Copiii din Saint Denis aduc un omagiu victimelor.Imagine distribuită pe Twitter de  @leducentete.Folosită cu permisiune.

Marșul pentru unitate națională a adunat 1.7 milioane de oameni pe străzile Parisului pe data de 11 ianuarie. Mulți părinți și-au adus copiii, care aveau postere și desene, aparent făcute acasă. Franța încă încearcă să descifreze înțelesul evenimentelor recente, ceea ce le îngreunează misiunea de a le explica generației tinere. Da, caricaturile satirice au fost oarecum jignitoare; da, a defini libertatea de exprimare este o luptă continuă care necesită multe discuții nuanțate; și,da, francezii trebuie să mai lucreze la capacitatea lor de a trăi împreună și de a se înțelege reciproc.

O mărturisire de pe blogul unei femei numite Marie, o profesoară de la o școală din Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului unde locuiesc foarte multe minorități, a atins coarda sensibilă a multor cititori. Marie a reacționat la un reportaj din ziarul Le Monde , care afirma că în Saint Denis, copiii au susținut atacul asupra revistei satirice Charlie Hebdo din cauza naturii blasfemice a acelor desenelor. Marie își exprimă îngrijorarea în legătură cuaceastă abordare, pe care o consideră o discriminare față de copiii minorităților. Despre reacțiile elevilor săi în legătură cu atacul, ea scrie următoarele:

Ils m’ont demandé de regarder des dessins publiés par Charlie Hebdo. Je les ai projetés au tableau, nous les avons analysés ensemble. Celui-là il est marrant madame. Celui-là, il est vraiment bête. Celui-là, il est vraiment abusé.

Le dessin de presse, la caricature, comme les textes de satire, reposent sur la nécessité impérieuse d’une réflexion, sur une recherche de l’implicite qui s’acquiert avec le temps, avec l’esprit critique, avec la lecture. J’ai rappelé à mes élèves quelque chose que je leur dis chaque semaine, que l’intelligence est ce que nous avons de plus précieux, que c’est grâce à elle que nous pouvons comprendre non seulement les mots et les images, mais aussi ce qu’ils cachent, ce qu’ils suggèrent, ce qu’ils ne disent pas d’emblée.

Toutes et tous ont compris. Aucun ne m’a dit : « C’est bien fait », « Ils l’ont bien cherché », « Je suis bien content-e ». Aucun. Je n’ai pas eu besoin de les mener à dire quoi que ce soit. Ils l’ont dit eux-mêmes. Les enfants de Seine Saint-Denis ne sont pas des idiots.Et moi non plus, enseignante, je ne suis pas idiote. Je ne baigne pas dans la démagogie dégueulasse dont on nous pense souvent coupables.

Lorsque je vois qu’un quotidien national, quelques jours après l’attentat contre Charlie Hebdo, part investiguer dans le 93 pour savoir comment ont réagi les élèves, je m’interroge, parce que l’odeur qui émane d’une telle démarche n’est pas très agréable à sentir.

Pourquoi le 93 ? Aucun de ces terroristes ne venait de Seine Saint-Denis. Aucun. Pourquoi le 93 ?

Pourquoi, tiens, n’allons-nous pas enquêter pour savoir les horreurs qu’ont dû proférer les collégiennes et les collégiens dont les parents votent Front National ? Pourquoi les journalistes ne sont-ils pas allés se poster devant les écoles de Béziers ? De Fréjus ? D’Hayange ? D’Hénin-Beaumont ? Pourquoi ne nous donne-t-on pas le droit de nous indigner des propos qu’ont très certainement tenus ces enfants qui, malheureusement pour eux, sont tout aussi imprégnés des idées de leurs parents et de leur milieu que la poignée d’élèves séquano-dionysiens ?

Je regrette vraiment qu’aujourd’hui les élèves du 93 soient stigmatisés, au lendemain de l’attentat terroriste, et je ne comprends pas pourquoi les médias choisissent de titrer, dans un geste racoleur qui me fout sérieusement la gerbe, « Les élèves de Seine Saint-Denis ne sont pas tous Charlie ».

Les élèves de Seine Saint-Denis n’ont surtout rien demandé. Ils aimeraient bien qu’on leur foute la paix, pour une fois, qu’on arrête de braquer les projecteurs sur eux dès qu’un bas du front islamiste vient dire ou commettre quelque chose d’effroyable.

