctorat la Universitatea de Studii Slave și Est-europene din Londra [17]. Acesta a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Mi-a părut rău să plec de la Cambridge, dar nu mi-aș fi putut permite un doctorat fără finanțare. Este foarte mare competiția pentru obținerea unei burse în Științe sociale.

Slujba mamei mele a fost din nou supusă restructurării în 2017. După câteva luni de căutări, s-a hotărât să plece în Germania. Era îngrijorată și în legătură cu #CitizensRights [18] [drepturile cetățenești] după Brexit. Acestea încă nu sunt garantate. Acum lucrează în Germania, iar Marea Britanie a pierdut un muncitor calificat.

În 2018, toate merg bine. Vorbesc fluent engleza, am un prieten britanic minunat și sunt la jumătatea doctoratului. Dar și eu, precum toți cei trei milioane [19]de europeni ce trăim în Marea Britanie și cetățenii britanici din Europa, [20] suntem încă sub incertitudinea Brexit [21]. Drepturile noastre cetățenești [18]sunt reduse și nu sunt asigurate atâta vreme cât nu există un acord.

În mintea multora care fac comentarii grosiere la posturi privind #CitizensRights [18] [drepturile cetățenești] precum poveștile împărtășite în articolele @cliodiaspora [22], ar trebui să fim trimiși acasă dacă nu suntem o mașină care produce în mod constant plăți de taxe. Este important să realizăm complexitatea poveștilor imigranților. Urmărind această logică, mama mea ar fi trebuit să fie expulzată de fiecare dată când și-a pierdut slujba, iar mie nu ar fi trebuit să-mi fie permis accesul, din cauza cunoștințelor reduse de engleză sau a “resurselor insuficiente”. Nu am cerut niciun beneficiu în acești ani, nici măcar alocație pentru căutarea unui loc de muncă.

Tuturor celor care îmi spun să încetez să critic condiția actuală pentru că “voi fi bine, căci sunt doctorand și imigrant calificat”, le spun: nu. Nu o să închid ușa în spatele meu doar pentru că eu am reușit să ajung un “imigrant dezirabil”. #CitizensRights [18] [Drepturile cetățenești] au fost promise tuturor.

Pe data de 1 iunie 2016, cu câteva săptămâni înainte de Referendumul pentru Brexit [23], campania “Vote Leave” în favoarea ieșirii din UE a publicat o declarație a lui Michael Gove, Boris Johnson, Priti Patel și Gisela Stuart [24], în care afirmau:

În al doilea rând, nu va fi nicio schimbare pentru cetățenii UE care au deja drept de rezidență în Marea Britanie. Acești cetățeni UE vor primi în mod automat permis de ședere în Marea Britanie pe termen nedefinit și nu vor fi tratați în mod mai puțin favorabil decât sunt în prezent.

În luna octombrie a aceluiași an, David Davis, secretar Brexit, a încercat să răspundă [25] îngrijorărilor oamenilor precum mama Alexandrei Bulat, afirmând că “cinci din șase imigranți care sunt aici fie au deja permis nedefinit de ședere, fie îl vor avea până la momentul în care vom părăsi UE”. Cu toate acestea, serviciul britanic de verificare al faptelor FullFact a concluzionat [26]:

Acest lucru nu este susținut în mod definitiv de probe și va depinde de aranjamentele pe care le facem la momentul părăsirii UE. Orice s-ar întâmpla, cetățenii UE nu vor fi forțați să plece în masă.

FullFact a mai menționat câteva aspecte asupra cărora planează incertitudini, care depind de rezultatul negocierilor UK-EU [27] ce sunt încă în desfășurare și ar trebui finalizate până în martie 2019. De exemplu, dreptul la reședință permanentă sub legislația UE poate sau nu să supraviețuiască Brexitului și poate depinde de îndeplinirea unor criterii pentru reședință permanentă precum “dacă ei lucrează, își caută de lucru, lucrează independent, studiază sau se pot întreține singuri…”

Mai degrabă, garantarea automată a tuturor drepturilor existente, promisă de tabăra Vote Leave, este încă incertă, atât pentru imigranții UE din Marea Britanie, cât și pentru britanicii rezidenți în țările UE. Multe domenii rămân neclare și se află sub negociere, ca de exemplu drepturile de reuniune familială și drepturile politice (imigranții UE pot să voteze doar la alegerile locale)…

Un protest recent al Grupului de imigranți înalt calificați [28], care susține că reprezintă 600 de doctori, ingineri, profesioniști IT, profesori și familiile acestora în Marea Britanie, a încercat să prezinte imaginea regulilor “discriminatorii” ale Ministerului de Interne. “Politica migratorie aspră” [29] afectează atât imigranți din afara UE, cât și membrii acesteia. Ultimele date indică o scădere drastică a numărului cetățenilor UE care își caută de lucru în Marea Britanie, datorată incertitudinii provocate de Brexit [30].

Alexandra Bulat își încheie povestea cu următorul tweet:

Avem nevoie de o soluție pentru a proteja toate #CitizensRights [31] [drepturile cetățenești], așa cum a promis tabăra Leave. Gata cu jocurile de categorisire “imigrant rău”-“imigrant bun”. Viețile oamenilor nu se încadrează în această grilă. Politicienii ar trebui să asculte mai multe povești de viață reale ale imigranților ca să înțeleagă. #peopleb4politics [32]

— Alexandra B (@alexandrabulat) 6 martie 2018 [33]