Așa cum nu putem să uităm atacurile din Franța, să încercăm să nu-i uităm nici pe eroi

În ultimele 18 luni, Europa a cunoscut un val de atacuri care a dus la creșterea tensiunilor sociale și la polarizarea discuțiilor despre religie și migrație, mai ales în Franța. În timp ce, în ultimele zile, mass-media iși concentrează atenția pe discuțiile privind dreptul oamenilor de a purta sau nu burkini la plajă, alte acțiuni edificatoare sunt repede date uitării—acțiuni extraordinare care ajută mult mai mult Franța să-și consolideze structurile sociale decât orice discuție privind costumele de baie. Global Voices analizează mai multe povestiri eroice din timpul ultimelor atacuri ce au avut loc pe teritoriul Franței.

Atacurile din Nisa, 14 Iulie 2016

Franck, the hero of Nice - photo posted on twitter by @Pabliteau

Franck, eroul de la Nisa. Poză: Twitter / @Pabliteau

Franck are 49 de ani și e tatăl a doi copii. Când Mohamed Lahouaiej Boulhel a intrat cu un camion în mulțimea adunată la Nisa pentru a vedea focul de artificii de ziua națională a Franței, Franck se plimba cu scuterul prin împrejurimi și a asistat la tragedie. Cu propriile cuvinte, aveți aici amintirea sa a ceea ce s-a întamplat:

On a pris la Promenade au niveau des Bosquets. On avançait tranquillement. En fait, je voulais aller au feu d’artifice, mais on est parti trop tard. Alors j’ai dit à ma femme, ce n’est pas grave allons manger une glace sur le Cours Saleya. On a senti un mouvement de foule venir dans notre dos. On a entendu des cris et des voitures se mettaient en travers. Ma femme m’a dit: ‘Arrête-toi, il y a un truc qui ne va pas’. Et le temps de se retourner, on a vu la foule courir dans tous les sens, comme si elle fuyait quelque chose. C’est alors que l’on a vu le camion arriver.

Nous, nous étions au milieu de la route. Il y avait peu de voitures. Je devais rouler à 60 km/h. Je n’ai même pas eu le temps de regarder dans mon rétroviseur. Et là, il m’a doublé à fond. Il roulait sur le trottoir. J’ai en tête les images des corps qui volaient de partout. J’ai tout de suite compris. J’ai alors décidé d’accélérer. Ma femme, derrière moi, me tirait le bras et me demandait où j’allais. Je me suis arrêté. Je lui ai dit: dégage! Et j’ai accéléré à fond.

Pour le rattraper, il fallait slalomer. Entre les gens, vivants et morts. J’étais à fond. Je ne pouvais freiner que de l’arrière car j’avais la poignée bloquée. Je me souviens même de crier dans le casque. Je criais à la mort en fait… Je n’avais que l’arrière du camion dans les yeux. J’étais déterminé à aller jusqu’au bout. Je voulais à tout prix l’arrêter. J’étais dans un état second mais à la fois lucide. Je suis donc parvenu à me mettre sur sa gauche, mon objectif était d’atteindre la cabine.

J’étais sur les marches au niveau de la fenêtre ouverte. Face à lui. Je l’ai frappé, frappé, et frappé encore. De toutes mes forces avec ma main gauche même si je suis droitier. Des coups au visage. Il ne disait rien. Il ne bronchait pas

Eu și soția mea eram cu scuterul pe Promenade des Anglais [strada pietonală unde a avut loc atacul]. Înaintam încet. De fapt, am vrut să mergem să vedem focul de artificii, dar am plecat prea târziu. Așa că i-am spus soției: „Nu contează. Vom mânca înghețată la Cours Saleya [Piața Saleya din centrul Nisei].” Am simțit panică și agitație în spatele nostru. Am auzit strigăte și mașini care încercau să scape. Soția mi-a zis: „Oprește-te, e ceva în neregulă.” Când ne-am întors, am văzut mulțimea de oameni care fugea în toate direcțiile, ca și cum încercau să scape de ceva. Atunci am văzut camionul venind.

Noi ne aflam în mijlocul drumului; mai erau doar câteva mașini. Conduceam scuterul cu 60 de kilometri [aproape 40 de mile] pe oră. Nici nu am avut timp să privesc în oglinda retrovizoare. Și apoi camionul a trecut chiar pe lângă noi. Mergea pe trotuar. Încă mai am în minte imaginile cu corpurile care zburau în toate direcțiile. Am înțeles imediat ce se întâmplă. Am decis să accelerez. Soția, aflată în spatele meu, mă trăgea de braț, întrebându-mă ce fac. Am oprit. I-am spus să se dea jos și am plecat să prind din urmă camionul.