Enfin, je suis triste parce que je sais que vous allez en prendre plein la gueule. Non, tous les enfants de Seine Saint-Denis ne sont pas d’accord avec l’intégrisme islamiste. C’est même le contraire. Certains ont écrit spontanément des plaidoyers pour la liberté d’expression. D’autres ont eu des remarques plus intelligentes que certains adultes. D’autres ont lu « Liberté » de Paul Eluard en sanglotant.

En braquant les caméras et les dictaphones sur une poignée de crétins, on oublie l’intelligence des autres et la sienne.

Elevii mei mi-au cerut să le arăt câteva caricaturi publicate în revista Charlie Hebdo. Am proiectat câteva pe tablă și le-am analizat împreună. Reacțiile au variat de la: ” Este amuzant, doamna profesoară” la “Acesta este foarte stupid totuși.”sau “Poate au mers puțin prea departe cu acesta”.

Pentru oricare desen, caricatură sau text satiric să funcționeze, trebuie să fie clar că un strat superficial este îndepărtat și că cititorii trebuie să descifreze înțelesul din spatele acestor desene. Acest proces analitic se dezvoltă de-a lungul timpului, cu o perspectivă critică asupra a ceea ce citim. În acea zi, le-am amintit elevilor mei ceva ce le spun în fiecare săptămână–inteligența este ceea ce ar trebui să valorificăm cel mai mult deoarece, fără ea, nu numai că nu putem înțelege cuvinte și imagini, dar și conceptele pe care le ascund și le sugerează, sau care ies la iveală doar după puțină analiză.

Toți au dat din cap aprobator. Nimeni nu a spus că victimele “și-au făcut-o cu mâna lor” sau “mă bucur că s-a întâmplat.” Nimeni. Nu le-am sugerat eu nimic. Au spus-o ei înșiși. Copiii din Saint Denis nu sunt proști. Nici eu nu sunt. Nu cred în naivitatea dezgustătoare de care noi profesorii sunte des acuzați. Când, cu câteva zile după atacul asupra revistei Charlie Hebdo, am văzut într-un ziar național o publicație cu privire la minoritățle care locuiesc în 93 (denumirea administrativă a zonei Saint Denis) care avea scopul de a afla reacțiile studenților, știam foarte bine ce urmăresc. Nu pot să nu mă întreb anumite lucruri, căci acest tip de jurnalism este foarte dubios.

De ce 93? Niciunul dintre teroriști nu provenea din această zonă. Atunci de ce 93?

De ce nu fac investigații despre comentariile terifiante făcute de elevii ai căror părinți susțin partidul de dreapta Front National? De ce nu stau jurnaliștii în fața școlilor cu primari din partide de dreapta ca Béziers, Fréjus, Hayange sau D'Henin-Beaumont? De ce nu avem dreptul să fim revoltați de comentariile copiilor care sunt influențați de ideile părinților și de mediul în care trăiesc la fel ca și puținii elevi din Saint Denis?

Regret profund că elevii din Saint Denis sunt stigmatizați în acest mod,la doar o zi după atacul terorist. Nu înțeleg de ce media ar alege să publice așa o știre de senzație. Văzând titlul din ziar  “Nu toți studenții din Saint Denis sunt Charlie,” pur și simple mi s-a făcut rău.

Elevii din Seine Saint Denis nu au cerut nimic din toate acestea. Daacă ar fi posibil, ei și-ar dori doar să fie lăsați în pace odată pentru totdeauna, fără atenția media care se îndreaptă asupra lor imediat ce un grup terorist face ceva teribil.

Titlul articolului m-a întristat pentru că am știut, încă din momentul în care s-a întâmplat tragedia, că elevii mei vor fi nevoiți să înfrunte un val de comentarii negative. Nu, elevii din Saint Denis nu sunt de partea teroriștilor–dimpotrivă. Unii au scris texte și poezii despre libertatea de exprimare; unii au făcut comentarii mult mai înțelepte decât majoritatea adulților din țara aceasta. Unii au citit “La Liberté” de Paul Eluard și au plâns.

Când media își îndreaptă atenția asupra comentariilor făcute de câțiva idioți, insultă inteligența celorlalți copii, dar și pe a noastră.

Mai jos mai multe desene colectate de contribuitoareaGlobal Voices Sara Abrougui de la elevi din Strasbourg, în cinstea victimelor:

Un desen făcut de un elev care arată o armă înconjurată de sânge în forma unei inimi – via Sarra Abrougui

“Omorâți pentru că au desenat pentru toleranță și libertate” desen al copiilor din Strasbourg

” Ar trebui să curgă cerneală,nu sânge”

“Un creion împotriva unei arme”