Vezi toate limbile prezente aici? Noi traducem toate știrile Global Voices astfel încât toata lumea să aibă acces la tot ce se petrece in lumea întreagă.

Fostul Port Principal pentru Comerțul cu Sclavi pe Continentele Americane a Fost Desemnat Sit în Patrimoniul Mondial UNESCO

Cais do Valongo (docul Valongo), situl care a fost principalul port de comerț cu sclavi pentru cele trei continente americane în anii 1800 | Imagine: Tomaz Silva/Agência Brasil/CC BY-NC-SA 2.0

Ruinele celui mai mare port pentru comerțul cu sclavi de pe cele trei continente americane au fost descoperite după aproape 200 de ani, în 2011, când au început lucrările de construcție din zona portului din Rio de Janeiro, în cadrul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice pe care orașul le-a găzduit în 2016.

În iulie 2017, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Cais do Valongo (docul Valongo) în Patrimoniul Mondial, cu scopul de a transforma ruinele într-un sit memorial.

Această desemnare de către UNESCO obligă Brazilia să recunoască o perioadă din istoria sa pe care încă mai încearcă să o accepte pe deplin. Brazilia a fost ultima țară de pe cele trei continente americane care a abolit sclavia, în 1888. Cu toate acestea, comerțul cu sclavi devenise ilegal în 1843, și ca urmare Cais do Valongo și-a pierdut scopul de funcționare. Potrivit bazei online de date istorice Slave Voyages:

Brazil was the center of the slave trade carried on under the Portuguese flag, both before and after Brazilian independence, in 1822, and Portugal was by far the largest of the national carriers. Brazil dominated the slave trade in the sense that Rio de Janeiro and Bahia sent out more more slaving voyages than any port in Europe […] Over nearly three centuries between 1560 and 1850, Brazil was consistently the largest destination for slaves in the Americas.

Brazilia a fost centrul comerțului cu sclavi controlat de Portugalia, atât înainte, cât și după independența Braziliei în 1822, iar Portugalia a fost cel mai mare transportator național. Brazilia a dominat comerțul cu sclavi, Rio de Janeiro și Bahia trimițând mai multe transporturi de sclavi decât orice port din Europa […] Timp de aproape trei secole, între 1560 și 1850, Brazilia a fost în mod constant cea mai importantă destinație pentru transporturile de sclavi către continentele americane.

Docul Valongo a fost fondat în 1811 – la trei ani după sosirea familiei regale a Portugaliei, care a fugit de armata lui Napoleon din Europa – și a devenit curând destinația principală pentru navele care au adus sclavi pe continentele americane. Istoricul Lilian Moritz Schwarcz, cercetător la Universitatea São Paulo și participant la Global Scholar Program de la Universitatea Princeton din SUA, explică faptul că docul Valongo a fost situat aproape de palatul regal și, în timpul plimbărilor sale, membri familiei regale urmăreau des cum comercianții își pregăteau “produsele” – separând familiile și ungând cu ulei de balenă corpurile scavilor africani pentru a le acoperi rănile:

O Brasil recebeu mais de 4 milhões de africanos, durante os (quase) quatro séculos em que foi vigente o regime escravocrata no país. Tal número equivale a um pouco menos do que a metade da população que deixou seu continente de origem, forçadamente, e àqueles que lograram chegar vivos nas Américas, depois de uma viagem repleta de contrariedades. Desse número absoluto, aproximadamente 60% aportaram no Rio de Janeiro, e cerca de um milhão deles entraram no território pelo Cais do Valongo.

Brazil received more than 4 million Africans, during the (almost) four centuries the country had a regime of enslavement. That number is equivalent to a little less than half of [all the Africans] who left their continent of origin, forcibly, and managed to arrive at the Americas alive, after a long journey full of adversities. From this absolute number, nearly 60% docked at Rio de Janeiro and about 1 million entered by Valongo’s Quay.

Brazilia a primit mai mult de 4 milioane de africani în timpul celor (aproape) patru secole de regim de sclavie. Acest număr este echivalent cu aproape jumătate din [toți africanii] care și-au părăsit cu forța continentul de origine și au reușit să ajungă în America în viață, după o lungă călătorie plină de adversități. Din acest număr, aproape 60% au fost aduși la Rio de Janeiro și aproximativ 1 milion au intrat prin docul Valongo.

Aceasta înseamnă că, în cei 32 de ani de funcționare, Valongo nu numai că a devenit cel mai folosit port pentru trafic cu sclavi, dar a primit și un sfert din toți africanii înrobiți care au intrat în Brazilia de-a lungul secolelor. Când Institutul Național pentru Patrimoniu Istoric și Artistic din Brazilia (IPHAN) a prezentat situl pentru includerea pe lista UNESCO, președintele din acel timp al institutului, Kátia Bogéa, a explicat că Valongo este “singurul sit care reprezintă milioanele de africani care au fost înrobiți si care au muncit pentru a construi Brazilia ca națiune, în același timp creând cea mai mare populație de culoare din afara Africii”.

După cum afirmă Schwarcz în articolul său recent despre semnificația acordării titlului de patrimoniu mondial UNESCO, recunoașterea de către Brazilia a acestui sit istoric reprezintă mai mult decât o chestiune de memorie. Aceasta înseamnă “a închide ușa uitării”:

Não se trata de condenar essas populações a seu passado, até porque ninguém foi escravo de origem e nascença. Mas sim de lembrar e elevar essa África que vive em nós. Conforme define, lindamente, Alberto da Costa e Silva, nosso maior africanista: “O Brasil é um país extraordinariamente africanizado. E só a quem não conhece a África pode escapar o quanto há de africano nos gestos, nas maneiras de ser e de viver e no sentimento estético do brasileiro. (…) Com ou sem remorsos, a escravidão é o processo mais longo e mais importante de nossa história.

It’s not about condemning these populations to their past, especially because no one was a slave by origin or birth. But it’s about remembering and elevating the Africa that lives in us. As Alberto da Costa e Silva, our greatest Africanist, beautifully defines: ‘Brazil is an extraordinarily Africanized country. And only someone who doesn’t know Africa can escape how much of it there is in our gestures, in how we live and be, in our esthetic sense. [….] With or without remorse, slavery is the longest and most important process in our history.

Nu este vorba despre a judeca aceste populații, pentru că nimeni nu a fost sclav din cauza locului de origine sau de la naștere. Ci este vorba despre a ne aduce aminte și a eleva Africa ce există în noi. Alberto da Costa e Silva, cel mai mare specialist în studii africane al Braziliei, consideră că: “Brazilia este o țară cu extraordinare influențe africane. Și numai cineva care nu cunoaște Africa nu poate înțelege cât de mult există Africa în gesturile noastre, în modul în care trăim, în simțul nostru estetic. [….] Chiar dacă avem sau nu remușcări, sclavia este cel mai lung și mai important proces din istoria noastră.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.