Pentru a-l ajunge din urmă a trebuit să fac slalom printre oameni, unii erau în viață, alții morți. Nu puteam frâna decât din spate, deoarece aveam mâna blocată. Îmi amintesc că strigam. De fapt, strigam la moarte… Nu vedeam decât spatele camionului. Eram hotărât să merg până la capăt. Îmi doream să-l opresc cu orice preț. Mă aflam într-o stare de uluire, dar lucid în același timp. Am reușit astfel să mă poziționez pe partea stângă a camionului, scopul meu fiind să ajung la cabină.

Mă aflam pe trepte, la nivelul ferestrei deschise. În fața lui. L-am lovit, l-am lovit și iarăși l-am lovit. Din toate puterile, cu mâna stângă, cu toate că sunt dreptaci. Lovituri la față. El nu zicea nimic. Nici nu clipea.

Aymeric și Sam Monrocq, un cuplu care trăiește în Normandia, au înființat un site de crowdfunding cu scoupl de a cumpăra un nou scuter pentru Franck. Inițiativa a dus la strângerea a 25,466 de euro. Franck a folosit doar o treime din bani pentru a-și cumpăra un scuter nou, iar restul banilor i-a donat spitalelor, asociațiilor locale și altor inițiative.

Atacurile din Paris, 13 Noiembrie 2015

Ludovic Boumbas as published on twitter by his friend @chilavertlille

Ludovic Boumbas așa cum a fost postat pe twitter de către prietenii săi @chilavertlille

Ludovic Boumbas avea 40 dea ani și era inginer IT, stabilit în Lille, Franța. Acesta se afla în bistroul La Belle Equipe din Paris, când militanții ISIS au deschis focul asupra restaurantului. Prietena sa se afla cu el, iar pentru a o proteja de gloanțe, s-a aruncat în fața ei. Ludovic a murit pe loc, iar prietena sa a fost și ea împușcată, dar a supraviețuit. Ludovic e originar din Republica Congo. Prietenii săi își amintesc cu drag de el.

Prietenii îl descriu pe dl. Boumbas ca pe o persoana care iubea oamenii și călătoriile. „Era un om de viață, un om bun.”

Nicolas Cantinat, 37 de ani, și Julien Galisson, 32 de ani, au reacționat precum Ludovic, ocrotindu-i pe oamenii din jur de focurile de armă. Atât Nicholas cât și Julien au murit din cauza rănilor. La Bataclan, scena celui mai mare măcel din acea seară, Sébastien, un bărbat de 34 de ani din Arles, a încercat să scape de măcel când a văzut o femeie însărcinată suspendată la o fereastră. Aceasta îi ruga pe oamenii de dedesubt să o prindă dacă va cădea. Geamul se afla la 15 metri de sol. Sebastien își amintește ce s-a întâmplat în continuare:

   À l'une d'elles, était suspendue une femme enceinte qui suppliait les gens en bas de la réceptionner si elle sautait. En bas aussi c'était le chaos. Je suis passé par l'autre fenêtre et je me suis accroché à une bouche d'aération. À 15 mètres du sol. J'ai tenu cinq minutes puis la femme enceinte, qui n'en pouvait plus, m'a demandé de l'aider à revenir à l'intérieur. C'est ce que j'ai fait.

La una dintre ferestre se afla suspendată o femeie însărcinată, care îi implora pe oamenii de dedesubt să o prindă dacă va sării. Jos, de asemenea, era haos. Am trecut prin cealaltă fereastră și m-am prins de o gură de aerisire. Mă aflam la 15 metri de sol. Am rezistat cinci minute, apoi femeia însărcinată mi-a cerut să o ajut să intre. Asta e ceea ce am făcut.

Întreaga scena a fost filmată:

Atacurile din Paris, 9 Ianuarie 2015

Lassana Bathily e originar din Mali. Acesta lucra la magazinul alimentar Hyper Casher din Paris, când Amedy Coulibaly, membră ISIS, a intrat în magazin înarmată și a omorât patru persoane. Lassana a ascuns cel puțin patru persoane și un bebeluș în camera frigorifică a magazinului, iar apoi a ieșit din camera de depozitare pe cont propriu pentru a vorbi cu Coulibaly. Iată mărturia sa imediat după calvar:

În timpul atacurilor, Yoann Cohen, colegul lui Bathily, a încercat să dezarmeze agresorul și, prin urmare, a fost împușcat în cap. Tatăl lui Yoann e originar din Algeria, iar mama sa provine din Tunisia.

Acești oameni obișnuiți nu se așteptau să treacă prin asemenea tragedii, dar au acționat instinctiv și cu gândul de a-i ajuta pe ceilalți. De fapt, au existat numeroase alte acte de curaj în timpul acestor atacuri, variind de la ofițerul de poliție care a luptat singur împotriva atacatorilor de la Bataclan, la omenii care și-au deschis ușile pentru a-i adăposti pe trecători.
Având în vedere că retorica populistă devine tot mai asurzitoare, iar frica pare să măture o mare parte din Europa (mai ales Franța), amintirea acestor povești care denotă altruism și sacrificiu e mai vitală ca niciodată.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.